Copiii care au dormit de Centenar în Catedrală. Ce spune directorul şcolii unde învaţă cei 22 de elevi. De ce s-a încurcat planul iniţial

Profesorul care a însoţit cei 22 de copii din Olt la Alba Iulia ”a avut un plan care se pare că s-a încurcat un pic”, declară directorul Şcolii Gimnaziale Dăneasa (Olt), Georgian Dănescu. Copiii urmau să doarmă fie în tren, fie la o şcoală.

11634 afișări
Imaginea articolului Copiii care au dormit de Centenar în Catedrală. Ce spune directorul şcolii unde învaţă cei 22 de elevi. De ce s-a încurcat planul iniţial

Copiii care au dormit de Centenar în Catedrală. Ce spune directorul şcolii unde învaţă cei 22 de elevi. De ce s-a încurcat planul iniţial

Directorul Şcolii Gimnaziale Dăneasa (Olt), Georgian Dănescu, de unde sunt cei 22 de copii aflaţi fără cazare în Alba Iulia, a declarat pentru MEDIAFAX că excursia a fost organizată de către profesorul de religie, cu acordul părinţilor.

”A avut acordul părinţilor, a avut declaraţiile acestora şi a primit şi avizul şcolii. A avut un plan care se pare că s-a încurcat un pic, trebuia să se reîntoarcă ori în noaptea următoare, adică elevii să doarmă cumva tot pe tren sau să rămână, aveau o variantă ajutătoare, să rămână la liceul unde au şi rămas, nevoiţi cumva din cauza situaţiei, în noaptea de sâmbătă spre duminică”, a spus Georgian Dănescu.

Acesta susţine că elevii nu au dormit la catedrală, ci au fost acolo doar pentru a asculta ”colinde şi cântece patriotice”, după care urmau să meargă la un liceu pentru a înnopta. ”Dar atunci i s-a făcut rău copilului respectiv şi s-au schimbat puţin lucrurile. Nu dormeau la Catedrală”.

Directorul Şcolii Gimnaziale Dăneasa îi contrazice pe reprezentanţii ISU Alba, care au declarat că elevii şi-a petrecut noaptea de vineri spre sâmbătă în catedrală, şi spune că elevii au dormit în tren.

”A anunţat (profesorul - n.r.) de când au plecat că ar fi varianta să rămână acolo, părinţii au fost de acord cu ambele variante, fie să se întoarcă sau să rămână acolo. Dânsul fiind de religie, fiind un seminar teologic, probabil că vorbise cu profesorul de acolo”, a spus Georgian Dănescu, adăugând că iniţial nu era vorba despre 22 de elevi, ”dar numărul lor a crescut în ziua plecării şi nedorind să îi refuze, i-a luat pe toţi. Nu este prima dată când pleacă şi nu au fost probleme până acum”.

La rândul său, inspectorul şcolar general al ISJ Olt, Adrian Bărbulete, a declarată că luni dimineaţă o echipă va merge la Şcoala Gimnazială Dăneasa, pentru a face investigaţii.

La această oră, potrivit lui Adrian Bărbulete, elevii sunt în siguranţă, în trenul cu care se întorc acasă.

22 de copii din Olt, cu vârste între 11 şi 14 ani, însoţiţi de un profesor, au fost găsiţi în Catedrala Reîntregirii Neamului din Alba Iulia.

Reprezentanţii ISU Alba au declarat că, în noaptea de vineri spre sâmbătă, cei 22 de copii au dormit în catedrală, iar a doua zi au asistat la ceremoniile organizate de Ziua Naţională. A doua noapte, unuia dintre copii i s-a făcut rău, grupul fiind găsit astfel de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Alba. Copilul căruia i s-a făcut rău a ajuns la spital, iar ceilalţi 21 de copii şi profesorul au fost duşi la Colegiul Naţional ”Horea, Cloşca şi Crişan” din Alba Iulia, unde fusese amenajat un spital de linia întâi.

În replică, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a spus că profesorul care a însoţit cei 22 de copii din Olt, care au înnoptat în Catedrala din Alba Iulia, a dat dovadă de iresponsabilitate şi că vor fi luate măsuri necesare după ce Inspectoratul Şcolar Olt va încheia ancheta.

„Nici pe mine nu m-a revoltat mai puţin. Potrivit reglementărilor în vigoare, profesorul trebuia să se asigure de toate condiţiile pentru copii în timpul transportului şi, dacă era gândită peste noapte, rămânerea în Alba Iulia sau cum a ajuns trenul foarte târziu. Este lipsă de responsabilitate crasă, inspectoratul şcolar va face o anchetă şi nu cred că lucrurile vor rămâne aşa. Părinţii nu înţeleg cum au acceptat să plece copiii în excursie. (...) Aştept ancheta inspectoratului şi o să luăm măsura care se impune”, a declarat ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, la Antena3.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici