Notarii din Capitală şi cinci judeţe reduc taxele la tranzacţiile imobiliare cu 10%

Camera Notarilor Publici Bucureşti reduce taxele pentru tranzacţiile imobiliare cu zece la sută în Capitală şi în judeţele Călăraşi, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov şi Teleorman, de la 1 septembrie, având în vedere evoluţia pieţei din primele şapte luni ale anului.

Notarii din Capitală şi cinci judeţe reduc taxele la tranzacţiile imobiliare cu 10% (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

"Având în vedere evoluţia pieţei imobiliare din România în primele şapte luni ale anului 2010 ca urmare a influenţei recesiunii economice, valorile orientative imobiliare cuprinse în Ghidul privind valorile orientative ale proprietăţilor imobiliare - 2010, pentru municipiul Bucureşti şi judeţele Călăraşi, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov şi Teleorman se reduc cu 10 la sută, începând cu data de 1 septembrie", se arată într-un comunicat de marţi al Camerei Notarilor Publici Bucureşti.

Ghidul privind valorile orientative a fost elaborat la sfârşitul lui 2009, potrivit prevederilor Codului fiscal, de către societăţile Euro-Expert şi Expert Valuation, pentru Camera Notarilor Publici Bucureşti. Acesta este aplicabil începând cu 1 ianuarie 2010, fiind comunicat tuturor birourilor notariale, instanţelor judecătoreşti şi direcţiilor teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice din Bucureşti şi judeţele Călăraşi, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov şi Teleorman.

Notarii actualizează o dată pe an expertizele privind valoarea de circulaţie a imobilelor, grilă care este comunicată direcţiilor teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice. Ghidul urmăreşte stabilirea valorilor orientative pentru proprietăţi imobiliare de tip rezidenţial, comercial şi industrial pentru uzul birourilor notariale, având în vedere respectarea prevederilor din Codul Fiscal, reprezentând un studiu al pieţei imobiliare locale, bazat pe analiza tranzacţiilor efectuate în anii anteriori şi pe anticiparea evoluţiei viitoare.



comentează şi tu Momentan sunt 2 comentarii
Taguri:
NOTARI ,
TAXE ,
imobiliare
COMENTARII
  • Pop Ion 31 aug 2010

    Notarii incep sa realizeze ca traiesc in Romania care este... Taxele lor umflate au contribuit la descurajarea tranzactiilor imobiliare scl.

  • Altcineva 31 aug 2010

    Aceste reduceri ar putea fi mult mai mari daca s-ar desfiinta fiscul.
    Toti cei ce sustin rezolvarea problemelor economice prin fisc sunt niste tradatori de neam si tara, pentru ca nu pot avea in vedere decat propriile interese, pe care vor sa si le atinga prin evaziune fiscala. Nu exista alta ratiune pentru mentinerea fiscului decat evaziunea fiscala in interesul acolitilor statului!
    Toti cei ce sustin fiscul sunt niste gunoaie!
    Intotdeauna guvernantii au fost cei mai indarjiti opozanti la desfiintarea fiscului, pentru ca atunci ei nu si-ar mai putea justifica indolenta, incompetenta, coruptia si crimele prin afirmatia ca nu sunt bani, caci banii ar veni la buget in cantitatea optima si imediat ce apar nevoile bugetare prin emisiune monetara. In curand fiscul va fi desfiintat si poporul va fi eliberat de sub dictatura incredibil de inrobitoare a statului!
    Prin promovarea desfiintarii fiscului s-ar rezolva si contradictia antagonista dintre social-democrati si liberali!
    Cota cu adevarat unica este cota zero la orice fel de impozite, taxe si contributii catre stat, acceptabila pentru orice doctrina politica adevarata! Aceasta ar lasa timp pentru rezolvarea problemelor adevarate din economie si societate
    Gunoaiele politice sunt extrem de usor de recunoscut, prin aceea ca nu promoveaza desfiintarea fiscului. In curand toata lumea va sti pe cine sa voteze sau sa nu voteze!
    Este adevarat ca solutia desfiintarii fiscului este o solutie pur liberala. Dar ea nu se poate pune in practica decat complementar cu solutia pur social-democrata a alimentarii bugetului de stat prin emisiune monetara, potrivit nevoilor societatii.
    Alimentarea bugetului prin emisiune monetara nu creste masa monetara din circulatie. Dimpotriva aceasta masa monetara scade cu masa monetara aferenta evaziunii fiscale, pentru ca evaziunea fiscala devine imposibila pierzandu-si obiectul. Banii, in loc sa treaca prin economie, incarcandu-se cu evaziunea fiscala, trec direct la bugetul statului si de acolo in economie fara pericolul incarcarii cu evaziune fiscala.
    Degeaba instaurezi o dictatura draconica precum cea a statului fiscal, si zici ca astea sunt regulile democratiei, ca nu te crede nimeni. Regulile sunt asa cum le faci si cum te ajuta mintea!
    Este foarte important cine se afla la conducerea BNR, pentru ca aceasta a devenit stat in stat si face numai ce vrea! Daca conducerea BNR este vanduta strainilor si nu vrea sa produca bani, potrivit nevoilor societatii si economiei, tot consumul si toata productia din tara depind de straini, pentru ca numai ei au bani si fara bani nu poti produce si nici consuma. Si cum deschizi gura cum iti baga pumnul in gura cu “nu sunt bani”. Ba mai mult, atunci chiar in BNR nu se mai afla decat valuta imprumutata de la straini si banii emisi in interesul strainilor.
    Daca FMI si UE nu ne lasa sa facem ce vrem in propria tara, vom declansa razboiul de independenta si de eliberare de sub dictatura acestora, cu orice pret, pana la ultima picatura de sange!
    Desfiintarea fiscului va face imposibila dictatura absoluta a strainilor, ca aceea actuala, pentru ca bugetele statului nu se vor mai putea alimenta decat prin emisiune monetara. Apoi capitalizatea agentilor economici autohtoni prin emisiune monetara, va face posibila concurenta cu agentii economici straini, care concurenta in prezent este anihilata de dictatura strainilor.
    Ne-au trebuit douazeci de ani sa cantam “Desteapta-te romane” pentru a ne destepta, dar, in sfarsit, ne-am desteptat! Cine isi inchipuie ca mai merge cu sperietori gen gripa aviara se inseala amarnic! Voturile romanilor nu vor mai putea fi furate!

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa