Ponta: Morar mă anunţa că nici după 8 iunie nu vrea să plece de la Parchetul General

Premierul Victor Ponta a declarat miercuri că a făcut numirile pentru procurorii şefi, deşi anunţase iniţial că vor fi făcute de noul ministru al Justiţiei, după ce a văzut poziţia lui Daniel Morar, care i-a spus că nici după 8 iunie nu vrea să plece de la Parchetul General.

227 afișări
Imaginea articolului Ponta: Morar mă anunţa că nici după 8 iunie nu vrea să plece de la Parchetul General

Daniel Morar (Imagine: Marius Dumbraveanu/ Mediafax Foto)

Întrebat înaintea şedinţei USL de ce a părut că s-a răzgândit în privinţa nominalizărilor, Ponta a răspuns: "Am văzut poziţia din interior a domnului Morar. A fost în acelaşi fel: «Domnule, eu decid, eu am făcut şi criteriile». Eu o să-i informez pe colegii mei liberali care nu ştiu. Domnul Morar a şi făcut criteriile. Adică ei (liberalii - n.r.) pot să pună ministru pe cine vor, că domnul Morar a zis: «Nu, domnule, criteriile mele, eu vă spun pe cine puneţi». Ori, văzând şi aseară acea intervenţie, mi-am dat seama că lucrurile merg într-o direcţie total greşită şi mi-am exercitat dreptul legal".

Ponta a spus că Morar îl anunţase că nu vrea să plece din funcţia de procuror general nici după data de 8 iunie, când ar trebui să înceapă de fapt mandatul acestuia de judecător la Curtea Constituţională.

"După ce am văzut poziţia domnului Morar, care mă anunţa că de altfel nici după 8 iunie nu vrea să plece de acolo, eu am întrebat: «Şi ce se întâmplă dacă nu se termină procedurile până pe 8 iunie?». «Rămâne acolo, procuror general»", a spus Ponta.

El a explicat că a studiat şi temeiul legal.

"M-am uitat pe temeiul legal, lucrurile sunt clare: delegarea lui Morar a încetat, nu putea decât dacă dorea el să delege pe altcineva, dar nedorind să delege pe altcineva în funcţia de adjunct al procurorului general, printr-un artificiu juridic care nu există în lege şi care poate fi atactat de absolut oricine, discutând cu doamna Hăineală, l-a numit CSM, ceea ce nu se poate întâmpa din punct de vedere legal", a spus Ponta.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici