Prună vs.Toader pe tema eliberării deţinuţilor, în baza legii recursului compensatoriu. „A reda fapte in mod selectiv tot minciuna se numeşte”

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a revenit cu un mesaj postat pe Facebook, în care a scris că sunt persoane care afirmă orice „în numele libertăţii de exprimare” şi că instituţia pe care o conduce a fost reprezentată de un secretar de stat la toate dezbaterile parlamentare.

1651 afișări
Imaginea articolului Prună vs.Toader pe tema eliberării deţinuţilor, în baza legii recursului compensatoriu. „A reda fapte in mod selectiv tot minciuna se numeşte”

Tudorel Toader: Unii cred că în numele libertăţii de exprimare pot afirma orice

„Unii cred ca in numele libertatii de exprimare pot afirma orice. Din partea MJ exista un secretar de stat care participa la toate dezbaterle parlamentare, dezbateri care au loc in procesul de legiferare”, a scris ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, pe Facebook.

Precizările vin la scurt timp după ce Toader a scris, tot pe Facebook, că proiectul de lege privind recursul compensatoriu a fost iniţiat de „guvernarea anterioară” şi că studiul de impact se realizează în cadrul procedurii de legiferare, nu în faza de aplicare a legii.

Toader a mai scris e că proiectul a ajuns la Senat înainte să fie ministru.

Legea recursului compensatoriu a intrat în vigoare la 19 octombrie 2017, în timpul guvernării Grindeanu, şi, potrivit acesteia, deţinuţii care au stat în condiţii improprii beneficiază de şase zile libere la fiecare 30 de zile executate. În prima zi în care Legea recursului compensatoriu a intrat în vigoare, au fost eliberaţi 529 de deţinuţi.

Prună, despre recursul compensatoriu: Toader putea să retragă proiectul. Era ministru când s-a discutat

Fostul ministru al Justiţiei Raluca Prună spune că Tudorel Toader era ministru când recursul compensatoriu s-a discutat în Senat, ba chiar a interzis reprezentanţilor ministerului să apere proiectul în Parlament, subliniind că doar coaliţia PSD-ALDE e responsabilă de efectele legii.

„A reda fapte in mod selectiv tot minciuna se numeşte. (...) Toader, cel pentru care pare ca a fi ministru al justiţiei înseamnă a fi un fel de Pilat, era ministru in guvernul Grindeanu incepand din 23 februarie 2017. Adevarat, Guvernul Grindeanu a adoptat proiectul in Ianuarie 2017. Dar Toader era deja ministru când proiectul a fost discutat in Senat (adoptat pe 13 martie) şi ulterior la Camera Deputaţilor (adoptat pe 9 mai 2017). Toader avea aşadar obligaţia sa apere proiectul adoptat de guvernul Grindeanu şi sa se opună modificarilor care au condus azi la consecinţe grave pentru siguranţa cetăţeanului. Nu numai ca nu a făcut asta, dar a pus umărul prin ordinul de ministru 2772/C din octombrie 2017”, a scris pe Facebook Raluca Prună.

Potrivit fostului ministru al Justiţiei, faptul că Tudorel Toader spune că guvernul tehnocrat poartă răspunderea proiectului de lege este „o altă mârşăvie din lunga lista pe care istoria o va reţine in dreptul lui Toader”.

„Din ce se auzea la acel moment, Toader a interzis reprezentanţilor MJ sa meargă in Parlament sa apere proiectul. Ar fi interesant de văzut dacă cineva din Ministerul Justiţiei a participat la vreo lucrare sau şedinţa a vreunei comisii din vreo camera, in procesul de adoptare a legi. Eu ştiu ca nu. (...) Responsabilitatea pentru efectele acestei legi ii aparţine exclusiv coaliţiei PSD/ALDE. Care a adoptat un proiect tehnocrat in guvernul Grindeanu, pentru a-l măcelari ulterior in Parlamentul in care au majoritate. Cu neparticiparea vinovata şi complice a profesorului de drept penal, rectorului, judecătorului constituţional Toader. Toader putea sa retragă la orice moment proiectul de lege dacă i se părea prost sau deturnat”, a mai scris fostul ministru al Justiţiei.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici