Percheziţii în trei judeţe, într-un dosar privind comerţ cu alcool produs într-o fabrică ilegală

Poliţiştii fac, luni, 54 de percheziţii în judeţele Călăraşi, Ialomiţa şi Prahova, într-un dosar privind fabricarea şi comercializarea de alcool, anchetatorii descoperind o fabrică de alcool care funcţiona ilegal în Slobozia, precum şi sute de litri de produse pe bază de alcool.

252 afișări
Imaginea articolului Percheziţii în trei judeţe, într-un dosar privind comerţ cu alcool produs într-o fabrică ilegală

Percheziţii în trei judeţe, într-un dosar privind comerţ cu alcool produs într-o fabrică ilegală (Imagine: Alexandru Solomon-Mediafax Foto)

Poliţiştii din Călăraşi, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi, fac 54 de percheziţii la sediile unor societăţi comerciale şi la locuinţele unor persoane din judeţele Călăraşi, Ialomiţa şi Prahova, într-un dosar privind infracţiuni economice, anunţă Poliţia Română într-un comunicat de presă.

Conform unor surse judiciare, descinderile au loc în cadrul unei anchete care vizează activitatea mai multor persoane care se ocupă cu producţia şi comercializarea de alcool.

La percheziţii, anchetatorii au descoperit, în municipiul Slobozia din judeţul Ialomiţa, o fabrică de alcool care funcţiona ilegal.

De asemenea, a mai fost descoperită cantitatea de aproximativ 200 de litri de alcool despre care se presupune că fusese produs la fabrica respectivă şi era comercializat ilegal. Alcoolul era vândut fie prin magazine mici, fie direct de către persoane fizice către consumatori, au precizat sursele citate.

În acest caz, anchetatorii vor pune în executare 25 de mandate de aducere, unele dintre acestea fiind suspectate de infracţiuni economice şi constituire de grup infracţional organizat.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici