Peste 200.000 de turişti sunt aşteptaţi, în acest week-end, pe litoral - VIDEO

Numărul turiştilor care îşi vor petrece, oficial, acest sfârşit de săptămână pe litoral ar putea trece de 200.000, dat fiind că vineri seară în staţiunile de la Marea Neagră erau deja înregistrate 180.000 de persoane.

27 afișări
Imaginea articolului Peste 200.000 de turişti sunt aşteptaţi, în acest week-end, pe litoral - VIDEO

Peste 200.000 de turişti sunt aşteptaţi, în acest week-end, pe litoral (Imagine: Cristian Andreescu/Mediafax Foto)

Potrivit unei statistici oferite de către Asociaţia Litoral - Delta Dunării, 180.083 de turişti erau înregistraţi oficial, vineri noaptea, în structurile de cazare, din care aproape 7.000 erau turişti străini.

În această statistică nu sunt cuprinşi însă şi cei cazaţi la particulari sau în campinguri, al căror număr este estimat la aproximativ 20.000 - 30.000 de persoane.

În plus, hotelierii mai aşteaptă sâmbătă sosirea unui nou val de turişti, astfel că numărul celor care îşi vor petrece, oficial, acest sfârşit de săptămână pe litoral ar putea trece de 200.000 de persoane.

Conform statisticii prezentate, la Neptun au mers să îşi petreacă acest sfârşit de săptămână 44.984 de persoane, iar la Mamaia sunt prezente 44.100 de persoane.

Cea de-a treia staţiune aflată în top este Costineşti, cu 40.900 de turişti.

Alte câteva zeci de mii de persoane au ales să îşi petreacă vacanţa în alte staţiuni de pe litoral, peste 40.000 de turişti aflându-se în Năvodari, Eforie, Mangalia şi Vama Veche.

Cei mai puţini turişti cazaţi în structurile hoteliere se află la Techirghiol - 1.780 turişti, Constanţa - 1.515 turişti, 23 August - 180 turişti şi Tuzla - 112 turişti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici