Petreceri de Revelion au fost organizate în mai multe oraşe din ţară. Mai multe cupluri s-au căsătorit la Poarta Sărutului - VIDEO, FOTO

Aproximativ 10.000 de oameni au petrecut, de Revelion, în Piaţa Unirii din Cluj, unde primarul Emil Boc a urcat pe scenă şi a cântat "Wake me up". La Timişoara, Bistriţa şi Sibiu anul 2015 a fost întâmpinat de câteva mii de persoane, în timp ce la Poarta Sărutului din Târgu-Jiu mai multe cupluri s-au căsătorit.

649 afișări
Imaginea articolului Petreceri de Revelion au fost organizate în mai multe oraşe din ţară. Mai multe cupluri s-au căsătorit la Poarta Sărutului - VIDEO, FOTO

Petreceri de Revelion au fost organizate în mai multe oraşe din ţară (Imagine: Eugen Gheorghe/Mediafax Foto)

Cluj: 10.000 de oameni au petrecut Revelionul în Piaţa Unirii. Boc a cântat pe scenă “Wake me up” 

Aproximativ 10.000 de persoane au sărbătorit Revelionul în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, unde au urmărit un spectacol de lumini, lasere şi focuri de artificii, iar la miezul nopţii primarul Emil Boc a urcat pe scenă şi a cântat refrenul piesei “Wake me up” a trupei Avicii.

Clujenii care au sărbătorit Revelionul în aer liber, în Piaţa Unirii, au ciocnit pahare de şampanie şi au urmărit focul de artificii şi un spectacol de lumini şi lasere, un astfel de show fiind prezentat în premieră în oraş.

Organizatorii evenimentului le-au pus la dispoziţia celor care au venit să petreacă Revelionul în stradă 700 de şampanii, iar înainte de miezul nopţii atmosfera a fost întreţinută de câteva trupe autohtone, dar a avut loc şi un concert al trupei daneze The Asteroid Galaxy Tour.

Cu câteva minute înainte de miezul nopţii, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a urcat pe scena amplasată în Piaţa Unirii împreună cu mai mulţi tineri şi a numărat ultimele secunde ale anului 2014. Edilul a urmărit apoi de pe scenă focul de artificii şi spectacolul de lumini şi lasere, care a durat aproximativ 15 minute.

Emil Boc a cântat câteva versuri ale unei piese interpretate de trupa Avicii, anunţând astfel doi dintre invitaţii care vor concerta în 2015 la Cluj-Napoca - trupa Avicii şi David Guetta.

“Vă mulţumesc că aţi venit în număr aşa mare. Haideţi să vă dezvăluim o primă surpriză a ceea ce înseamnă Capitala Europeană a Tineretului şi să vă spunem numele primilor artişti care vor concerta la Cluj în perioada 30 iulie - 2 august 2015. Haideţi să încercăm împreună câteva versuri: «So, wake me up when it’s all over, When I'm wiser and I'm older», a cântat Emil Boc, pe scenă.

Imediat după ce a fredonat o parte din refrenul piesei “Wake me up”, interpretată de Avicii, primarul a anunţat că în 2015 la Cluj, care va fi Capitală Europeană a Tineretului, vor concerta "două nume de forţă - Avicii şi David Guetta”.

Peste 1000 de timişoreni au petrecut Revelionul în Piaţa Victoriei. Primarul a lipsit, fiind în Dubai

Peste o mie de timişoreni au petrecut noaptea dintre ani în Piaţa Victoriei, în pofida frigului de afară, pe platoul din faţa Operei susţinând concerte Anastasia Sandu, trupele Vunk şi Flare, însă primarul Nicolae Robu a lipsit, fiind plecat în concediu în Dubai.

De Revelion, peste 1.000 de persoane s-au adunat în Piaţa Victoriei din Timişoara, în faţa Operei, acolo unde pe scena amenajată pentru perioada sărbatorilor de iarnă au urcat pentru a concerta timişoreanca Anastasia Sandu şi trupele Vunk şi Flare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Timp de o oră, începând de la 20.00, a fost muzică ambientală, apoi pe scenă au început concertele.

La miezul nopţii a avut loc un foc de artificii care a fost aplaudat de toţi cei prezenţi în faţa Operei din Timişoara, o parte dintre aceştia lansând lampioane.

Primarul municipiului Timişoara, Nicolae Robu, nu a fost prezent alături de timişoreni în Piaţa Victoriei, el fiind plecat în concediu în Dubai.

În Timişoara, termometrele au indicat sub minus 16 grade în noaptea dintre ani.

Mii de oameni au asistat la petrecerea de Revelion în centrul istoric al Bistriţei

Câteva mii de persoane au petrecut în aer liber, la Bistriţa, alături de VH2 şi Kamelia & George Hora, la concertul de Revelion organizat de Primăria Bistriţa şi Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Un număr de 18 cupluri s-au căsătorit în noaptea de Anul Nou la "Poarta Sărutului"

Un număr de 18 cupluri s-au căsătorit în noaptea de Anul Nou la "Poarta Sărutului" din Târgu-Jiu, ceremoniile fiind oficiate de primarul municipiului, Florin Cârciumaru.

Primarul interimar al Sibiului, la intrarea în 2015: În 2014, primul sibian a devenit primul român

Câteva mii de persoane au petrecut Revelionul în Piaţa Mare din oraş, iar la intrarea în 2015 primarul interimar, Astrid Fodor, le-a reamintit că în 2014 "primul sibian, Klaus Iohannis, a devenit primul român”, preşedintele ţării, iar sibienii au avut "un rol major”.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici