Premieră istorică la Zoo Oradea: S-au născut doi pui de tigru siberian

La Grădina Zoologică din Oradea s-au născut, la sfârşitul lunii mai, pentru prima dată în istoria parcului zoo, doi pui de tigru siberian, un mascul şi o femelă. Chiar dacă deocamdată se află în carantină, putând fi admiraţi doar prin geamul de sticlă, puii şi mama lor sunt principala atracţie.

1059 afișări
Imaginea articolului Premieră istorică la Zoo Oradea: S-au născut doi pui de tigru siberian

Premieră istorică la Zoo Oradea: S-au născut doi pui de tigru siberian

În vârstă de două luni, micuţele feline sunt sănătoase, cântăresc aproximativ 7 kilograme şi se hrănesc cu lapte matern, carne de pui sau vită şi ouă.

„Puii vor fi ţinuţi în carantină până la vârsta de trei luni. Le-am făcut deja o primă vaccinare şi deparazitare, urmează a doua, la vârsta de trei luni, după care le vom da drumul în ţarc. Este o procedură medicală obligatorie pentru a-şi îmbogăţi imunitatea”, spune Alexandru Sârbu, medicul veterinar al Grădinii Zoologice din Oradea.

Părinţii celor doi pui sunt Frida (7 ani) şi Freddy (6 ani), care au fost aduşi în luna martie a anului trecut de la un parc zoo din Slovacia. Cei doi blănoşi s-au acomodat foarte bine la Grădina Zoologică din Oradea, ca dovadă şi faptul că s-au înmulţit, aceştia fiind primii pui ai perechii.

Venirea pe lume a noilor locatari de la Zoo Oradea este cu atât mai îmbucurătoare cu cât tigrii siberieni se înmulţesc destul de greu în captivitate. Astfel, conform statisticilor din domeniu, în anul 2021, în toată Europa s-au născut aproximativ 25 de pui, iar în România, în ultimii ani, doar doi, la Piteşti. În momentul de faţă, în libertate se află doar aproximativ 600 de tigri siberieni, prin urmare este vorba despre o specie rară, ocrotită de lege.

Micuţele feline de la Zoo Oradea nu au deocamdată un nume, prin urmare iubitorii de animale sunt invitaţi să vină cu sugestii.

„Îi aşteptăm pe iubitorii de animale să ne viziteze şi să adopte puii de tigru, putând astfel să aleagă şi un nume pentru animalul adoptat, nume care va fi trecut pe certificatul de adopţie şi pe magnetul primit cu ocazia Zilei părinţilor adoptivi. Este o oportunitate rară cu care nu te întâlneşti în fiecare zi, de aceea nu trebuie ratată o vizită la zoo în această perioadă”, menţionează Florin Ienciu, administratorul Grădinii Zoologice din Oradea.

Programul de vizitare a Grădinii Zoologice în perioada aprilie-august este zilnic, între orele 9-19 (până la ora 18, la casierie).

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici