Primarul Timişoarei: Cine reuşeşte să alunge porumbeii şi ciorile din oraş va primi un premiu, sunt păsări surde la ultrasunete

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, declară că nu găseşte soluţii pentru alungarea porumbeilor şi a ciorilor din oraş, care murdăresc foarte mult, spunând că aparatele cu ultrasunete amplasate nu au efecte pentru că păsările sunt "surde", adăugând că va da un premiu celui care găseşte rezolvarea.

787 afișări
Imaginea articolului Primarul Timişoarei: Cine reuşeşte să alunge porumbeii şi ciorile din oraş va primi un premiu, sunt păsări surde la ultrasunete

Primarul Timişoarei: Cine reuşeşte să alunge porumbeii şi ciorile din oraş va primi un premiu, sunt păsări surde la ultrasunete

Robu a declarat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că ”probabil porumbeii sunt surzi la ultrasunete” şi că aceste păsări produc pagube foarte mari, deoarece murdăresc multe zone, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Probabil că sunt porumbei surzi la ultrasunete. Cine are reţeta să vină cu ea şi va primi şi un premiu. Cu această problemă s-au confruntat şi alţii şi au recurs la soluţii radicale. Ne place să îi vedem (porumbeii - n.r.), dar ei produc stricăciuni foarte mari”, a spus Nicolae Robu.

Nici în privinţa ciorilor autorităţile din Timişoara nu au găsit soluţii.

Nicolae Robu spune că în continuare sunt distruse cuiburile acestor păsări, însă ciorile îşi fac altele.

”Nu a fost nimeni în stare să dea o soluţie cu efecte radicale. Continuăm să distrugem cuiburile ciorilor, dar ele le fac la loc. Există o idee care e greu de pus în practică, şi anume să punem plase, dar asta presupune investiţii: stâlpi mai mari decât copacii. Până acum am obţinut rezultate prin simulatoare de păsări de pradă, aparate de ultrasunete, distrugeri de cuiburi, dar noi nu am găsit soluţii definitive”, a afirmat Robu.

În toamna anului 2013, primarul Nicolae Robu spunea că este în căutarea unor soluţii pentru a alunga ciorile din centrul oraşului, care şi-au făcut cuiburi în parcul din spatele Catedralei Mitropolitane. El anunţa că în parcul Catedralei Mitropolitane din centrul oraşului vor fi amplasate boxe din care se vor auzi împuşcături pentru alungarea ciorilor, însă vânătorii susţineau că aceste sunete nu vor face decât să sperie pe moment păsările, care apoi se vor întoarce. Vânătorii îi sugerau să instaleze plase care să nu le permită ciorilor să ajungă la cuiburi, însă primarul declara că sunt inestetice. Pe de altă parte, Robu se plângea că i s-a sugerat inclusiv să cumpere anticoncepţionale pentru ciori, care să le fie date păsărilor prin hrană.

În cele din urmă, primarul a ales ca muncitorii Primăriei să dea jos, din când în când, cuiburile ciorilor, şi să amplaseze aparate care imită sunetele de păsări răpitoare.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici