Kovesi: Au existat întotdeauna suspiciuni cu privire la modalitatea de numire a procurorilor şefi

Şeful DNA, Codruţa Kovesi, a declarat miercuri că întotdeauna a existat o suspiciune privind modalitatea de numire a procurorilor şefi din Ministerul Public, din cauza implicării ministrului Justiţiei şi a preşedintelui, motiv pentru care această procedură ar trebui lansată în dezbatere publică.

655 afișări
Imaginea articolului Kovesi: Au existat întotdeauna suspiciuni cu privire la modalitatea de numire a procurorilor şefi

Kovesi: Au existat întotdeauna suspiciuni cu privire la modalitatea de numire a procurorilor şefi (Imagine: Raul Stef/Mediafax Foto)

"Din discuţiile care au fost în ultimii ani, în spaţiul public, cu privire la modalitatea de numire a procurorilor în funcţiile de conducere importante din Ministerul Public, întotdeauna a existat o suspiciune cu implicarea ministrului Justiţiei şi implicarea preşedintelui României în procedura de numire, că nu este o procedură care să asigure toate garanţiile de independenţă cu privire la stabilitatea instituţiei Direcţiei Naţionale Anticorupţie sau a oricărei structuri de parchet din Ministerul Public", a declarat procurorul şef al DNA.

Codruţa Kovesi a precizat că nici la nivel european nu există un model care să fie unanim acceptat de toate părţile.

"Ceea ce este important, din punctul meu de vedere, este ca procedura de numire în acest funcţii de conducere să fie asumată de toţi participanţii din sistemul judiciar şi nu numai. În al doilea rând, cred că este un subiect care trebuie pus în discuţie atât în cadrul sistemului judiciar, cât şi în cadrul societăţii civile şi pus în dezbatere publică", a spus Kovesi, la finalul prezentării unui proiect-pilot ce se referă la activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Raportul privind Indexului Sustenabilităţii DNA a fost realizat cu sprijinul Fundaţiei Konrad Adenauer şi Ambasadei Marii Britanii în România. Iniţiatorii proiectului pilot încearcă să realizeze o metodologie de monitorizare pentru domeniul justiţiei şi anticorupţiei.

Potrivit Legii 303/2004, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul general al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, adjuncţii acestuia, procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi adjuncţii acestora sunt numiţi de preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcţia de judecător sau procuror, pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată. Şeful statului poate refuza motivat numirea în funcţiile de conducere din Ministerul Public.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici