Lider pensionari: Preşedintele mai bine ne dă cianură, să scape de noi, decât să ne scadă pensiile!

Preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Pensionarilor, Preda Nedelcu, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că decât să le scadă pensiile, preşedintele Traian Băsescu mai bine ar da tuturor pensionarilor cianură, pentru a scăpa de ei, să nu mai fie "o povară pentru întreaga ţară".

Lider pensionari: Preşedintele mai bine ne dă cianură, să scape de noi, decât să ne scadă pensiile! (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)

"Am fost şocat de declaraţiile preşedintele Traian Băsescu cu privire la scăderea pensiilor, Sunt cu adevărat revoltat, nu mă aşteptam la aşa ceva", a spus Nedelcu.

Liderul pensionarilor a precizat că reducerea va fi mai mare de 15 procente în realitate, odată cu introducerea coplăţii şi a creşterii preţurilor în perioada următoare, toate acestea ducând la o scădere drastică a puterii de cumpărare a pensionarilor.

"Răspunsul nostru este unul singur: nu putem accepta această diminuare a pensiilor, noi nu ne putem compara cu Grecia unde pensia minimă este de 500 de euro, la noi fiind doar 85 de euro. Ei au de unde scădea, noi nu", a subliniat Nedelcu.

Liderul pensionarilor a susţinut că, spre deosebire de salariaţi, cărora li se pregăteşte, de asemenea, o diminuare a veniturilor, pensionarii nu pot decât să iasă în stradă şi să protesteze, ei nu pot bloca sisteme, nu pot opri trenurile.

"Ceea ce putem face noi este mai puţin eficient decât ce pot face salariaţii. Nouă mai bine ne-ar da preşedintele Băsescu nişte cianură, să scape de noi, ca să nu mai fim o povară pentru această ţară", a spus Nedelcu.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că pensiile vor scădea cu 15%, salariile din sistemul bugetar cu 25%, inclusiv salariul minim, şi vor fi reduse "masiv subvenţiile", banii urmând să fie alocaţi ţintit "către cei care au nevoie de sprijin financiar".

Şeful statului a spus că vor fi reduse masiv subvenţiile care se acordă în acest moment şi că ajutorul de şomaj va scădea cu 15%.

"În primul rând este vorba despre reducerea fondului de salarii pentru tot aparatul bugetar din România cu 25%, iar până la sfârşitul anului, şefii de instituţii au obligaţia să-şi facă selecţia, să-i aleagă pe cei mai buni şi nu clientela politică, în aşa fel încât în anul 2011, menţinându-se anvelopa salarială şi în speranţa creşterii economiei, salariile să poată reveni la cele pe care le au acum", a spus preşedintele.

Şeful statului a adăugat că această măsură trebuie luată de la 1 iunie. Ulterior, răspunzând unei întrebări la finalul declaraţiilor, şeful statului a mai declarat că rezultatul evaluărilor asupra eficienţei funcţionarilor va trebui să fie gata până la sfârşitul lunii decembrie.



comentează şi tu Momentan sunt 14 comentarii
Taguri:
PENSIONARI ,
BĂSESCU ,
pensii
COMENTARII
  • GICU PENSIONISTU' 12 iul 2010

    Nu se poate cu cianura,muriti prea repede....iar Baselu este sadic,vrea sa implorati si sa taraiti la picioarele lui ! Asa ca solutia cu impozitarea este cea mai buna,muriti incet,da' sigur !

  • vali 7 mai 2010

    Pe vremea lui Ceasca, majoritatea oamenilor munceau in dorul lelii. Ma rog, asa era sistemul. Dupa 90, multi s-au pensionat anticipat, cu obladuirea regimului neo-comunist iliescian. Acum vor pensii mari. De unde, domnilor? Cum sa aveti pensii mari cand un salariat trebuie sa sustina azi 2 pensionari, 1 somer, 2 femei fara serviciu si cativa copii?

  • Cianuristu 7 mai 2010

    Nu va faceti probleme ca cianura e pregatita la Rosia Montana. De ce credeti ca sustine Base proiectul?
    Dar ca orice conducator grijuliu, ia in calcul si varianta ca unii s-ar putea sa fie rezistenti la cianura smile
    Pacat de pensionari dar nu prea vad ce putem face.

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa