Mai multe trenuri au întârzieri din cauza unei defecţiuni la un macaz în staţia Ciolpani - Ilfov

Mai multe trenuri au întârzieri între 20 şi 50 de minute din cauza unei defecţiuni la un macaz din staţia Ciolpani, judeţul Ilfov, timp de două ore circulaţia desfăşurându-se pe o linie din cele patru din zonă, a declarat marţi, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al CFR, Oana Brânzan.

328 afișări
Imaginea articolului Mai multe trenuri au întârzieri din cauza unei defecţiuni la un macaz în staţia Ciolpani - Ilfov

Mai multe trenuri au întârzieri din cauza unei defecţiuni la un macaz în staţia Ciolpani - Ilfov (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Potrivit purtătorului de cuvânt al companiei CFR SA, defecţiunea la macazul din staţia Ciolpani s-a produs în jurul orei 6.35, iar trenurile care tranzitau zona au aşteptat la semnalul de intrare în staţie să poată trece pe linia pe care se mai putea circula.

Defecţiunea a fost remediată în jurul orei 8.45, când circulaţia feroviară a fost reluată în condiţii normale, a spus Oana Brânzan.

Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" a precizat, într-un comunicat de presă, că circulaţia feroviară pe relaţia Videle - Roşiori s-a desfăşurat cu dificultate din cauza deranjamentului înregistrat la unul din macazurile staţiei Ciolpani.

"Între orele 06.35 - 08.45, trenurile aflate în parcurs pe relaţia Videle - Roşiori au staţionat temporar în staţiile Videle, Gălăteni şi Ciolpani, circulaţia trenurilor fiind asigurată doar pe o singură linie. Din cauza acestui deranjament, şase trenuri de călători vor ajunge la destinaţie cu întârzieri cuprinse între 20-50 de minute, iar trenul IR 1696 va înregistra o întârziere de 130 de minute", se arată în comunicatul citat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici