Maternităţile din Capitală sunt supraaglomerate după închiderea Spitalului Giuleşti

Ambulanţa Bucureşti a fost solicitată să dirijeze gravidele spre maternităţile Pantelimon, Filantropia, Elias, Bucur şi Caritas după ce Spitalul Giuleşti a fost închis iar SUUB, Polizu şi Cantacuzino nu mai pot interna din cauza unor lucrări de reabilitare sau a supraaglomerării, a spus Alis Grasu.

197 afișări
Imaginea articolului Maternităţile din Capitală sunt supraaglomerate după închiderea Spitalului Giuleşti

Maternităţile din Capitală sunt supraaglomerate după închiderea Spitalului Giuleşti (Imagine:Arhiva Mediafax Foto)

"Şeful Secţiei de neonatologie de la Spitalul Cantacuzino, medicul Adrian Crăciun, m-a rugat, marţi, la ora 19.30 să îl ajut şi să nu mai trimit gravide către respectiva unitate sanitară, întrucât au 44 de locuri şi deja 75 de paciente, multe internate în subsolul clădirii. În aceste condiţii, am anunţat la dispecerat ca orice naştere să fie dirijată către spitalele Pantelimon, Elis, Bucur şi Caritas", a declarat, pentru MEDIAFAX, managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov (SABIF), Alis Grasu.

Ea a adăugat că, din păcate, şi Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB) a anunţat că nu mai poate interna gravide şi, de asemenea, nici Spitalul Polizu.

Potrivit subsecretarului de stat Raed Arafat, la Maternitatea Polizu sunt lucrări de reabilitare.

Pe de altă parte, medici din spital au semnalat faptul că toată conducerea Maternităţii Polizu ar fi în concediu şi de aceea nu se mai fac internări. Mai mult, angajaţi ai Maternităţii Polizu susţin că în fiecare vară conducerea spitalului pleacă în vacanţă şi de aceea sunt reduse internările.

Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti şi Ministerul Sănătăţii vor verifica situaţia internărilor în maternităţile din Capitală, după închiderea Spitalului "Panait Sârbu" în urma exploziei urmate de incendiu de la Secţia Terapie Intensivă a Maternităţii Giuleşti.

Patru bebeluşi au murit şi alţi şapte au fost răniţi grav în urma exploziei şi incendiului care au avut loc luni, la Maternitatea Giuleşti din Capitală.

Din Maternitatea Giuleşti au fost evacuate 114 persoane, dintre care 53 copii şi 61 de femei, iar până la finalizarea anchetei unitatea sanitară, aflată în administrarea Primăriei Capitalei va rămâne închisă.

Potrivit reprezentanţilor Primăriei Capitalei, în urma exploziei de la Maternitatea Giuleşti cinci copii au fost transferaţi la Spitalul Universitar, opt copii şi cinci mame au fost duşi la Spitalul "Grigore Alexandrescu", 17 copii şi 11 mame au fost duşi la Spitalul Cantacuzino, doi copii la Maternitatea Polizu, 19 mame şi copiii acestora - la Spitalul Caritas, iar 10 femei şi trei mame cu copii au fost transportaţi la Spitalul Filantropia. Trei dintre femeile duse la Spitalul Filantropia au fost externate, patru au născut, iar una se află în travaliu.

Cele trei mame ai căror copii au murit, luni, la Maternitatea Giuleşti au fost transferate, imediat după explozie, la Spitalul Malaxa, unde au primit tratament special şi asistenţă psihologică. Ele au rămas sub supraveghere medicală, una dintre mame fiind mutată, marţi, la Spitalul Cantacuzino, din cauza unor probleme medicale, au mai spus reprezentanţii municipalităţii.

Cazul privind explozia de la Maternitatea Giuleşti, din cauza căruia au decedat patru bebeluşi, a fost preluat de Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Procurorii au început urmărirea penală "in rem" pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală gravă în cazul accidentului de la Maternitatea Giuleşti, a declarat Marius Iacob, procuror şef al Secţiei Urmărire Penală a Parchetului instanţei supreme.

În paralel se desfăşoară şi o anchetă internă administrativă la nivelul unităţii sanitare.

La Maternitatea Giuleşti au venit, marţi, şi inspectori de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti pentru a face cercetări în legătură cu incidentul. Anchete pe domenii vor mai face în acest caz echipe ale Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Enel şi E.On Gaz.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici