Primarul unei comune din judeţul Mehedinţi a accidentat mortal un biciclist

Primarul comunei mehedinţene Broşteni, Alexandru Borugă, a accidentat mortal, marţi seară, un biciclist pe DN 57A, poliţiştii deschizând dosar penal pentru ucidere din culpă, iar edilul declarând că nu a avut viteză şi că biciclistul a intrat în faţa maşinii sale.

844 afișări
Imaginea articolului Primarul unei comune din judeţul Mehedinţi a accidentat mortal un biciclist

Primarul unei comune din judeţul Mehedinţi a accidentat mortal un biciclist (Imagine: Octav Ganea/ Publimedia)

Accidentul a avut loc pe DN 67A, între localităţile Broşteni şi Strehaia, transmite corespondentul MEDIAFAX.

”Pe DN 67A, în afara localităţii Broşteni, a avut loc un accident de circulaţie în care au fost implicate un autoturism şi un biciclist. În urma accidentului, biciclistul a decedat”, a declarat Ionuţ Popa de la Serviciul Poliţiei Rutiere Mehedinţi.

Primarul comunei Broşteni, Alexandru Borugă, care plecase de la locul de muncă şi se îndrepta spre casă, a declarat imediat după accident că biciclistul a ieşit în faţa autoturismului său, astfel că nu a mai putut să-l evite.

”A intrat în faţa mea cu bicicleta, cred că era şi băut, că de regulă aşa umblă. Nu am putut să-l evit, nu am avut viteză. Fiind aproape, el a intrat în faţa mea, s-a urcat pe capotă. Necazul este mare fiindcă este vorba de un om. Maşinile care au venit din faţă au plecat, că aşa sunt şoferii, care cred că l-au orbit, el nu avea semnalizare absolut deloc”, a spus primarul.

Primarul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Victima, Mircea Cârnog, în vârstă de 65 de ani, din localitatea Imoasa, comuna Broşteni, a murit pe loc, iar poliţiştii ajunşi la faţa locului au deschis o anchetă, întocmind dosar penal pentru ucidere din culpă.

Poliţiştii urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici