MITING în Capitală: Sindicaliştii protestează miercuri în Piaţa Constituţiei, după greva de avertisment de la metrou

Sindicaliştii din transporturi şi servicii publice protestează, miercuri, în Piaţa Constituţiei, după ce marţi dimineaţă angajaţii de la metrou au fost în grevă de avertisment timp de două ore.

4179 afișări
Imaginea articolului MITING în Capitală: Sindicaliştii protestează miercuri în Piaţa Constituţiei, după greva de avertisment de la metrou

MITING în Capitală: Sindicaliştii protestează miercuri în Piaţa Constituţiei, după greva de avertisment de la metrou (Imagine: Toni Salabasev/Mediafax Foto)

Mitingul de protest este organizat, miercuri, de la ora 13.00, în Piaţa Constituţiei, de Federaţia Sindicatelor din Transporturi, Transloc şi Servicii Publice "ATU - România".

Potrivit preşedintelui federaţiei sindicale, Ion Rădoi, sindicaliştii cer modificarea legislaţiei sociale în vigoare şi reclamă imposibilitatea negocierii contractelor colective de munca, fondul de salarii fiind blocat la nivelul anului 2008.

Mitingul de protest are loc la o zi după ce sindicaliştii de la metrou au fost, marţi dimineaţă, între orele 04.00 şi 06.00, în grevă de avertisment.

Sindicaliştii ameninţă că dacă revendicările lor nu vor fi rezolvate, în 30 septembrie vor opri lucru pe termen nelimitat, atât la metrou, cât şi la RATB.

Ion Rădoi a spus că greva de avertisment a fost organizată din cauza eşecului înregistrat în urma negocierilor din 12 septembrie cu administraţia Metrorex.

"În cazul nesoluţionării prezentului conflict colectiv de muncă, în data de 30 septembrie va fi declanşată greva propriu-zisă, pe termen nelimitat", a precizat Ion Rădoi, care este şi preşedintele Unităţii Sindicatului Liber Metrou.

Conducerea Metrorex a solicitat, luni, salariaţilor să renunţe la grevă, precizând că administraţia a dat dovadă în permanenţă de disponibilitate şi deschidere în ceea ce priveşte negocierea Contractului Colectiv de Muncă.

"Mijloacele de presiune nu trebuiesc exercitate prin afectarea acelor categorii de populaţie cărora le este adresat acest mijloc de transport. Consecinţele celor prezentate mai sus pot fi producerea de incidente cauzate de aglomeraţia din staţiile de transport public de suprafaţă şi traficul general supraaglomerat din oraş, incidente ce pericliteză sănătatea şi viaţa oamenilor", a arătat Metorex, într-un comunicat de presă.

Administraţia Metrorex a precizat că, în conformitate cu prevederile Legii 62/2011 a Dialogului social, cu modificările şi completările ulterioare, "nu pot constitui obiect al conflictelor colective de muncă revendicările angajaţilor pentru a căror rezolvare este necesară adoptarea unei legi sau a altui act normativ".

"Este prejudiciată imaginea companiei, în contextul în careMetrorex face eforturi remarcabile de modernizare şi dezvoltare, de adaptare continuă la solicitările pieţei. Concluzionând, administraţia apreciază că dreptul la grevă trebuie exercitat numai în condiţiile şi limitele prevăzute de lege şi cu respectarea strictă a garanţiilor stabilite de legiuitor în scopul asigurării unor servicii esenţiale pentru comunitate şi ocrotirii unor interese generale. Conducerea Metrorex a dat dovadă în permanenţă de disponibilitate şi deschidere în ceea ce priveşte negocierea Contractului Colectiv de Muncă, propunând la fiecare rundă de negociere încheierea unui nou CCM în concordanţă cu prevederile legale în vigoare, astfel încât activitatea societăţii Metrorex să se desfăşoare în continuare în condiţii normale, fără afectarea publicului călător. Sperăm ca toţi salariaţii Metrorex să răspundă solicitării administraţiei de a renunţa la grevă, întrucât este spre binele nostru comun, al salariaţilor şi al călătorilor deopotrivă", a mai arătat Metrorex în comunicatul semnat de directorul Aurel Radu.

Ministerul Transporturilor a anunţat, în 5 septembrie, că dezaprobă intenţia sindicatelor de la metrou de a intra în grevă generală, şi a cerut administratorului reţelei de metrou, Metrorex, soluţii de rezolvare imediată a revendicărilor angajaţilor.

Ion Rădoi anunţa în 4 septembrie, că după greva de avertisment de la metrou, din 16 septembrie, protestele sindicaliştilor vor continua în 18 septembrie cu un miting organizate de federaţie, inclusiv de sindicatele Metrorex şi RATB, iar în 30 septembrie va fi greva generală.

Liderul sindical preciza că la greva generală de la metrou se vor solidariza şi sindicatele de la RATB, astfel că în 30 septembrie traficul public în Capitală va fi blocat până la ora 16.00.

Sindicaliştii reclamă lipsa de comunicare a Guvernului, susţinând că din ianuarie şi până în prezent au fost trimise lunar premierului Victor Ponta adrese în care era explicată situaţia transportatorilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici