INTERVIU: Laszlo Borbely, despre numirea sa, proiecte şi intenţia de a cere încă un secretar de stat

Primul lucru pe care Laszlo Borbely l-a făcut după ce a preluat şefia Ministerului Mediului a fost să schimbe apa din acvariul amenajat în cabinetul său. Şi promite ca, în trei ani, toţi românii - acum cam în urmă la acest capitol - să înţeleagă importanţa gândirii ecologice.

84 afișări
Imaginea articolului INTERVIU: Laszlo Borbely, despre numirea sa, proiecte şi intenţia de a cere încă un secretar de stat

INTERVIU: Laszlo Borbely, despre numirea sa, proiecte şi intenţia de a cere încă un secretar de stat (Imagine: Catalina Filip/Mediafax Foto)

Într-un interviu acordat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, în noul său birou ministerial, Laszlo Borbely vorbeşte despre priorităţile sale în funcţia în care a fost recent instalat, despre "amorţeala" în care a găsit instituţia, despre experienţa, exigenţele şi modul lui de a lucra, dar şi despre continuarea unor proiecte sau despre investiţia de la Roşia Montană, nuanţându-şi poziţia pe această temă şi spunând că are aceeaşi viziune ca şi colegul său de partid, fostul titular al portofoliului Korodi Attila, care a blocat procesul de avizare a proiectului.

De asemenea, ministrul spune că va cere un post de secretar de stat în plus faţă de cele două deja existente, dat fiind că Ministerul Mediului a preluat şi gestionarea pădurilor.

Prezentăm integral interviul acordat Agenţiei MEDIAFAX de Laszlo Borbely:

Reporter: Văd că nu aţi schimbat mare lucru în birou, cu ocazia instalării.

Laszlo Borbely: Am schimbat apa la acvariu, că nu au schimbat-o de nu-ştiu-câte săptămâni. Aşa e, când nu e guvern, nici peştii nu o duc prea bine. Şi, fiind la un minister al Mediului...

Reporter: Asta e ciudat, că nici măcar la Ministerul Mediului, când nu există ministru nu se schimbă apa la peşti!

Laszlo Borbely: Depinde de ministru...

Reporter: Ce vă recomandă pentru funcţia asta, ce ştiţi despre mediu, ce background aveţi în acest domeniu?

Laszlo Borbely: Păi, am avut experienţă, şi cred că nu puţină. Am fost unul dintre politicienii, eu zic, cu şansă, care am reuşit să fiu şi în Parlament, din 1990 de fapt, şi în partea cealalată, cum se spune, în partea administraţiei, din 1996 până în 2000. Am fost secretar de stat la Ministerul Lucrărilor Publice, am revenit în zona aceea ca ministru patru ani şi acum într-adevăr este o provocare. Credeţi-mă, m-am decis în ultimul moment (să accept numirea, n.r.). Deja colegii erau în piuneze pentru că efectiv m-am decis în ultima clipă. De ce? În primul rând pentru că este un minister foarte greu. A fost domnul Korodi care a fost un ministru bun, credeţi-mă, şi am şi o relaţie foarte bună, colegială, cu el, dar s-a considerat probabil de către colegii mei că trebuie o echipă puternică în Guvern. Că în afară de problemele ministerului se discută în fiecare şedinţă multe alte probleme şi nu e totuna cine este acolo. Şi asta nu este referitor la capacitatea domnului lui Korodi, ci la, hai să zicem, la calitatea de om politic. Probabil acestea au fost şi că mi-am făcut treaba la Ministerul Dezvoltării, probabil, asta a fost. Credeţi-mă, pentru un ministru într-adevăr nici nu poţi să ai pretenţia ca să le ştie pe toate, dar le-am spus şi colegilor că în 1996 două-trei luni de zile am stat nopţile şi am citit legislaţie. Pentru că ministrul nu trebuie să ştie mai mult decât subalternii, dar trebuie să ştie atât ca subalternul să simtă că e cunoscător şi că ştie să decidă. Dacă ştii să decizi, dacă ai o viziune, dacă ai o concepţie... . (Deschide mapa cu documente din faţa sa, n.r. .)

Am aici organigrama. Am mai modificat-o pe ici pe colo, nu prin părţile esenţiale, dar am mai schimbat-o, pentru că mi s-a părut extraordinar de stufos. Eu aşa regulament (de funcţionare, n.r.) n-am văzut în viaţa mea. Deci m-am speriat când am primit materialul. Am zis: "Doamne, ministerul ăsta funcţionează nemaipoment de bine". (Se ridică de la masă şi ia de lângă birou un teanc de coli printate, n.r. .) Ăsta e regulamentul de funcţionare, da? Două kile, sau trei sau patru... Dar mi-am dat seama, şi fără să arăt cu degetul la nimeni, că e loc de mai bine. În primul rând trebuie mişcat ministerul, deci trebuie scos din amorţeală. O să fac o analiză şi să vedem, oricum, în ultimele luni sigur, bun, şi din motive obiective, nu s-a mişcat mai nimic.

Deci referitor la întrebarea dumneavoastră, probabil calităţile de administrator, de ministru (mă recomandă, n.r.). Şi n-am înţeles niciodată colegii mei, unii dintre colegi, care n-au privit acest lucru ca o provocare în sensul bun al cuvântului, în care să-ţi faci treaba, să-ţi organizezi ministerul să funcţioneze, să mişti oameni care sunt în subordine şi să faci o echipă. Şi atunci discutăm aceste lucruri. Aici discutăm către presă, discutăm către cei cu care suntem în legătură, cu autorităţile locale, cu autorităţile judeţene şi treaba merge. Atât. E foarte simplu. E foarte simplu. Dar e mai dificil de înţeles pentru unii care, ştiu eu, vin în minister, se închid într-un cerc restrâns, vin cu zece consilieri care numai cu ei lucrează, directorii nu ştiu nimic... Păi, n-a fost o şedinţă de colegiu timp de un an de zile. Păi (se poate, n.r.) aşa ceva?

Eu în fiecare săptămână o să ţin şedinţe în colegiu şi nu pentru a ţine şedinţe. Probabil în colegiul meu va fi mai mult şi un monolog de-al meu, dar oamenii trebuie să primească informaţii. Evident, pot spune orice. Deja i-am dezobişnuit: când ies în anticameră toţi se ridică (se ridică în picioare şi mimează o poziţie spăşită, n.r.). Le spun să stea jos. Suntem colegi, e uşa deschisă la mine.

Eu îmi apăr echipa, dar sunt un om foarte pretenţios şi exigent şi atunci mă suportă şi colegii când, câteodată, trebuie să iasă undeva tensiunea acumulată. Câteodată sunt mai, cum să spun, critic, să mă exprim diplomatic. Dar ştiu, în primul rând, că am dreptate, că ministrul întotdeauna are dreptate. Un ministru nu poate să nu aibă dreptate! (Râde, n.r.) Nu-i aşa, evident. Un ministru trebuie să asculte şi să-şi recunoască şi, ştiu eu, unele decizii care... Dar eu sper să ajung să recunosc înainte de a lua decizii (greşite, n.r.).

Reporter: Aţi spus şi în Parlament, şi văd că spuneţi şi acum, că vă aşteaptă un mandat foarte, foarte greu. Care credeţi că o să fie lucrul care o să vă dea cele mai mari bătăi de cap?

Laszlo Borbely: Uniunea Europeană. Şi acele prevederi care reprezintă diferite angajamente ale României unde suntem foarte întârziaţi. Şi eu sper să-i conving pe colegii mei din Guvern - şi n-o spun pentru că sunt aici - e poate cel mai greu minister dintre toate ministerele, pentru că sunt atâtea lucruri care par mărunte. Precum, ştiu eu, berzele. Cum se duc dintr-o parte într-alta, fauna, flora, care par aşa, lucruri de mâna a treia. Dacă nu ne punem la punct cu sistemul, cu Natura 2000... Eu m-am certat cu Korodi! Am spus: Domn'le, nu se poate ca acum toată ţara să fie Natura 2000 şi să nu mai facem nici o investiţie. Mi-am dat seama că nu e aşa.

De ce nu funcţionează? Nu funcţionează sistemul, procedurile. Pentru că sunt foarte puţini cunoscători şi atunci toată lumea se fereşte să dea avize şi atunci mai bine nu dă avize. Şi ne împotmolim la situaţia în care e legislaţia, e Natura 2000 - acum putem noi să discutăm dacă e prea mult sau prea puţin, se pare că mai trebuie să introducem o parte, în sud mai ales, dar bun - dar acolo oamenii care sunt, primarii, cei care sunt cu autorizaţiile, cu agenţia, trebuie să-şi asume răspunderea. Ei nu fac acest lucru şi atunci pleacă investitorii, pentru că ei spun: "Nu domn'le, pe aici trece un animal şi nu mai poţi să investeşti". Nu! Trebuie să realizezi impactul şi atunci dai, sigur, în anumite condiţii.

Reporter: Ce veţi păstra din ce aţi găsit în minister, pentru că am avut aproape un an de mandat de PSD, câteva luni de mandat PD-L?

Laszlo Borbely: Nu mă interesează. Deci nu mă interesează cine e PD-L şi cine-i PSD. Nu mă interesează. Mă interesează să fie oameni capabili. Când am mers la Ministerul Integrării, şi Anca Boagiu - care e un politician activ şi care a predat Ministerul - şi-a dat seama după vreo două-trei luni de zile că n-am dat afară oameni. I-am mişcat acolo unde a fost nevoie, sau unde au vrut ei să plece, evident, nu puteam să-i reţin, dar şi-a dat seama că se lucrează. N-aţi văzut un cuvânt critic la adresa ministerului, de exemplu din partea Ancăi Boagiu, deşi era în opoziţie. De ce? Pentru că şi-a dat seama, probabil, că lucrurile merg în minister. Eu de câte ori am avut ocazia chiar i-am cerut părerea, deci a fost chestie nu de PD-L, PSD, UDMR, ci o chestie de funcţionare a ministerului.

L-am găsit pe domnul Dobre, care a fost ministru al Transporturilor, eu eram ministru delegat, am colaborat bine, n-a fost nici un fel de reţinere din partea mea că a fost din PD-L.

Reporter: Se vehiculează nume de secretari de stat deja?

Laszlo Borbely: Nu. Nu neg faptul că am mai primit şi eu telefoane, că "Domn'le, unul, altul...", unele nume. Eu nu cunosc. Îl cunosc, evident, pe (Dan, n.r.) Cârlan, care e acum pe funcţie (secretar de stat, n.r.), el a fost şi senator. Nu suntem în faza asta, deci n-am discutat încă la nivelul coaliţiei, o să discutăm săptămâna viitoare. Tot ce am hotărât este că eu cer trei secretari de stat, deci faţă de doi. Pentru că am preluat pădurile.

Reporter: Şi va fi un secretar de stat care se va ocupa exclusiv de problema pădurilor?

Laszlo Borbely: Păi nici nu poate fi altfel. Ştiţi câţi oameni lucrează acolo? Romsilva şi restul? 20.000. Deci 20.000! Cu tot cu ce am acum la minister în coordonare ajunge la circa 27-28 de mii de oameni.

Reporter: O să aveţi ceva treabă.

Laszlo Borbely: No comment!

Reporter: Să discutăm puţin despre problema infringement-urilor. Sunt vreo 14 din care cinci sunt pornite deja.

Laszlo Borbely: Deci care am reuşit să rezolv sau e pe cale de a se rezolva e cu taxa auto, care astăzi introducem în şedinţa de guvern. Mergem mai departe. Am discutat şi cu Comisia (Europeană, n.r.), ei nu înţelegeau la început ce-i cu aceste 60 - probabil vor fi 60 sau 30 de zile. (Le-am explicat, n.r.): Domn'le, dacă cineva introduce în ţară pe 31 decembrie doar nu e absurd nimeni... Trebuie să dai posibilitatea 30 de zile să o înmatriculeze în România. (În şedinţa de guvern de marţi, s-a stabilit că persoanele care cumpără autovehicule noi Euro 4 înmatriculate în Uniunea Europeană în intervalul 15 decembrie 2008- 31 decembrie 2009 vor fi obligate să înscrie maşinile în ţară în maximum 45 zile, începând cu 1 ianuarie 2010, pentru a beneficia de scutire de la plata taxei auto, n.r.).

A doua, cu ariile protejate, o să am o discuţie aplicată despre stadiul în care se află studiul, pentru că trebuie făcut acest studiu care s-a amânat foarte mult, cu fauna, cu flora cu tot, cu zona aceea. Încă n-am intrat în detaliu. Cu modificarea legii apelor eu cred că în şedinţa de guvern de săptămâna viitoare vom putea veni. Cu INSPIRE vom mai avea o discuţie, că tot s-a discutat, s-a discutat, şi sunt vreo şapte autorităţi diferite care sunt implicate numai la ultima discuţie. Şi le-am spus colegilor că în 6 ianuarie vom avea ultima discuţie, pentru că a fost şi acolo o ambiţie cine să-l facă... Deci ultima şedinţă în 6 ianuarie între cei care discută, şi pe urmă mergem în Guvern.

Deci iată, deja, patru o să le rezolvăm cât de curând. Am discutat la Comisie cu oamenii noştrii, nu e chiar aşa de grav dar, dacă nu ne mişcăm repede, va fi.

Reporter: Ministerul are câteva programe celebre. Marea Debarasare, Rabla, Casa Verde... Pe care le veţi păstra sau pe care le veţi modifica sau la care veţi renunţa? Aveţi vreo strategie pentru ele?

Laszlo Borbely: Programul Rabla va continua, ordinul apare astăzi (marţi, n.r.) în Monitorul Oficial. Sper că apare (ordinul a fost publicat câteva ore după finalul interviului, n.r.), nu mai trebuie lege. Vom porni cu înnoirea parcului de tractoare, numai după 1 ianuarie poate să apară ordinul, dar e pregătit. Deci acestea continuă.

Eu sunt însă foarte nemulţumit cu aceste programe de resurse noi regenerabile, cu Casa Verde. Pur şi simplu n-am înţeles, şi astăzi o să-i întreb pe colegi. Nu se poate! Korodi când a plecat era pregătit. Şi un an de zile... . I-am întrebat ieri - nu ştiam, sincer! - eu tot am văzut în presă, însă nu ştiam că încă - deci e ceva de neimaginat! - după un an de zile să mi se spună că n-a pornit nimica. O să iau eu toate datele. Cu eoliene, resurse noi. Nu se poate, eu am înţeles o discuţie, ca să nu spun o dispută, dintre Ministerul Mediului şi Ministerul Economiei, pe cote. Deci dacă toată lumea merge spre energii noi, să nu-mi spună mie nimeni, nici Ministerul Economiei, că nu oferim nimic. Că acolo trebuie să ofere din aceste cote care vin şi investesc în aceste energii noi, de centrale, trebuie să i se asigure o cotă obligatorie din sistemul naţional, care el primeşte un anumit bonus pentru că vine el cu o idee. Şi aflu acum, trebuie să verific, că e o discuţie între Ministerul Mediului şi Ministerul Economiei şi nu ştiu din ce cauză nu vor să dea o cotă din sistem. E obligat statul să cumpere un anumit procent. Păi, nu se poate! O să am o discuţie cu domnul Videanu, cu colegii, vom vedea.

Reporter: Casa Verde va primi mai mulţi bani decât i-au fost alocaţi în 2009?

Laszlo Borbely: Sigur! În doilea rând n-o să accept - şi o să spun şi la Ministerului de Finanţe - ca Fondul de Mediu să întoarcă fila la sfârşit de an cu 1,3 miliarde de lei. Deci acest lucru nu va fi! Chiar dacă am înţeles că aceşti bani, în fine, se pot folosi în altă parte. Nu admit aşa ceva! Are un anumit fond, trebuie să-i cheltuiască!

Reporter: Aţi avut nişte probleme cu inundaţiile recent. Au fost nişte probleme pe Bistriţa...

Laszlo Borbely: Slavă Domnului, le-am rezolvat. Am ţinut aproape în fiecare oră legătura, l-am trimis pe Cârlan acolo... Până să ajungă, deja se rezolvase pentru că a ajuns podul de gheaţă într-o zonă unde s-a oprit. Au fost înainte vreo două detonări, dar până la urmă s-a rezolvat şi s-a dus mai departe podul, deci au reuşit...

Se pare - să batem în lemn! - se pare că nu vor fi probleme deosebite din punct de vedere meteo. A fost totuşi o toamnă foarte secetoasă. Eu din câte văd va fi loc ca să nu fie probleme deosebite. Trebuie să fim atenţi cu zăpada, cu viscolele. Dar se pare că va fi o perioadă mai liniştită din acest punct de vedere.

Reporter: Roşia Montană. Aş vrea să ştiu cum vedeţi dumneavoastră, în momentul acesta, problema? Ce părere v-aţi format? Aţi apucat să vă uitaţi pe documente?

Laszlo Borbely: Părerea mea nu s-a schimbat şi nu s-a schimbat nici părerea UDMR-ului, deci părerea care a fost susţinută de Korodi. Deci această investiţie poate să demareze numai dacă 101 la sută este asigurată din punct de vedere ecologic. Deci dacă nu împietează asupra mediului. Conform legislaţiei în vigoare. Probabil că o variantă foarte drastică ar fi - deocamdată nu s-a reuşit şi ştiţi că am fost şi noi promotorii unei propuneri legislative - ca să se interzică aceste exploatări cu cianuri. Ei, în Parlament nu s-a reuşit. Cealaltă variantă e - ca ministru al Mediului nu pot să spun altceva - că trebuie să se încadreze toată lumea în prevederile legii: legislaţia europeană şi legislaţia românească.

Ei sunt în faza în care am înţeles că au făcut un nou PUZ şi e în discuţie. Acum eu, ceea ce pot să vă spun având toate detaliile, că este o Comisie mixtă română-ungară. Din păcate trăim într-o ţară în care toată lumea e sceptică în ceea ce priveşte angajamentele unor firme de a asigura sută la sută acest control. Şi avem, din păcate, experienţa foarte tristă cu poluarea aceea (de la Baia Mare, n.r.) şi atunci, evident, toată lumea - şi Ungaria, mai ales, unde aceste ape se revarsă în cea mai mare parte - este foarte reticentă. Şi nu s-a întâmplat nimic de atunci, a intrat în faliment firma respectivă, nici măcar bani n-a plătit, deci e o problemă foarte importantă.

Ce-i acolo? Eu văd că, din păcate, deja, nu ştiu, 80 la sută, o să iau datele, nu-ştiu-cât la sută din oameni deja au vândut casele, au plecat de acolo foarte mulţi. Deja au fost unele, ştiu eu, investiţii făcute, nu ştiu în ce stadiu se află pentru că, credeţi-mă, trebuie să iau toate detaliile, dar în momentul actual suntem într-o discuţie, atât în ceea ce priveşte aceste prevederi ecologice cât şi altfel de eventuale urmări. În rest putem discuta, eu sunt convins că sunt unele argumente economice, am discutat şi în cadrul UDMR-ului. Noi am discutat cu băieţii care au fost în comisia de industrie, ei au adus şi alte argumente de ordin economic... Eu nu neg acest fapt, dar trebuie să fim foarte, foarte precauţi.

Reporter: Dumneavoastră realizaţi că, în momentul ăsta, practic problema Roşia Montană ar sta în pixurile a doi miniştri care sunt ambii de la UDMR, dumneavoastră şi Kelemen Hunor de la Cultură? Aţi simţit vreo presiune de la PD-L în vreun sens? Presa a scris în ultima perioadă că ar exista un interes clar din partea unui grup din PD-L...

Laszlo Borbely: N-am simţit o presiune. Am avut atunci o discuţie cu domnul Videanu. Am aflat că el vrea să introducă (problema Roşia Montană în programul de guvernare, n.r.) şi am zis "Haideţi să vedem!". Şi textul care a fost introdus a fost un text agreat, să zicem, pentru că acolo nu spunea altceva decât reevaluare. Şi e clar că trebuie să se reevalueze proiectul. Nu. Deci în momentul actual nu. Nu ştiu ce va fi de acum încolo, dar nu, nu simt, n-am avut nici un fel de presiuni. Vă asigur că acel pix, acel om care va semna şi la Ministerul Culturii, şi la Ministerul Mediului, se va uita când va fi gata. Deci sunt foarte atenţi la ce se întâmplă.

Reporter: Anumiţi reprezentanţi ai PD-L v-au preferat pe dumneavoastră domnului Korodi din cauza părerii dânsului contra proiectului Roşia Montană? S-a pus vreo secundă problema aşa?

Laszlo Borbely: Nu s-a pus în nici un fel problema aşa! Bine, presa nu ştie... Nu am niciun alt punct de vedere decât cel pe care l-a avut domnul Korodi şi cel pe care îl are UDMR-ul. Nu, nici vorbă. Eu preferam să mă duc înapoi la acel minister pe care l-am condus timp de patru ani, asta recunosc. Dar la discuţiile politice aşa se întâmplă: fiecare, evident are priorităţi. Şi aşa a fost să fie. Dar nu am nici un fel de alte reticenţe şi vă spun din punct de vedere profesional, eu mă simţeam, evident, mai în largul meu la Ministerul Dezvoltării. Dar dacă aşa a fost să fie, eu încă sunt în faza în care accept asemenea provocări. Dacă n-o să pot face faţă, nu-i nici un fel de problemă, dar deocamdată m-am înhămat la treaba asta.

Reporter: Au fost voci în UDMR care au spus că ar fi fost mai potrivit Korodi Attila, totuşi, pentru această funcţie, decât dumneavoastră. Vă consideraţi mai potrivit decât Korodi având în vedere experienţa lui şi mandatul lui, pe care tocmai dumneavoastră l-aţi lăudat? Vă aşteptaţi, la modul sportiv, să-l bateţi ca realizări?

Laszlo Borbely: Nu. Nu. Deci, slavă Domnului, în UDMR avem totuşi şi o atmosferă colegială. Repet, eu am discutat cu Korodi în acea perioadă de mai multe ori şi v-am spus: în ultima clipă m-am decis să accept, credeţi-mă. Şi din aceste motive. Korodi sper că a înţeles, eu i-am spus de câte ori am avut ocazia şi o să spun în continuare că el a făcut treabă bună. Eu zic că fiecare ministru care vine, evident, are ambiţia de a demonstra că pune la punct ministerul. Şi peste un an de zile, peste doi o să puteţi să-mi puneţi întrebarea, dar nu în sensul în care eu voi fi primul din parcare.

Reporter: Se preconizează un mandat de circa trei ani. Unde vă vedeţi peste trei ani? Cum aţi vrea să fiţi văzut la finalul acestuia?

Laszlo Borbely: Să fie văzut acest minister de toată lumea ca unul din cele mai importante ministere. Să fie şi un buget pe măsură, nu pentru că bat cu pumnul în masă, ci pentru că într-adevăr aşa trebuie. Un minister care să demonstreze că aceste energii noi, acest tip de mentalitate ecologică - care, din păcate, la noi toată lumea are foarte mult de învăţat - sunt importante. Ca cetăţean, ca firme, deci toată lumea. Eu am adunat aici, mai primesc rapoarte şi din mai multe părţi şi sunt multe domenii care trebuie puse la punct cu înţelepciune şi voinţă. Sunt proiecte pe şapte ani, pe zece ani. Evident, o să le pornim! O să iau şi eu toate datele. POS-uri, deşeurile, multianualele, energii noi, spaţii verzi, toate.

(Interviu realizat de Ovidiu Vanghele, ovidiuv@mediafax.ro)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici