Ministrul Educaţiei anunţă că a fost modificat regulamentul de organizare: Situaţia şcolară se va încheia cu mai puţine note

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat, joi, că a fost modificat regulamentul de organizare astfel încât atunci când se vor întoarce la ore cadrele didactice să poată încheia situaţia şcolară cu mai puţine note.

1362 afișări
Imaginea articolului Ministrul Educaţiei anunţă că a fost modificat regulamentul de organizare: Situaţia şcolară se va încheia cu mai puţine note

Ligia Deca a declarat, joi, în şedinţa de guvern, că a continuat discuţiile pe contractul colectiv de muncă şi există o serie de măsuri menite să sprijine pe viitor întreg personalul din Învăţământ.

„Noi încă de la începutul săptămânii am organizat întâlniri împreună cu inspectorii şcolari de la nivel judeţean, care la rândul lor organizează întâlniri cu directorii şcolilor pentru a organiza un program de recuperare în a şa fel încât cadrele didactice şi personalul care revine în unităţile de învăţământ să aibă posibilitatea să recupereze aceste zile în care nu au lucrat pentru că au fost în mişcarea aceasta de protest. Există toate premisele şi toată disponibilitatea pentru a putea recupera până la finele anului şcolar şi noi avem toată disponibilitatea pentru a găsi cele mai bune soluţii”, a spus ministrul Educaţiei.

Aceasta a afirmat că la nivelul instituţiilor de învăţământ toată lumea îşi doreşte să se reia activitatea pentru a se putea încheia situaţia şcolară şi a putea să fi susţinute examenele naţionale.

„Am uşurat acest proces de închidere a situaţiilor şcolare şi anume am modificat regulamentul de organizare internă şi de funcţionare în sistemul de învăţământ în aşa fel încât să se poată închide situaţia şcolară de către cadrele didactice cu mai puţine note. Deci să nu mergem pe numărul de note care ar fi fost necesar dacă am fi avut un an fără întreruperi, ci să putem să facilităm încheierea situaţiilor şcolare în interesul elevilor”, a mai spus Ligia Deca.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici