Membrii grupării din care face parte şi Covei, acuzaţi de infracţiuni la legea comerţului electronic

Membrii grupării specializate în falsificare de carduri, din care face parte şi Iustin Covei, sunt acuzaţi de procurori de o serie de infracţiuni la Legea 365/2002, privind comerţul electronic, precum şi de iniţiere şi aderare la un grup infracţional organizat.

Iustin Covei (Imagine: Darius Mitrache/Mediafax Foto)

Surse judiciare au declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că unii dintre membrii grupării sunt acuzaţi de deţinere de aparatură de falsificat instrumente de plată electronice, iar alţii de utilizarea unor mijloace electronice de plată pentru extragerea de numerar.

Toate cardurile falsificate trebuie identificate cu ajutorul bazelor de date din băncile din străinătate, ceea ce ar putea duce la prelungirea anchetei, potrivit aceloraşi surse.

Procurorii susţin că prejudiciul generic este de ordinul milioanelor de euro, fiind falsificate sute de carduri.

Procurorii nu au finalizat referatul cu propunere de arestare preventivă a membrilor grupării care au fost reţinuţi, imediat ce documentul va fi întocmit, urmând să fie trimis instanţei de judecată, au mai arătat sursele citate.

Prima ordonanţă de reţinere în acest caz expiră la ora 17.10.

În acest dosar, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au audiat 27 de persoane, dintre acestea 17 fiind învinuite.

Procurorii au emis 14 ordonanţe de reţinere, inclusiv pentru Iustin Covei, unul dintre documente fiind emis în lipsă. Trei persoane vor fi cercetate în libertate.



comentează şi tu Momentan sunt 1 comentarii
Taguri:
ANCHETĂ ,
CARDURI ,
ACUZAŢII ,
comerţ electronic
COMENTARII
  • Dumitru Veronica 23 sep 2009

    CARACATITA PENALA A JUSTITIEI CRAIOVENE. PENTRU PROTEJARE INFRACTOR, ÎN CURTEA DE APEL CRAIOVA S-A DISTRUS, DISPÄ‚RÂND DOSARUL JUDECÄ‚TORIEI TG-JIU NR. 5321/2005.
    D-NA PIVNICERU, D-LE VIRGIL ANDRIEÅž, acum în GREVÄ‚, aveÅ£i timp. TreceÅ£i la căutări, găsiÅ£i DOSARUL JUDECATORIEI TG- JIU NR. 5321/2005 al cărui număr s-a falsificat de prim pr. MOÅ¢A GH. EMIL ca fiind nr. 264/P/2005 ÅŸi, depistaÅ£i MAGISTRAÅ¢II INFRACTORI, care, PREMEDITAT, l-au distrus în CURTEA de APEL CRAIOVA, emiÅ£ând în FALS decizia nr. 333/16.04.2007.
    Să credem că, îndrăzneÅŸte JUSTIÅ¢IA ROMÂNÄ‚, să aplice LEGEA corect, în acest caz?
    IUSTIN COVEI, curând va zburda-n libertate, ca ÅŸi când nu s-a-ntâmplat NIMIC, căci, la CRAIOVA, CARACATIÅ¢A CORUPÅ¢IEI este mare, cu TENTACULE PROTECTOARE, în sistem:
    - COVEI MARIN, tatăl lui IUSTIN, este JUDECĂTOR la CURTEA de APEL CRAIOVA;
    - COVEI GHEORGHE, unchiul, frate cu tata judecătorul, este PROCUROR ÅžEF SECÅ¢IE URMÄ‚RIRE PENALÄ‚ în PARCHETUL de pe lângă CURTEA de APEL (P. C. A.) CRAIOVA, SECÅ¢IE în care, se frământă ÅŸi desfrământă toate cauzele penale, cauze blocate, sechestrate, fără întocmire RECHIZITORIU, implicit fără trimitere în InstanÅ£a de JUDECATÄ‚;
    - ELISABETA DRÄ‚GUÅ¢, PROCUROR GENERAL la P. C. A. CRAIOVA, este rudă apropiată cu COSTEL DRÄ‚GUÅ¢, JUDECÄ‚TOR în PENAL - PREÅžEDINTE la CURTEA de APEL CRAIOVA ÅŸi membru în C. S. M., cu atribuÅ£iuni de control asupra parchetelor din P. C. A. Craiova, a celor din subordine;
    DECI: la CRAIOVA, JUSTIÅ¢IA este în FAMILIE, cu tentacule protectoare în C. S. M.!!!!!
    - Analizaţi laudele şi mulţumirile pentru activitate, aduse JUSTIŢIEI CRAIOVENE, de către D-L VIRGIL ANDRIEŞ, PREŞEDINTELE C. S. M., invitat şi participant la bilanţul anului 2008.
    - AmintiÅ£i-vă faptele săvârÅŸite de interlopul STELICÄ‚ a lui DRAGAVEI, protejat de aceeaÅŸi CARACATIŢĂ CRAIOVEANÄ‚, prin povestea de amor (din interes), cu tânăra CLAUDIA BUDIANÄ‚, procuror la P. C. A. CRAIOVA, tot aici fiind tatăl ei, NICOLAE BUDIANÄ‚, PROCUROR ÅžEF SECÅ¢IE în acest PARCHET, apoi, promovat la DIICOT CRAIOVA.
    JUSTIŢIA DIVINĂ JUDECĂ LEGAL şi CORECT, fără PROTESTE şi PRETENŢII!!!!
    Tânăra CLAUDIA BUDIANÄ‚, putea fi model, exemplu de corectitudine, ca procuror în cadrul P. C. A. CRAIOVA dar, avându-l mentor pe NICOLAE BUDIANÄ‚, tatăl său, a copiat de la acesta numai răul ÅŸi nelegiuirile, în soluÅ£ionarea cauzelor, încălcând legea, protejând INFRACTORII.
    Decedând recent, în urma propriului accident de circulaÅ£ie, tatăl NICOLAE BUDIANÄ‚, pensionându-se după tragedie, posibil să-ÅŸi ducă durerea-n liniÅŸte, cred că, suferă enorm, nerealizând că, ambii, ca PROCURORI la P. C. A., prin nelegiuiri, au făcut mult rău, aducând imensă suferinţă altora (EU, una din victimele nelegiuirilor acestora).
    În C. A. CRAIOVA s-a premeditat, distrus, DISPÄ‚RÂND dosarul Judecătoriei Tg-Jiu nr. 5321/2005, în care s-a emis sent. p. nr. 2256/09.05.2005 pentru fapte penale săvârÅŸite de BÄ‚TÄ‚IOSU ALIN COSTINEL (B. A. C.), ucigaÅŸul SOÅ¢ULUI (accidentat pe marcaj pietonal), la care erau incidente disp. ART. 83 C. P.. De dispariÅ£ia dosarului, nu cred că este străin VICTOR NICOLCESCU, PROCUROR ÅžEF SECÅ¢IE JUDICIARÄ‚ la P. C. A. CRAIOVA, fost PROCUROR GENERAL la acest PARCHET, promovat din funcÅ£ia de PRIM PROC. de la P. T. GORJ (la vremea accidentului). Nr. 5321/2005 avut de dosar, a fost falsificat la P. T. GORJ, de prim pr. MOÅ¢A EMIL în nr. 264/P/2005. Orice sesizare, în zadar. Niciun MAGISTRAT n-a fost sancÅ£ionat ori pedepsit pentru nerespectarea s. p. nr. 2256 (ca pe acei 3+1 BÄ‚TRÂNI!!!???), cu favorizare infractor, pentru DISTRUGERE dosar nr. 5321/2005 (nr. 264/P/2005) la C. A. Craiova, cu emiterea dec. nr. 333/R/16.04.2007 în fals, de această Instanţă de la C. A. Craiova. AceeaÅŸi CARACATIŢĂ, deÅ£inătoare a puterii juridice craiovene, l-a protejat ÅŸi pe B. A. C., care nu ne-a achitat nici cât să putem cumpăra măcar O LUMÂNARE, din acele sume mizere stabilite prin dec. pen. nr. 512/R/20.09.2001 de condamnare cu suspendare. N-a figurat nici în evidenţă FIŞĂ CAZIER cu această hotărâre de condamnare căci, VICTOR NICOLCESCU este conţăran cu prim proc. MOÅ¢A EMIL, cu BÄ‚TÄ‚IOSU CONSTANTIN, tatăl lui ALIN (posibil rude): TISMANA, GORJ. CredeÅ£i că, CARACATIÅ¢A nominalizată mai sus, va da voie ca, odrasla lui COVEI, numită IUSTIN, să stea la dos ÅŸi la răcoare: DA sau NU?

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa