Mihaela Iorga şi Doru Ţuluş, revocaţi, miercuri, din funcţia de procurori DNA/ Cei doi vor contesta decizia în instanţă/ Ţuluş revine la Parchetul General, iar Iorga la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău

Mihaela Iorga, revocată, miercuri, din funcţia de procuror DNA, a ajuns la Inspecţia Judiciară acolo unde este audiată de inspectori. Magistratul a spus că va contesta în instanţă decizia de revocare, precizând nu ea este cea care a provocat scandalul din instituţie.

916 afișări
Imaginea articolului Mihaela Iorga şi Doru Ţuluş, revocaţi, miercuri, din funcţia de procurori DNA/ Cei doi vor contesta decizia în instanţă/ Ţuluş revine la Parchetul General, iar Iorga la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău

Mihaela Iorga, revocată, miercuri, din funcţia de procuror DNA, va contesta decizia în instanţă: Nu am determinat eu acest scandal (Imagine: MARIAN ILIE / MEDIAFAX FOTO)

"Ordinul are o cale legală şi com urma calea legală.(..) Bineînţeles că voi contesta la instanţă. (..) Voi merge acolo unde va dispune CSM. Nu am nicio cerere expresă. Nu m-am născut procuror şi nu vreau neapărat să ies la pensie procuror. Am făcut un demers pentru justiţie, un demers pe care l-am considerat legitim şi corect", a declarat Mihaela Iorga.

Întrebată dacă se aştepta ca procurorii CSM să avizeze revocarea din funcţie, Iorga a spus: "Sincer, nu, pentru că am considerat întotdeauna că dreptul la apărare trebuie să fie asigurat oricărei persoane. Este un drept constituţional, prevăzut de CEDO."

"Nu ştiu cum mă privesc colegii, ar trebui să-i întrebaţi pe ei. Nu am determinat eu acest scandal, nu am făcut eu primul pas. A fost doar un act legitim şi susţin în continuare că a fost un demers corect. Eu l-am făcut instituţional. Nu ne-am simţit în niciun fel marginalizaţi. Nu ştiu dacă se solidarizează sau nu", a mai spus magistratul.

Referitor la acuzaţiile aduse conducerii DNA, de intervenţie în anchete, întrebată dacă are dovezi, Mihaela Iorga a declarat: "Dacă îmi vor fi cerute, bineînţeles."

Iorga este audiată de inspectori, la sediul Inspecţiei Judiciare aflându-se şi procurorul Doru Ţuluş.

Procurorul Doru Ţuluş anunţă că va ataca decizia de revocare

Procurorul Doru Ţuluş, audiat miercuri la Inspecţia Judiciară, a declarat, la finalul şedinţei, că va ataca decizia de revocare de la DNA, hotărâre luată de procurorul-şef Laura Codruţa Kovesi.

Întrebat dacă va ataca decizia de revocare, Doru Ţuluş a răspuns: "Da. Absolut. Cât de repede. Cred că la Parchetul General".

Şi celălalt procuror revocat din funcţia de la DNA, Mihaela Iorga, a spus, miercuri, că va contesta în instanţă decizia de revocare, precizând nu ea este cea care a provocat scandalul din instituţie.

"Ordinul are o cale legală şi com urma calea legală.(..) Bineînţeles că voi contesta la instanţă. (..) Voi merge acolo unde va dispune CSM. Nu am nicio cerere expresă. Nu m-am născut procuror şi nu vreau neapărat să ies la pensie procuror. Am făcut un demers pentru justiţie, un demers pe care l-am considerat legitim şi corect", a declarat Mihaela Iorga.

Întrebată dacă se aştepta ca procurorii CSM să avizeze revocarea din funcţie, Iorga a spus: "Sincer, nu, pentru că am considerat întotdeauna că dreptul la apărare trebuie să fie asigurat oricărei persoane. Este un drept constituţional, prevăzut de CEDO."

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a semnat, miercuri, ordinele de revocarea a procurorilor Mihaela Moraru şi Doru Ţuluş, după ce Secţia pentru procurori a CSM a avizat favorabil solicitarea. Şedinţa procurorilor din CSM, în care s-a avizat revocarea, a fost secretă, la cererea şefei DNA, Kovesi precizând că are legătură cu două dosare aflate în curs. După ce a avut loc audierea lor în cadrul Secţiei de procurori, cei doi magistraţi au făcut mai multe precizări legate de motivele revocării lor.

Procurorul şef al DNA a cerut revocarea Mihaelei Moraru Iorga pentru motivul că „nu a înregistrat un denunţ în conformitate cu dispoziţiile legale şi nu l-a prezentat spre repartizare procurorului şef al Secţiei din care făcea parte. Neprezentarea denunţului a avut drept consecinţă imposibilitatea aplicării unor dispoziţii procesual penale în raport cu persoane cercetate”. Mai exact, este vorba despre un denunţ pe care procurorul l-ar fi primit prin intermediul aplicaţiei Whatsapp.

„S-a întâmplat să primesc un denunţ pe email şi care a fost fotografiat şi transmis pe whatsapp.(...) Codul de procedură penală prevede că denunţul poate fi formulat sub orice formă: o adresă, un memoriu, un denunţ, o declaraţie. El trebuie să fie scris, semnat personal şi poate fi transmis pe orice formlă: pe fax, pe mail, prin poştă, printr-un avocat, deci nu văd nicio cauză de nulitate”, a spus Moraru Iorga.

Procurorul a adăugat că a mai existat un precedent în acest sens.

Un alt denunţ formulat de doamna Udrea Elena Gabriela într-un alt dosar, împotriva doamnei Codruţa Kovesi, a urmat acelaşi curs. A fost înregistrat de către procurorii de caz în dosarul pe care îl instrumentau. S-a dispus apoi disjungere, s-a instrumentat dosarul şi apoi a fost clasat. Nu a fost nicio problemă nici cu privire la modalitatea de înregistrare a denunţului, nici cu privire la circuitul acestuia şi nici nu a fost invocat de doamna procuror şef în refera”, a completat Mihaela Moraru Iorga.

În cazul lui Doru Ţuluş, revocarea a fost cerută de şefa DNA pentru că există „suspiciuni rezonabile că imparţialitatea sa este afectată, având în vedere că a soluţionat dosare penale în care era implicată o persoană cu care avea raporturi civile”. Mai exact, lui Doru Ţuluş i se reproşat faptul că şi-a vândut drepturile litigioase asupra unor restanţe salariale către un om de afaceri - Mihai Rotaru. Ulterior, Rotaru a fost implicat într-unul dintre dosarele ANRP şi a fost trimis în judecată, alături de fostul lider al PDL Ioan Oltean.

Doru Ţuluş revine la Parchetul General, iar Mihaela Iorga la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău

Secţia pentru Procurori a CSM a decis revenirea procurorului Doru Ţuluş la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar a Mihaelei Iorga la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, după ce cei doi au fost revocaţi de la DNA de către procurorul-şef Laura Codruţa Kovesi.

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a decis revenirea lui Doru Ţuluş la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unitate de parchet de la care provine, începând tot cu 5 iulie, potrivit ordinii de zi soluţionate a şedinţei Secţiei pentru procurori, postate pe site-ul CSM-ului.

Totodată, magistraţii au mai decis revenirea Mihaelei Iorga la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, unitate de parchet de la care provine, începând tot de miercuri.

Măsurile au fost luate după cei doi au fost revocaţi din funcţiile deţinute la Direcţia Naţională Anticorupţie de către procurorul-şef Laura Codruţa Kovesi.

Atât Doru Ţuluş, cât şi Mihaela Iorga au anunţat, miercuri, după ce Laura Codruţa Kovesi a semnat ordinele de revocare, că vor contesta în instanţă decizia de revocare.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici