Primul tronson al şoselei de centură a Sucevei ar urma să fie deschis la jumătatea lunii ianuarie

Primul tronson al şoselei de centură a municipiului Suceava, de 5,2 kilometri, care face legătura între DN 2 şi DN 17, ar putea fi deschis la jumătatea lunii ianuarie, deşi firma care a preluat lucrările trebuia să le finalizeze în acest an, a declarat, vineri, prefectul de Suceava, Florin Sinescu.

3244 afișări
Imaginea articolului Primul tronson al şoselei de centură a Sucevei ar urma să fie deschis la jumătatea lunii ianuarie

Primul tronson al şoselei de centură a Sucevei ar urma să fie deschis la jumătatea lunii ianuarie (Imagine: Mihai Marginean/Mediafax Foto)

Florin Sinescu a declarat, vineri, că au fost executate mare parte din lucrări, inclusiv marcajul rutier, dar că mai este nevoie de montarea unor parapete.

El a spus că nu există şanse să se circule pe acest tronson până la sfârşitul anului şi a estimat că în 15 ianuarie ar putea fi deschis primul tronson al şoselei de centură.

CNADNR a selectat asocierea formată din firmele bucureştene Teo Trans şi Straco pentru a finaliza lucrările la tronsonul de 5,2 kilometri al şoselei de centură a Sucevei, care face legătura între DN 2, zona Pătrăuţi, şi DN 17, în localitatea Şcheia, anunţa, în 5 noiembrie, prefectul Florin Sinescu, care menţiona că termenul de execuţie a lucrărilor, conform contractului, este de 45 de zile, valoarea totală fiind de 5,8 milioane de lei.

La acea dată, prefectul preciza că au fost realizate 97 la sută din lucrările la tronsonul respectiv, iar pentru a fi deschis circulaţiei mai trebuie reabilitaţi 4.000 de metri pătraţi care au fost deterioraţi din cauza stopării lucrărilor, executate marcaje şi montate parapete metalici pe o lungime de 6,1 kilometri. Totodată, trebuie montaţi 165 de stâlpi de iluminat, în condiţiile în care vor fi luminate pe timp de noapte atât intrarea de pe DN 2, cât şi sensul giratoriu din zona intrare pe DN 17, aşa numitul "zid al morţii", unde din cauza unui pilon de la un pod al şoselei de centură s-au produs mai multe accidente soldate cu decesul a patru persoane.

Prefectul mai declara atunci că lucrările ar putea fi finalizate la mijlocul lunii decembrie astfel încât să fie eliminat traficul greu de pe DN 74, folosit acum ca variantă ocolitoare şi unde un pod este afectat, pentru refacerea acestuia fiind alocaţi 6,2 milioane de lei.

CNADNR a reziliat în 15 septembrie contractul de execuţie a lucrărilor la şoseaua de centură a municipiului Suceava cu firma SCT, fostă SCCF-Grup Colas, întrucât aceasta nu a respectat termenele de finalizare a lucrării.

Pentru celelalte două tronsoane ale acestui drum, realizate în proporţie de 80 la sută, ar trebui alocată o sumă de 80 de milioane de lei. În proiectul Legii bugetului pentru anul 2015 a fost prevăzută suma de 5 milioane de lei, dar senatorul PSD de Suceava Ovidiu Donţu a anunţat, joi, că un amendament pe care l-a propus, de alocare a sumei de 20 de milioane de lei pentru această investiţie, a fost adoptat de comisiile de specialitate ale Parlamentului.

El a estimat că în aceste condiţii există şanse ca în anul 2015 să fie finalizată această lucrare.

Lucrările la şoseaua de centură trebuiau terminate în 2012, dar au fost extinse termenele mai întâi pentru noiembrie 2013, apoi pentru iulie 2014, constructorul angajându-se ulterior să termine primul tronson la 15 septembrie 2014.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici