Peste 160.000 de turişti se află oficial pe litoral la începutul acestui weekend - VIDEO

Numărul turiştilor care se află pe litoral la sfârşitul acestei săptămâni trece de 160.000, hotelierii aşteptându-se ca numărul acestora să crească odată cu sosirea turiştilor de weekend.

48 afișări
Imaginea articolului Peste 160.000 de turişti se află oficial pe litoral la începutul acestui weekend - VIDEO

Peste 160.000 de turişti se află oficial pe litoral la începutul acestui weekend (Imagine: Cristian Andreescu/Mediafax Foto)

Astfel, potrivit unei statistici oferite de către Asociaţia Litoral - Delta Dunării, 162.998 de turişti erau înregistraţi oficial, vineri noaptea, în structurile de cazare, dar numărul acestora este simţitor mai mare dat fiind faptul că în statistici nu sunt cuprinse şi persoanele cazate la particulari sau în campinguri.

Cei mai mulţi dintre cei înregistraţi oficial, 43.372, se află în Neptun, staţiunea fiind urmată în top de Mamaia, cu 41.488 de turişti, şi Costineşti, cu 29.330 de turişti înregistraţi. Alte câteva zeci de mii de persoane au ales alte staţiuni de pe litoralul românesc al Mării Negre, peste 35.000 de turişti aflându-se în Eforie, Năvodari şi Mangalia. De asemenea, peste 10.000 de turişti se află deja la început de weekend în Vama Veche.

Cei mai puţini turişti cazaţi, oficial, în structurile hoteliere sunt în Tuzla - 70 de turişti, 23 August - 105 turişti, şi Constanţa - 1.307 turişti. Multe dintre persoanele care merg în vacanţă în aceste localităţi aleg însă să se cazeze la localnici, fără a fi înregistrate oficial. De asemenea, hotelierii se aşteaptă şi ca numărul turiştilor să mai crească cu câteva mii odată cu sosirea turiştilor de weekend.

Video Stirileprotv.ro

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici