Patriarhia Română transmite un mesaj de compasiune pentru victimele atentatului din Istanbul

Patriarhia Română a transmis un mesaj de compasiune şi de solidaritate cu familiile victimelor atentatului din Istanbul, făcând apel la o convieţuire în armonie, cooperare şi respectarea demnităţii şi valorilor fiecărei persoane, indiferent de etnie sau religie.

Patriarhia Română transmite un mesaj de compasiune pentru victimele atentatului din Istanbul (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

"Patriarhia Română a aflat cu multă durere de atentatul terorist din centrul istoric al Istanbulului, comis în ziua de 12 ianuarie 2016, care a provocat moartea a zece persoane inocente şi rănirea altor cincisprezece. Ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să odihnească în pacea şi iubirea Sa sufletele celor decedaţi şi să dăruiască vindecare celor răniţi. Totodată, ne exprimăm compasiunea şi solidaritatea cu familiile îndoliate. În lumea pluralistă de astăzi, oamenii trebuie să convieţuiască în armonie şi cooperare pentru binele comun şi să respecte demnitatea şi valorile fiecărei persoane, indiferent de etnie sau religie", se arată în mesaj.

Un terorist sirian s-a aruncat în aer, marţi, într-o zonă turistică din cartierul Sultanahmet, în Istanbul, provocând moartea a cel puţin zece persoane şi rănirea altor zeci. Potrivit autorităţilor turce, cele zece persoane care au murit sunt cetăţeni germani. Atacul este atribuit reţelei teroriste Stat Islamic.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

comentează și tu Momentan sunt 0 comentarii
Taguri:
PATRIARHIE ,
ATENTATE ,
ISTANBUL
COMENTARII

Nu exista comentarii

COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa
ULTIMA ORĂ
Anuntul care aruncă în aer alegerile din Bucureşti. „Da, este adevărat, dar nu e o infracţiune”