Maior: Corupţia este o ameninţare la adresa securităţii naţionale

Corupţia este o ameninţare la adresa securităţii naţionale, pentru că vulnerabilizează statul, aduce prejudicii economiei, creează dezechilibre în societate şi frustrări, a declarat joi directorul SRI, George Maior, precizând că sistemele "profund corupte" au dus la revolte ale populaţiilor.

320 afișări
Imaginea articolului Maior: Corupţia este o ameninţare la adresa securităţii naţionale

Maior: Corupţia este o ameninţare la adresa securităţii naţionale (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"Dincolo de faptul că Serviciul Român de Informaţii este o instituţie pivot a securităţii naţionale, noi avem o cooperare deosebită cu Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru că, şi la nivel de lege dar şi în felul în care percepem noi securitatea naţională, corupţia este o ameninţare la adresa securităţii naţionale. Să ne înţelegem foarte clar asupra acestui aspect. Este o ameninţare pentru că vulnerabilizează statul, aduce prejudicii economiei, creează dezechilibre în societate şi frustrări, şi prin aceasta securitatea naţională a statului este ameninţată", a spus George Maior, la prezentarea raportului de activitate al Direcţiei Naţionale Anticorupţie pe 2013.

Şeful SRI a adăugat că România este o ţară stabilă din punct de vedere al esenţei statului şi datorită activităţii DNA.

"Este o latură, o lumină nouă pe care vreau să o aduc aici în discuţie, pe linia anticorupţiei, şi altor instituţii, bineînţeles", a mai spus George Maior.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici