Mesaj umanitar fals pe Facebook. Directorul Centrului de Transfuzie Sanguină Bucureşti: L-au distribuit, dar nu au venit să doneze

Un mesaj în care se făcea apel pentru donare de sânge necesar unei fetiţe de 11 ani, internată la spitalul Fundeni, a apărut joi pe reţelele de socializare. Oamenii au distribuit apelul, iar unii s-au interesat la unitatea medicală, descoperind că este vorba despre un caz din 2009.

51325 afișări
Imaginea articolului Mesaj umanitar fals pe Facebook. Directorul Centrului de Transfuzie Sanguină Bucureşti: L-au distribuit, dar nu au venit să doneze

Mesaj umanitar fals pe Facebook. Directorul Centrului de Transfuzie Sanguină Bucureşti: L-au distribuit, dar nu au venit să doneze

"Dă şi tu sfoară în ţara după grupa AB pozitiv. Dacă cineva e dispus să doneze sânge...pentru o fetiţă cu aplazie medulară ... Este la spitalul Fundeni (Bucureşti) , secţia de Pediatrie, are 11 ani, se numeşte Tudor Alexandra Mihaela şi până la operaţie face transfuzii zilnice. Altfel moare. Măcar dă mai departe!!! Nu-i greu!!! (un simplu forward ajută o viaţă de îngeraş)", este mesajul distribuit pe Facebook.

Ulterior, mai mulţi oameni care s-au interesat de caz au sesizat că este vorba despre un apel fals, Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti confirmând informaţia.

"Apreciem disponibilitatea voastră de a da o mână de ajutor în cazul semnălarii unui caz care necesită transfuzie de sânge în spital. De data această, însă, vă dăm o veste bună: mesajul este din anul 2009, Alexandra are 19 ani, este bine, ultima internare a avut-o în februarie 2017, iar noi îi dorim mulţi ani sănătoşi şi fericiţi! Iar pe voi vă aşteptăm la centru să donaţi şi să salvaţi, pentru că mereu există o mamă, un unchi sau o prietenă care au nevoie de noi", transmite Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti, pe pagina de Facebook.

Reprezentanţii Centrului au declarat pentru Mediafax că au primit peste 20 de telefoane privind acest subiect, însă bucureştenii nu au mers să doneze sânge.

"Când a explodat Facebook, toată lumea s-a grăbit să distribuie mesajul, dar nu s-au urcat în maşină să vină să doneze. Nu au venit, pentru că în centru am avut colecta mai mică decât de obicei, 132 de pungi recoltate. Ei au venit cam 160, asta înseamnă o zi slabă pentru noi. Dacă se mobilizau pentru Alexandra, am fi avut o zi bună. (..) Mesaje din astea ştiu de unde le scot ei... habar n-am. Eu ţin Facebook în bară şi urmăresc un mesaj ca să răspund. Aşa ar trebui, să ne întrebe. Dar nu m-a întrebat nimeni, doar am primit o avalanşă de telefoane. Am primit multe telefoane, pentru că s-au speriat oamenii. Şi cunoscuţii mei, şi familia: Ce faceţi acolo, lăsaţi copilul ăla să moară? Astăzi au fost peste 20 de telefoane. Iar pe Facebook au fost foarte multe", a declarat, pentru Mediafax, Doina Goşa, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină Bucureşti.

Întrebată dacă cetăţenii s-au interesat de acest caz, Carmen Orban, managerul Spitalului Fundeni, a spus: "Pur si simplu astăzi numai asta am făcut. Aberant, în condiţiile în care în acest spital este extrem de mult de lucru!"

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici