Mazăre susţine că au fost deblocate investiţiile în Mamaia după aprobarea PUZ-ului

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a anunţat că investiţiile în Mamaia au fost deblocate după ce consilierii locali au aprobat, vineri, PUZ-ul staţiunii, precizând că, începând din toamnă, va fi refăcută zona de promenadă, vor fi construite parcări cu şapte etaje şi pasarele.

202 afișări
Imaginea articolului Mazăre susţine că au fost deblocate investiţiile în Mamaia după aprobarea PUZ-ului

Mazăre susţine că au fost deblocate investiţiile în Mamaia după aprobarea PUZ-ului (Imagine: Cristi Cimpoes / Mediafaxfoto)

Primarul a declarat, la finalul şedinţei de Consiliu Local, că a fost aprobat şi PUZ-ul plajei staţiunii Mamaia, care reglementează construcţiile uşoare, precum beach-barurile.

"După ani de zile în care ne-am bătut cu madam Udrea, cu fel de fel de frânari din fel de fel de ministere, am reuşit să votăm ceea ce am fi putut să o facem foarte simplu şi foarte firesc într-o societate şi într-o ţară normală. Deci, am reuşit să deblocăm investiţiile în staţiunea Mamaia. Acelaşi lucru l-am făcut şi pe plajă pentru că plajele au fost atribuite printr-o licitaţie în proporţie de 97 la sută deţinătorilor de structuri turistice din staţiune, hoteluri, restaurante. Era nevoie ca pe plaje să poată să construiască fiecare după dorinţă câte un beach-bar şi să facă serviciile aferente clientului şi turistului de pe plajă", a spus Radu Mazăre.

El a menţionat că investiţiile pe fonduri europene sunt de peste 20 de milioane de euro şi vor începe în această toamnă.

"Investiţiile care vor începe în staţiunea Mamaia pe fonduri europene, vor începe la toamnă, sunt investiţii majore şi le cam ştiţi şi voi. Pe lângă lărgirea plajei, care a fost deja semnată şi probabil construirea celor două insuliţe, o să refacem tot ce înseamnă zona de promenadă, o să refacem tot ce înseamnă piaţetele publice, o să facem două parcări de şapte etaje, o să facem pasarelele, urmând ca pe viitoarele fonduri europene să facem marina din zona de nord. Cred că sunt în valoare de 20 şi ceva de milioane de euro în paralel cu proiectele private. Numai în zona Casino din Mamaia urmează să se construiască încă şapte sute de noi locuri de cazare, un P+8, un P+4 şi încă un P+4, v-am dat ca exemplu un areal pe o distanţă de 500 de metri", a mai spus Radu Mazăre.

Primarul a afirmat că România va deschide o reprezentanţă în Dubai pentru atragerea turiştilor din această zonă şi îşi doreşte una şi la Istanbul.

"Aţi văzut unde era sediul hotelului Mamaia se face un hotel de cinci stele de super lux, adică vor fi apartamente de 300 de metri pătraţi. Era nevoie pentru că dacă vrem să accesăm pe piaţa arabă şi pe piaţa turcă, sunt mai pretenţioşi. Am vorbit cu ANT-ul şi vor deschide o reprezentanţă în Dubai şi am vorbit şi cu doamna ministru probabil că o să închidă din cei doi care erau reprezentanţi la Madrid, că nu avem ce să facem la Madrid, nu avem turişti spanioli şi probabil că o să o închidă de tot, deschidem în Dubai şi în Istanbul unde pe mine mă interesează în mod direct. Sunt nişte pieţe mari, cu oameni cu bani mulţi", a menţionat Radu Mazăre.

La începutul lunii mai, Radu Mazăre anunţa că a primit aviz de la Ministerul Culturii pentru PUZ-ul staţiunii Mamaia, precizând că după ce acesta va fi aprobat pot începe investiţiile în zonă.

Primarul Constanţei era nemulţumit de faptul că nu primise un aviz necesar pentru aprobarea PUZ-ului staţiunii Mamaia din partea Ministerului Culturii şi afirma că va discuta cu premierul Victor Ponta pentru a rezolva această problemă. Edilul mai spunea că i s-ar fi cerut mită de zeci de mii de euro, prin intermediari, pentru a primi avizul pentru PUZ.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici