Video Mulţi români nu respectă autoizolarea şi au ieşit din casă

  • Mai mulţi români care ar fi trebuit să stea în izolare la domiciliu după ce s-au întors în ţară din zone cu risc ridicat de COVID-19 au încălcat regulile şi au ieşit din case riscând să-i îmbolnăvească pe cei cu care au intrat în contact.
  • O tânără de 26 de ani, care a revenit în România din Veneto, una dintre cele mai afectate regiuni din Italia, a încălcat aproape toate regulile posibile.
  • Din 1 martie, când s-a întors în ţară şi până acum, a refuzat să stea în izolare.
1817 afișări

 Când a început să se simtă rău, a fost la două spitale – cel din Petroşani şi cel din Hunedoara. Însă le-a ascuns medicilor până în ultimul moment că a fost într-o zonă cu epidemide de coronavirus.

În cazul ei, testul pentru noul coronavirus a ieşit pozitiv, iar autorităţile i-au făcut dosar penal.

Secţia de Neurologie a Spitalului Petroşani, acolo unde a ajuns tânăra prima dată, a fost închisă pentru dezinfecţie, iar 50 de cadre medicale, inclusiv de la Ambulanţă şi de la o clinică privată din Hunedoara, sunt izolate la domiciliu.

Şi la Constanţa, un asistent şef de la Spitalul Judeţean a fost diagnosticat cu virusul originar din China. Însă până să fie internat, omul a bătut jumătate de ţară.

Fără să ştie că este purtător de coronavirus, bărbatul în vârstă de 52 de ani a plecat tocmai la Piatra Neamţ, împreună cu fiica sa, care este din Ilfov. A însoţit-o acolo la un concurs de dans.

Prefectul din Constanţa a anunţat autorităţile din Neamţ şi Ilfov, pentru a începe anchete epidemiologice şi în acest caz.

Şi doi suspecţi de coronavirus din Vâlcea au ieşit în evidenţă. Un bărbat din comuna Laloşu, care ar fi trebuit să stea în izolare, a încălcat interdicţia – a plecat spre primărie, pentru o adeverinţă.

A fost observant, însă, de un vecin, care i-a reproşat că nu stă în casă, după care a început să-l lovească. Ambii s-au ales cu un dosar penal.

La fel şi un bărbat din Râmnicu Vâlcea care nu doar că n-a respectat autoizolarea, ci s-a urcat la volan după ce a băut şi a provocat un accident.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici