Guvernul vrea să sisteze ajutorul de încălzire şi pentru persoane cu depozite bancare de 3.000 lei

Guvernul a discutat, în şedinţa de luni, varianta ca şi persoanele care deţin depozite bancare în valoare de peste 3.000 lei să nu mai primească ajutoare de încălzire începând cu sezonul rece 2010-2011, lista bunurilor în funcţie de care vor fi anulate aceste ajutoare fiind în stadiu de redactare.

Guvernul vrea să sisteze ajutorul de încălzire şi pentru persoane cu depozite bancare de 3.000 lei (Imagine: Mediafax Foto)

"Lista bunurilor în funcţie de care va fi sistată plata ajutoarelor de încălzire, discutată în şedinţa de guvern, face referire şi la persoanele care deţin depozite bancare cu o valoare ce depăşeşte 3.000 lei. Alte propuneri au fost ca astfel de ajutoare să nu fie acordate nici în cazul persoanelor care deţin în proprietate suprafeţe de teren mai mari de 1.000 metri pătraţi sau animale de curte, precum vaci şi porci", au declarat agenţiei MEDIAFAX surse guvernamentale.

Potrivit acestora, lista bunurilor în funcţie de care nu vor mai fi acordate ajutoare de încălzire se află încă în curs de redactare.

Ministrul Muncii, Ioan Botiş, a anunţat, luni, că Guvernul a decis ca persoane care deţin şi alte locuinţe în afara celei de domiciliu, precum case de vacanţă, sau maşini cu o capacitate cilindrică de peste 1.600 cmc nu vor mai primi ajutoare de încălzire, evaluările indicând că peste 10% dintre cele 3,2 milioane familii beneficiare ar urma să nu mai fie subvenţionate.

Noile reguli de acordare a ajutoarelor de încălzire vor fi aplicate începând cu sezonul de iarnă 2010-2011.

Agenţia MEDIAFAX a prezentat, săptămâna trecută, un proiect de ordonanţă de urgenţă care stabilea că ajutorul pentru încălzirea locuinţei ar putea fi acordat luând în calcul aceleaşi venituri ca în cazul acordării ajutorului social, ceea ce ar reduce cu peste 400.000 numărul de beneficiari şi ar creşte cu 10,6 de milioane de lei bugetul de stat în 2010.



comentează şi tu Momentan sunt 12 comentarii
Taguri:
GUVERN ,
AJUTOARE ,
depozite bancare
COMENTARII
  • moroshanka 28 sep 2010

    Ce banca iti mai oferea recent o dobanda REAL pozitiva ca sa se merite sa faci depozite....??/
    Totusi, Cum ramane cu secretul bancar (incalcat..) ???

    PS - s-0r gasi pe undeva modalitati LEGALE (of course...) de evitare a acestor restrictii?

  • mitica 22 sep 2010

    Is idioti complet, complet is idioti. Pai omul o sa isi tina banii de mormantare la saltea, pe astia cum o sa ii mai stie? Atunci ce rost au astfel de aberatii !!!?

  • ale 21 sep 2010

    Retardatilor, o masina peste 1600 cm2 nu inseamna ca e si de lux... nu vi se parea mai normal sa fie vorba de valoarea ei de piata? Lafel si cu locuinta.. poate sa fie vorba de niste hrube pe punctul de a se darama. Acum va luati si de banii de inmormantare ai oamenilor?! Nu va mai saturati! Nimic nu va mai multumeste! Numai voi sa aveti pana va ies banii pe gat. NU VA MAI SUPORT BAAAAA! Si ca mine sunt din ce in ce mai multi romani. Daca mai continuati asa mult iese poporul in strada!

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa