Judecătoarele Viorica Dinu şi Antonela Costache rămân în arest

Judecătoarele Viorica Dinu şi Antonela Costache, trimise în judecată pentru fapte de corupţie, rămân în arest, a decis Curtea de Apel Bucureşti, care a respins cererile acestora de înlocuire a măsurii preventive.

992 afișări
Imaginea articolului Judecătoarele Viorica Dinu şi Antonela Costache rămân în arest

Antonela Costache, Viorica Dinu (Montaj Foto)

Hotărârea instanţei, care a fost luată joi, nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

Viorica Dinu a declarat joi, în faţa magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti, că se simte "umilită" de condiţiile din închisoare, întrucât "persoanele cu studii superioare nu trebuie să stea în acelaşi loc cu analfabeţii.

În opinia ei, închisorile din România nu sunt pregătite să încarcereze oameni cu studii superioare.

"Faptul că sunt închisă mă umileşte şi nu îmi oferă nicio altă formă de educare. În prezent, în România, penitenciarele nu sunt pregătite să încarcereze persoane cu studii superioare. Acestea sunt amestecate cu analfabeţi, cu care nu ai ce să discuţi şi care nu te înţeleg. Indiferent ce se întâmplă în viaţă cu un magistrat, el trebuie să îşi păstreze demnitatea. Eu am mi-am pierdut această demnitate dintr-o greşeală sau din prea multă milă faţă de oameni", a spus Viorica Dinu.

Primul termen pentru judecarea în fond a dosarului a fost fixat de instanţă pentru 17 octombrie.

Viorica Dinu şi Antonela Costache au fost trimise în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), împreună cu alte 21 de persoane, în 5 iulie.

Antonela Anemary Costache, judecător la Tribunalul Bucureşti - Secţia penală, în prezent suspendată din funcţie, a fost trimisă în judecată pentru constituire a unui grup infracţional organizat, luare de mită, trafic de influenţă, complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă şi alte trei infracţiuni informatice.

Viorica Dinu, care şi-a dat demisia din funcţia de judecător la Secţia penală a Tribunalului Bucureşti, după ce a fost începută urmărirea penală în cazul ei, va fi judecată pentru constituire a unui grup infracţional organizat, cinci infracţiuni de trafic de influenţă, dintre care una în formă continuată şi trei infracţiuni de luare de mită.

În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată Marian Staicu, fratele lui Dinel Staicu (care a purtat numele Nuţu în perioada 8 martie 2011 - 09 aprilie 2013), avocatul Costel Daniel Petre, din Baroul Bucureşti, soţia acestuia, Daniela Petre, avocata lui Dinel Staicu, Ileana Alina Răducanu, şi soţul acesteia, Bogdan Marian Bobocel.

Alături de aceştia vor fi judecaţi Sorin Vasilescu şi Iulia Neamţu, grefieri la Tribunalul Bucureşti, Angela Cîrlan, Leon Marius Neagu, Marian Vasile Tudor, Marian Catrin, Carmen Ionela Dăncuţă, Nicolae Petrişor, fost Duduianu, zis "Cristofor", Ştefan Mincă, zis "Rosovelt", Laurenţiu George Dinu, zis "Gore", Cornel Lucian Enculescu, Tony Viorel Iaparnicu, Dragoş Pandele şi Silviu Constantin Amza, Bogdan Petrică Bagoli şi Dragoş Dumitrescu.

Procurorii au arătat, în actul de sesizarea a instanţei, că Viorica Dinu şi Antonela Costache se foloseau de calitatea de magistrat pentru a promite pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti "dorite de mituitorii sau cumpărătorii de influenţă", în cazurile în care erau învestite să judece respectivele cauze penale.

Procurorii îl acuză pe Marian Staicu de faptul că, în perioada august 2012 - februarie 2013, prin încercări repetate de corupere a magistraţilor, a urmărit să obţină la Tribunalul Bucureşti o soluţie definitivă de punere în libertate a fratelui său, Dinel Staicu, judecat în stare de arest preventiv pentru infracţiuni asimilate corupţiei.

Pe 14 ianuarie 2013, dosarul a fost repartizat la Secţia II-a penală a Tribunalului Bucureşti, la completul din care făceau parte judecătoarele Dinu şi Costache. Procurorii suţin că repartizarea a fost efectuată fraudulos de magistratul Antonela Costache, pe atunci preşedinte al Secţiei Secţiei a II-a penale, care a introdus şi a modificat în sistemul ECRIS date informatice (complexitate şi parametri de timp), "fără drept (cu depăşirea limitelor autorizării), astfel încât caracterul aleatoriu al distribuirii a fost eludat, iar dosarul a fost repartizat la singurul complet care devenea în acest fel eligibil".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici