Video Protest în Bucureşti | Incidente între protestatari şi jandarmi/ Manifestanţii au mers în marş de la Universitate la Parlament / Jandarmii au găsit, la controale, arme albe asupra unor protestatari| FOTO, VIDEO

Mii de persoane au participat la mitingul din Piaţa Universităţii şi apoi Constituţiei. În Pasajul Universităţii au avut loc incidente între jandarmi şi protestatari, după ce forţele de ordine au format un cordon şi au încercat să oprească oamenii să urce pe scările care duc la Universitate, anunţând că sunt măsuri de ordine. Bulevardul Magheru a fost ocupat de cei prezenţi la miting, după ce cordonul format de jandarmi, pe carosabil, a fost rupt.

22371 afișări

UPDATE 22.30

Protestul din Piaţa Constituţiei s-a încheiat

UPDATE 21:00

Se cântă imnul în Piaţa Constituţiei. Protestatarii au aprins lanternele telefoanelor.

UPDATE 21:00

Agenţia Associated Press anunţă că peste 10.000 de oameni protestează faţă de legile care au trecut prin Parlament şi despre care criticii spun că vor îngreuna lupta împotriva corupţiei. Cifra estimată de AP este mai mică decât cea vehiculată în presa din România.

UPDATE 20:54

Protestatarii aflaţi în faţa Palatului Parlamentului au început să plece către case. Poliţiştii au restrâns restricţiile de trafic în zona Unirii-Palatul Parlamentului.

UPDATE 20:45

Restricţii de circulaţie dinspre Bulevardul Unirii/ Regina Maria către Palatul Parlamentului şi perimetrul Piaţa Constituţiei

UPDATE 20:20

Traficul se desfăşoară normal în zona Pieţei Universităţii

UPDATE 20:03

Primii protestatari au ajuns la Palatul Parlamentului din Bucureşti. Coloana de oameni se întinde până la Universitate, fiind vorba despre zeci de mii de persoane care protestează.

Participanţii sunt oameni veniţi din mai multe judeţe ale ţării, dar şi bucureşteni.

UPDATE 19:35

Protestatarii din Piaţa Universităţii au plecat spre Parlament. Participă în jur de 30.000 de oameni

În jur de 30.000 de oameni au plecat în marş din Piaţa Universităţii către Palatul Parlamentului. Circulaţia va fi blocată pe traseul protestatarilor.

Oamenii au plecat spre Palatul Parlamentului, urmând a protesta în faţa mai multor instituţii care îşi au sediul pe traseul pe care se deplasează.

La protest au avut loc mai multe incidente între participanţi şi jandarmi.

După ce s-au strâns în Piaţa Universităţii, oamenii au rupt cordonul format din forţe de ordine şi au pătruns pe carosabil.

UPDATE 19.27

Jandarmii au găsit mai multe arme albe la verificările din Piaţa Universităţii

Jandarmii au găsit mai multe arme albe la verificările asupra protestatarilor din Piaţa Universităţii, printre care o bâtă, a anunţat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Georgian Enache. Totodată, unul dintre protestatari avea asupra sa un pistol, care s-a dovedit a fi de jucărie.

"Ne dorim ca această activitate să se desfăşoare în siguranţă. Colegii au instituit nişte filtre şi au făcut verificări la Universitate asupra unor persoane care doreau să participe la manifestaţii. Am găsit asupra unei persoane un pistol, care s-a dovedit a fi unul de jucărie, obiecte care puteau pune în pericol siguranţa persoanelor. Unele au fost aruncate înainte de a ajunge la filtru", a declarat sâmbătă, la Digi 24, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Georgian Enache.

Acesta a mai afirmat că asupra unui protestatar au fost găsite o bâtă de lemn şi un lanţ.

Legat de prezenţa jandarmilor călare, Enache a afirmat că aceştia se află în apropiere de Universitate şi vor rămâne cât e nevoie, dar au fost retraşi din zona pieţei din cauza vremii.

UPDATE 19:10

În jur de 15.000 de oameni protestează în Piaţa Universităţii

UPDATE 18:35

Circa 7000 de oameni protestează la Universitate

Circulaţie restricţionată în Piaţa Universităţii, precum şi pe arterele cuprinse între Rosetti - Universitate Colţei- Universitate Calea Victoriei - Universitate Romană - Universitate.

UPDATE 18:33

Protestatarii au blocat Bulevardul Magheru, după ce au reuşit să rupă cordonul de jandarmi

După ce mai mulţi protestatari s-au îmbrâncit cu jandarmii care asigură ordinea în Piaţa Universităţii, aceştia au reuşit să rupă cordonul şi să pătrundă pe carosabil. Circulaţia pe Bulevardul Magheru este blocată, în zona Piaţa Universităţii.

Incidente au fost şi la Pasajul Universităţii, între jandarmi şi protestatari, unde mai mulţi oameni au forţat cordonul format de forţele de ordine pentru a ajunge la miting.

Sute de oameni protestează, la ora transmiterii ştirii, în Piaţa Universităţii faţă de modificările aduse legilor justiţiei.

Jandarmeria Română a anunţat deja că a mobilizat echipe ale forţelor de ordine din mai multe judeţe pentru a asigura ordinea la miting.

UPDATE 18:28

Incidente în Piaţa Universităţii

Un grup de protestatari a rupt cordonul de jandarmi.

UPDATE 18:24

Incidente la Pasajul Universităţii între jandarmi şi protestatari

Incidente la Pasajul Universităţii între jandarmi şi protestatari, unde mai mulţi oameni forţează cordonul format de forţele de ordine pentru a ajunge la miting.

Oamenii scandează "Daţi-ne drumul" în Pasajul Universităţii. Este vorba despre câteva zeci de persoane care se află în pasaj şi nu pot ajunge în piaţă din cauza blocajului format de cordonul de jandarmi.

Jandarmii aflaţi în pasaj spun că este vorba despre măsuri de ordine şi permit urcarea spre piaţă pe la Teatrul Naţional, dar nu pe scările de la Universitate.

Sute de oameni protestează, la ora transmiterii ştirii, în Piaţa Universităţii faţă de modificările aduse legilor justiţiei.

Jandarmeria Română a anunţat deja că a mobilizat echipe ale forţelor de ordine din mai multe judeţe pentru a asigura ordinea la miting.

UPDATE 18:09

Mai mulţi protestatari aflaţi în Piaţa Universităţii au fost percheziţionaţi de jandarmi, pentru a verifica dacă deţin arme albe, alte obiecte sau băuturi alcoolice.

Câteva sute de persoane sunt, la ora transmiterii ştirii, în Piaţa Universităţii din Bucureşti, unde protestează faţă de mai multe măsuri sau propuneri ale Parlamentului, printre care proiectul de modificare a legilor justiţiei.

Oamenii ar urma să plece către Palatul Parlamentului.

UPDATE 17:40

Câteva sute de persoane se află, la ora transmiterii acestei informaţii, în Piaţa Universităţii

"În seara aceasta protestăm împotriva modificărilor legilor justiţiei care au fost aprobate de Parlament şi împotriva modificărilor codurilor penale care au fost anunţate. Nu uităm de codul fiscal sau de formularul 600, nici de criza economică în care coaliţia de la guvernare a dus ţara (puterea de cumpărare a scăzut dramatic din cauza inflaţiei, cursul EURRON se află la maxim istoric, peste 4.66, iar datoria externă a României a crescut cu 1.3 miliarde EUR în primele 10 luni ale lui 2017). Şi nu uităm de dispreţul pentru democraţie şi transparenţă al PSD-ALDE-UDMR", se arată în mesajul postat pe Facebook de comunitatea Coruptia Ucide.

Mai mulţi protestatari au venit, în ultimele ore, din Constanţa, Timişoara, Sibiu, Suceava, Bacău sau Cluj. Ei au fost aşteptaţi în Gara de Nord de alţi proteststari, inclusiv unii membri ai galeriilor de fotbal.

Printre cei din Timişoara se aflau şi suporteri ai echipei locale de fotbal.

UPDATE 17:25

Enache, Jandarmeria Capitalei: S-a apelat la colegi din alte judeţe. Sunt pregătiţi, dacă va fi nevoie

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Georgian Enache, a declarat, pentru Mediafax, că au fost aduse forţe de ordine şi alte judeţe ale ţării pentru a interveni la protestul organizat la Piaţa Universităţii, în cazul în care va fi necesar.

"Pentru a ne îndeplini obiectivele de siguranţă publică, comandantul acţiunii are posibilitatea de a apela la colegi pentru a întări dispozitivele, în cazul în care va fi nevoie. S-a apelat la colegi din alte judeţe, precum Prahova şi Dolj, iar aceştia sunt pregătiţi să suplimenteze dispozitivele de ordine publică dacă va fi nevoie", a declarat, pentru Mediafax, Georgian Enache, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei.

Zeci de protestatari au venit, în ultimele ore, din Constanţa, Timişoara, Sibiu sau Cluj. Ei au fost aşteptaţi în Gara de Nord de alţi proteststari, inclusiv unii membri ai galeriilor de fotbal.

Mai mulţi oameni au venit cu trenul din Timiş, Suceava, Bacău sau Constanţa. Printre cei din Timişoara se aflau şi suporteri ai echipei locale de fotbal.

Oamenii vor să participe la protestul anunţat la ora 18.00, în Piaţa Universităţii. La ora transmiterii ştirii, câteva zeci de persoane sunt deja în Piaţa Universităţii.

"În seara aceasta protestăm împotriva modificărilor legilor justiţiei care au fost aprobate de Parlament şi împotriva modificărilor codurilor penale care au fost anunţate. Nu uităm de codul fiscal sau de formularul 600, nici de criza economică în care coaliţia de la guvernare a dus ţara (puterea de cumpărare a scăzut dramatic din cauza inflaţiei, cursul EURRON se află la maxim istoric, peste 4.66, iar datoria externă a României a crescut cu 1.3 miliarde EUR în primele 10 luni ale lui 2017). Şi nu uităm de dispreţul pentru democraţie şi transparenţă al PSD-ALDE-UDMR", se arată în mesajul postat pe Facebook de comunitatea Coruptia Ucide.

UPDATE 17:00

Protestatarii veniţi din mai multe judeţe, printre care şi suporteri ai galeriilor de fotbal, au pornit în marş de la Gara de Nord spre Universitate.

UPDATE 16:49 

Protestatari din Sibiu, Timişoara sau Suceava au venit cu trenul la Bucureşti

Zeci de protestatari au venit, în ultimele ore, din Constanţa, Timişoara, Sibiu sau Cluj. Ei au fost aşteptaţi în Gara de Nord de alţi proteststari, inclusiv unii membri ai galeriilor de fotbal.

Mai mulţi oameni au venit cu trenul din Timiş, Suceava, Bacău sau Constanţa. Printre cei din Timişoara se aflau şi suporteri ai echipei locale de fotbal.

Oamenii vor să participe la protestul anunţat la ora 18.00, în Piaţa Universităţii.

"În seara aceasta protestăm împotriva modificărilor legilor justiţiei care au fost aprobate de Parlament şi împotriva modificărilor codurilor penale care au fost anunţate. Nu uităm de codul fiscal sau de formularul 600, nici de criza economică în care coaliţia de la guvernare a dus ţara (puterea de cumpărare a scăzut dramatic din cauza inflaţiei, cursul EURRON se află la maxim istoric, peste 4.66, iar datoria externă a României a crescut cu 1.3 miliarde EUR în primele 10 luni ale lui 2017). Şi nu uităm de dispreţul pentru democraţie şi transparenţă al PSD-ALDE-UDMR", se arată în mesajul postat pe Facebook de comunitatea Coruptia Ucide.

UPDATE 14:24 

Zeci de protestatari, în marş prin Bucureşti. #Corupţia Ucide avertizează asupra deturnării protestului

Zeci de oameni veniţi din ţară, dar şi unii care i-au aşteptat în zona de nord a Capitalei, mărşăluiesc, la ora transmiterii ştirii, prin Bucureşti, cei prezenţi făcând o oprire la sediul PSD. #Corupţia Ucide transmite că este posibil ca unele persoane să încerce o deturnare a protestului spre Cotroceni.
 


Protestatarii s-au strâns în zona de nord a Capitalei şi au plecat în marş spre centrul Bucureştiului, acolo unde este anunţat un miting faţă de modificările la Legile Justiţiei, începând cu ora 18.00.

Oamenii au mers în marş pe Şoseaua Kiseleff şi s-au oprit pentru câteva minute în faţa sediului PSD. Protestatarii au scandat "PSD, ciuma roşie".

Zeci de oameni din Cluj, Sibiu şi Mureş au ajuns sâmbătă în Bucureşti cu maşinile personale sau cu trenul

Comunitatea Corupţia Ucide transmite un mesaj pe Facebook în care anunţă că mitingul ar putea fi deturnat.

"Din surse de informare de încredere aflăm că există posibilitatea unor încercări de deturnare a coloanei de manifestanţi în direcţia Palatului Cotroceni prin infiltrarea unor persoane care să sugereze această direcţie, dar şi prin alte metode care să determine modificarea traseului", se arată în mesajul postat pe comunitatea Corupţia Ucide.

Programul anunţat de cei de la Corupţia Ucide, unii dintre organizatorii protestului, este:
 

"18:00 Piaţa Universităţii
19:30 Marş către Casa Poporului (cu vizite la instituţiile confiscate de către majoritatea parlamentară (Avocatul Poporului, CCR, CNA)
21:00 Palatul Parlamentului

În seara aceasta protestăm împotriva modificărilor legilor justiţiei care au fost aprobate de Parlament şi împotriva modificărilor codurilor penale care au fost anunţate. Nu uităm de codul fiscal sau de formularul 600, nici de criza economică în care coaliţia de la guvernare a dus ţara (puterea de cumpărare a scăzut dramatic din cauza inflaţiei, cursul EURRON se află la maxim istoric, peste 4.66, iar datoria externă a României a crescut cu 1.3 miliarde EUR în primele 10 luni ale lui 2017). Şi nu uităm de dispreţul pentru democraţie şi transparenţă al PSD-ALDE-UDMR", se arată în mesaj.

Discuţia privind un posibil protest la Cotroceni vine în contextul în care în ultimele zile au avut loc multe reacţii negative la adresa preşedintelui Klaus Iohannis, care a nominalizat pentru a treia oară propunerea PSD pentru funcţia de premier. În semn de protest, mii de oameni şi-au retras like-ul de pe pagina de Facebook a şefului statului, în timp ce alţii i-au scris mesaje în care s-au arătat dezamăgiţi.

"Am venit să protestăm împotriva modificării Legilor Justiţiei. Sunt anumite lucruri care pot să încurce DNA să aresteze corupţii. Nu cred că se va schimba ceva cu protestul, dar sper", a declarat unul dintre tinerii ajunşi de la Sibiu în Gara de Nord.

"Mi-aş dori foarte mult ca tinerii din ziua de azi să fie mult mai responsabili, mai informaţi, să dăm mai departe informaţiile pe care le avem. Să facem, poate, mai multă educaţie în şcoli. Pentru asta am venit, sper să fim mulţi, să fim uniţi", a afirmat o tânără venită în Capitală la protest.

Zeci de oameni au ajuns sâmbătă, în jurul prânzului, în Gara de Nord, veniţi de la Sibiu, pentru a participa la mitingul organizat împotriva modificărilor Legilor Justiţiei

Mobilizare a fost şi în Cluj, acolo unde zeci de persoane au pornit, sâmbătă dimineaţă, cu maşinile personale pentru a participa la mitingul anunţat la Bucureşti.

”Dacă un grup de clujeni a pornit acum 11 zile pe jos spre Bucureşti pentru a protesta faţă de modificările la legile justiţiei, dacă noi ne-am adunat să mergem cu maşinile atunci şi bucureştenii trebuie să iasă masiv la protestul de sâmbătă pentru a da un semnal către ţară şi către Europa că aşa nu se mai poate. Guvernarea PSD trădează poporul prin tot ceea ce legiferează”, a spus unul dintre participanţi.

Maşinile plecate din Cluj-Napoca se vor întâlni pe traseu cu alte maşini în Târgu-Mureş şi Braşov şi vor continua deplasarea spre Bucureşti în coloană.

Un alt grup a plecat spre Capitală la iniţiativa fostului senator UDMR de Cluj, Eckstein Kovacs Peter, care a declarat corespondentului Mediafax că prezenţa lor este simbolică, ”una vie”. De asemenea, alţi clujeni au pornit spre protestul din Bucureşti cu trenul sau cu avionul.

Pe de altă parte, grupul de persoane care a pornit din Cluj-Napoca în 10 ianuarie, pe jos, spre Bucureşti în ”Marşul speranţei” a ajuns sâmbătă dimineaţă la Primăria Otopeni de unde vor pleca spre Capitală, urmând să ajungă în Piaţa Universităţii în jurul orei 17.

Sorin Bobiş, iniţiatorul acţiunii, a declarat, sâmbătă, corespondentului Mediafax că ”Marşul speranţei” a fost lung şi obositor, ”dar a meritat fiecare kilometru parcurs”.

”Suntem în regulă, oricât am fi de obosiţi, din Otopeni până în Piaţa Universităţii şi pe brânci am ajunge. Am ajuns un grup de 18 persoane în Bucureşti iar până în Piaţa Universităţii ni se vor alătura alte persoane”, a spus Bobiş.

Jandarmeria Română a transmis, în ultimele ore, mai multe mesaje pe pagina de Facebook, îndemnând participanţii la calm

"#Participi la o adunare publică? Tu stiai că jandarmii sunt #obligaţi prin lege să intervină în cazul în care manifestaţia îşi pierde caracterul paşnic, se tulbură grav ordinea publică, se pune în pericol viaţa, integritatea corporală a cetăţenilor sau există ameninţări cu devastări ori distrugeri de clădiri şi alte bunuri de interes public sau privat. #Siguranţa_ta_ne_preocupă!"

#Participi însoţit de copii la adunări publice? Ţine minte! #Supraveghează-i permanent pe cei mici şi îndepărtează-te de persoanele sau grupurile violente ori care instigă. #Siguranţa_ta_ne_preocupă", sunt mesajele postate pe pagina Jandarmeriei.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici