Oana Hăineala candidează pentru funcţia de Procuror General al României - surse

Oana Hăineală, fost preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, candidează pentru funcţia de Procuror General al României, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale.

Oana Hăineala candidează pentru funcţia de Procuror General al României - surse

Fostul preşedinte al CSM, Oana Hăineala, şi-a depus candidatura marţi pentru funcţia de Procuror General al României, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale.

Oana Hăineală este membru al Consiliului Superior al Magistraturii din anul 2012, având la activ un mandat de vicepreşedinte al instituţiei şi unul de preşedinte al CSM. În cadrul consiliului este reprezentant al parchetelor de pe lângă tribunale.

Din iulie 2010 până în ianuarie 2011 a fost procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov iar anterior, consilier al Preşedintelui Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, în perioada februarie - iulie 2010.

Din luna mai a anului 2009, până în februarie 2010, a fost consilier de stat în cadrul aparatului de lucru al viceprim-ministrului, ministrul administraţiei şi internelor. În intervalul mai 2007 - mai 2009, a ocupat funcţia de director al Direcţiei pentru relaţia cu Ministerul Public, în cadrul Ministerului Justiţiei. În perioada 2004 - 2008, Oana Hăineală a fost prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău iar anterior, în intervalul 15 iunie 2004 – 1 august 2004 a fost procuror şef al Biroului de anchete speciale în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Timp de câteva luni, pe parcursul anului 2004, a activat in cadrul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică a parchetului instanţei supreme. Din anul 2002 până în 2004 a fost adjunct al prim- procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău. În 2001 - 2002 a condus Parchetul de pe lângă Judecătoria Moineşti, iar în perioada 1998 - 2002 a fost procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău. Şi-a început cariera în sistemul judiciar în anul 1998, ca avocat în baroul Bacău.

Miercuri, 16 martie, este ultima zi în care procurorii îşi pot depune candidatura pentru funcţia de Procuror General al României.

Procedura de selecţie a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost demarată în luna februarie de Ministerul Justiţiei, după demisia lui Tiberiu Niţu din această funcţie.

Potrivit calendarului stabilit de minister, procurorii care doresc să ocupe această funcţie îşi pot depune candidatura până la data de 16 martie. Ulterior, candidaţii vor avea discuţii cu ministrul justitiei, în perioada 18 - 22 martie. La data de 23 martie, ministrul va trimite propunerea către Consiliul Superior al Magistraturii. Propunerea Ministrului Justiţiei către Preşedintele României va fi transmisă până la data
de 22 aprilie 2016.

Luni, Raluca Prună, ministrul Justiţiei, anunţa că România va avea în curând un procuror general.

"Vă spun să aveţi încredere, procesul este sub control total si nu are nimeni motiv să se îngrijoreze. România va avea curând un procuror general", a declarat ministrul Justiţiei, Raluca Prună.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, în data de 3 februarie, decretul privind eliberarea din funcţia de Procuror General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a lui Tiberiu Niţu, după ce DNA a deschis un dosar care îl vizează şi pe Tiberiu Niţu privind folosirea ilegală a coloanei oficiale.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

comentează și tu Momentan sunt 7 comentarii
Taguri:
PROCUROR ,
CSM ,
CANDIDATURĂ
COMENTARII
  • Ionuţ 17 mar 2016

    Magistraților ciomăgari băsiștii, Vasilică Danileţ, Oana Hăineală, Alina Ghica, Daniel Morar, Augustin Zegrean, ș.a.m.d., cumpărați cu funcții şi previlegii de Șantaj Băsescu și Monica Macovei, le doresc, vorba lui V.C. Tudor,: “să-i muşte cancerul de fund". Cine-i mai crede…

  • Cristof 16 mar 2016

    "Aka" este cheia prostiei din capul tau.

  • Aka 16 mar 2016

    Oana Hăineală este cheia.
    Cheia trebuie folosita cu pricepere
    Nu bagati in seama trolli securisti
    Care desigur nu-s de acord si striga cat se poate de tare contra desemnari.
    Alegerea sa fie chibzuita cu mintea nu cu frica.

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

ULTIMA ORĂ
Când nimeni nu se mai aştepta, Băsescu anunţă o DECIZIE ULUITOARE. „Abia aştept să se întâmple”. Deocamdată, Elena Udrea nu a avut o reacţie oficială