Institutul Fundeni: Actorul George Alexandru a murit din cauza unei infecţii abdominale grave, NU în timpul vreunei operaţii

Actorul George Alexandru a murit, vineri, la ora 23.30, din cauza unei infecţii abdominale grave, a declarat, pentru MEDIAFAX, managerul Institutului Clinic Fundeni, Carmen Orban.

28290 afișări
Imaginea articolului Institutul Fundeni: Actorul George Alexandru a murit din cauza unei infecţii abdominale grave, NU în timpul vreunei operaţii

George Alexandru (Imagine: Tiberiu Crisan/Mediafax Foto)

Potrivit managerului Institutului Clinic Fundeni, familia lui George Alexandru nu doreşte să fie comunicate şi alte informaţii despre suferinţa actorului.

Totodată, Carmen Orban a menţionat că decesul actorului nu a suvenit în timpul vreunei operaţii.

Pe de altă parte, reprezentanţii Teatrului Nottara au declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că actorul era internat de mai multă vreme în spital.

Trupul neînsufleţit al actorului va fi depus, luni, de la ora 11.00, în foaierul Teatrului Nottara, pe a cărui scenă a jucat în numeroase spectacole. Înmormântare va avea loc, în aceeaşi zi, la Cimitirul Ghencea din Capitală.

La Teatrul Nottara, George Alexandru a urcat pe scenă în 1985, când era încă student. A apărut în spectacolele semnate de Ion Cojar şi Alexandru Dabija.

Născut în Bucureşti, a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale", specializarea actorie. În primul an, i-a avut profesori pe Amza Pellea şi Dan Micu. În următorii ani de studenţie a lucrat sub îndrumarea lui Gelu Colceag şi Ion Cojar, se arată pe site-ul Teatrului Nottara.

Totuşi, debutul pe o scenă profesionistă bucureşteană s-a petrecut în 1982, la Teatrul Foarte Mic, în montarea lui Cristian Hadji-Culea, "Nu pot să dorm", de Ion Brad.

La Studioul Casandra al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale, George Alexandru a apărut în numeroase producţii, printre care: "Mioriţa", de Valeriu Anania, regia Mihai Mălaimare (1986); "Opera de trei parale", de Bertolt Brecht, regia Ion Cojar (1986); "D'ale Carnavalului", de I.L. Caragiale, regia Dana Dima (1986); "Peer Gynt", de Henrik Ibsen, regia Ştefan Iordănescu (1985); "Rosenkrantz şi Guildenstern", de Tom Stoppard, regia Radu Băieşu (1985).

La Teatrul Nottara a fost prezent pe afiş, neîntrerupt, din anul 1987. Printre spectacolele de la Teatrul Nottara în care a jucat George Alexandru se numără "True West", de Sam Shepard, regia Alexandru Mâzgăreanu (2010); "Jocul dragostei şi al morţii", de Romain Rolland, regia Lucian Giurchescu (2004); "Capul de răţoi", de George Ciprian, regia Răzvan Dincă (2004); "Romeo şi Jeannette", de Jean Anouilh, regia Claudiu Goga (2002); "Titanic Vals", de Tudor Muşatescu, regia Dinu Cernescu (2002); "Vino la pod, iubita mea!", de Gabor Kiszely, regia Alexandru Repan (2001); "O noapte furtunoasă", de I.L. Caragiale, regia Dan Micu (1996); "Revizorul", de N. Gogol, regia Mircea Cornişteanu (1995); "Avarul", de J.B.P. Molière, regia Mircea Cornişteanu (1994); "Puricele", de Georges Feydeau, regia Horaţiu Mălăele (1993); "Un regat pentru un asasin", de Peter Karvas, regia Tudor Mărăscu (1991); "Păgubaşii", de Miron Radu Paraschivescu, regia Gelu Colceag (1990); "Cuibul", de Tudor Popescu, regia Dominic Dembinski (1989); "Burghezul Gentilom", de J.B.P. Molière, regia Alexandru Dabija (1989); "Livada de vişini", de A.P. Cehov, regia Dominic Dembinski (1988); "Propilee & Orhidee, S.A.", de Dimos Rendis, regia Mircea Marin (1987).

În ultimii ani, George Alexandru a jucat în spectacolele "Roman teatral", după Mihail Bulgakov, regia Vlad Massaci (2012), "Aniversarea", de Thomas Vinterberg şi Mogens Rukov, regia Vlad Massaci (2009), "Soţul păcălit", de J.B.P. Molière, regia Mircea Cornişteanu (2002).

În film a început să joace încă din 1978, când regizorul Dinu Cocea i-a propus să intre în distribuţia lungmetrajului artistic "Ecaterina Teodoroiu". Printre producţiile cinematografice în care a jucat se numără "Casanova, identitate feminină", regia Marius Barna (2009), "Supravieţuitorul", regia Sergiu Nicolaescu (2008), "Nunta mută", regia Horaţiu Mălăele (2008), "Cu un pas înainte", regia Alexandru Maftei, Virgil Nicolaescu, Ana Mărgineanu, Luis Santa Maria, Jesús del Cerro, Alexandru Berceanu, serial de televiziune (2007), "Happy End", regia Radu Potcoavă (2006), "La Urgenţă", regia Andrei Zincă, serial de televiziune (2006), "Băieţi buni", regia Andrei Boncea, serial de televiziune (2005), "Un espresso", regia: Marian Sîrbu (2005), "Milionari de weekend", regia Cătălin Saizescu (2004), "Sindromul Timişoara - Manipularea", regia Marius Barna (2004), "Dulcea saună a morţii", regia Andrei Blaier (2003), "În fiecare zi Dumnezeu ne sărută pe gură", regia Sinişa Dragin (2001), "Triunghiul morţii", regia Sergiu Nicolaescu (1999), "Faimosul paparazzo", regia Nicolae Mărgineanu (1999), "Omul zilei", regia Dan Piţa (1997), "Punctul zero", regia Sergiu Nicolaescu (1996), "Asfalt Tango", regia Nae Caranfil (1995), "È pericoloso sporgersi", regia Nae Caranfil (1994), "Vulpe - vânător", regia Stere Gulea (1993), "Balanţa", regia Lucian Pintilie (1992), "Noi, cei din linia întâi", regia Sergiu Nicolaescu (1986), "Ultima noapte de dragoste", regia Sergiu Nicolaescu (1980).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici