Românii care merg pe litoral ar putea plăti o nouă taxă

Organizaţia Patronală Mamaia îi cere primarului Constanţei, Decebal Făgădău, ca taxa de promovare a staţiunii Mamaia să fie transformată şi într-o taxă de dezvoltare, care să fie introdusă apoi şi în municipiul Constanţa.

1612 afișări
Imaginea articolului Românii care merg pe litoral ar putea plăti o nouă taxă

Românii care merg la mare ar putea plăti o nouă taxă

Reprezentanţii organizaţiei au declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că vor cere Primăriei Constanţa, printr-o adresă oficială, ca strategia viitoare de taxare pentru staţiune şi pentru oraş, ”din punct de vedere turistic” să aibă în vedere autorizarea agenţilor economici care vorbesc despre cultura gastronomică a Constanţei.

Directorul executiv al Organizaţiei Patronale Mamaia, Anca Nedea, a declarat că îi va cere primarului Decebal Făgădău să transforme taxa de promovare a staţiunii Mamaia într-o taxă promovare şi dezvoltare, care să fie introdusă apoi şi în municipiul Constanţa.

”Organizaţia Patronală Mamaia solicită în mod expres primarului Decebal Făgădău, pe care îl considerăm şi îl simţim partenerul nostru în managementul destinaţiei, să transforme taxa de promovare de pe staţiune în taxă de dezvoltare şi promovare. Solicităm ca începând cu acest an, dacă este posibil, să se introducă această taxă de dezvoltare şi promovare şi în oraşul Constanţa, în zonele care s-au dovedit că au potenţial turistic şi câştigă din acest potenţial turistic”, a spus Nedea.

Ea a fost completată de preşedintele Organizaţiei Patronale Mamaia, Nicolae Bucovală, care a spus că principala zonă turistică din municipiu Constanţa vizată este Piaţa Ovidiu şi bulevardul Tomis, de la Capitol până în faţa Primăriei, pe care l-ar dori transformat, măcar periodic, în zonă strict pietonală.

”Este zonă turistică. Are cafenele, restaurante, terase. Propun să ia în calcul ca o dată pe lună această zonă, de la Capitol, să devină zonă pietonală. Sâmbăta, e bine să nu se circule şi să dăm posibilitate turiştilor şi constănţenilor să respire un aer curat”, a precizat Bucovală.

Taxa de promovare a staţiunii Mamaia a fost aprobată de Consiliul Local Constanţa în anul 2013 şi este achitată anual de către agenţii economici din staţiune. Conform hotărârii, hotelurile şi cazinourile plăteau câteva mii de lei pe an, ceva mai puţin unităţile de alimentaţie publică, motelurile, vilele turistice, cabanele, bungalourile, satele de vacanţă, campingurile, pensiunile turistice şi pensiunile agroturistice, iar farmaciile, atelierele foto, atelierele de jocuri, spălătoriile auto aproximativ 2.000 de lei pe an. Din fondurile strânse cu această taxă se asigură promovarea staţiunii Mamaia şi organizarea diferitelor evenimente.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici