Românii ar putea fi obligaţi să-şi dea datele de identificare pentru cartelele pre-pay. Legea, adoptată de Camera Deputaţilor

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu 195 de voturi ”pentru”, 20 de voturi ”împotriv㔺i 75 de abţineri, iniţiativa legislativă care obligă deţinătorii de cartele telefonice preplătite (pre-pay) să-şi prezinte datele personale de identificare.

Legea cartelelor pre-pay, adoptată de Camera Deputaţilor

Iniţiativa legislativă a primit raport de adoptare din partea Comisiilor juridică şi IT.

Legea este ordinară, Camera Deputaţilor fiind for decizional. Senatul a adoptat anterior iniţiativa legislativă.

Dacă va fi promulgată, legea va intra în vigoare la 1 ianuarie 2015. Cu toate acestea, legea prevede o perioadă de un an, respectiv până la 1 ianuarie 2016, pentru ca posesorii de cartele preplătite să aibă posibilitatea de a furniza operatorilor de telefonie datele personale de identificare.

În caz contrar, legea prevede anularea numărului de telefon.

În cadrul dezbaterilor generale, deputatul UDMR Marton Arpad a solicitat retrimiterea proiectului la comisii, solicitarea sa fiind respinsă de plenul Camerei Deputaţilor, care a decis intrarea pe dezbateri şi trecerea la vot final.

 

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

comentează și tu Momentan sunt 7 comentarii
Taguri:
CAMERA DEPUTAŢILOR ,
CARTELE PREPAY ,
COMENTARII
  • Zagura 3 iul 2014

    Din alte surse (TV) reiese ca si pentru acces la retelele wi-fi din locurile publice (baruri, biblioteci, aeroporturi, etc) va fi nevoie de un act de identitate. Dar despre aceasta nu se spune nimc in articolul de fata. De ce?

  • Adrian 3 iul 2014

    @Freepedia - In afara de cei care suntem cu pre-pay, milioane de persoane au deja abonament. Hai sa fim seriosi, chiar crezi ca s-ar cheltui sume enorme, doar pentru a fi urmariti toti pas cu pas? Cred ca Facebook sau Google ar putea furniza oricand astfel de informatii, ba chiar mult mai detaliate.…

  • Freepedia 2 iul 2014

    Smecheria este, nu ca esti ascultat, oricum convorbirile sunt inregistrate automat, ci faptul ca cu CNP-ul te poate localiza in timp real, adica mai exact dupa ce ca stiu tot ce vorbesti, mai stiu si toate locurile unde mergi, cand mergi, cat stai, adica esti monitorizat exact ca cu un dispozitip GPS,…

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

ULTIMA ORĂ
Putin nu mai ţine cont de nimic. Gest fără precedent în diplomaţia mondială. Ameninţarea a fost EXPLICITĂ