Şase autoturisme au rămas blocate pe Transfăgărăşan din cauza zăpezii. Maşinile au ajuns la Bâlea după intervenţia unui utilaj de deszăpezire

Turiştii care au rămas blocaţi în cele şase autoturisme pe DN 7 C Transfăgărăşan, judeţul Argeş, au ajuns la Bâlea, după ce drumarii au curăţat zăpada de pe şosea, iar la ora transmiterii acestei ştiri în zonă ninge, circulaţia desfăşurându-se îngreunat.

1507 afișări
Imaginea articolului Şase autoturisme au rămas blocate pe Transfăgărăşan din cauza zăpezii. Maşinile au ajuns la Bâlea după intervenţia unui utilaj de deszăpezire

Şase autoturisme au rămas blocate pe Transfăgărăşan din cauza zăpezii (Imagine: Ana Poenariu/Mediafax Foto)

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, drumarii au îndepărtat zăpadă de pe carosabil, iar jandarmii i-au ajutat pe şoferi să reia deplasarea, împingând autovehiculele.

"Turiştii au fost ajutaţi să se pună în mişcare. Este vorba de zona situată între Refugiul Salvamont de la cota 2000 şi tunelul care face legătură între judeţele Argeş şi Sibiu. Cele şase maşini, neechipate pentru iarnă, mă refer la lipsa cauciucurilor adecvate, au ajuns la Bâlea, judeţul Sibiu", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Argeş, Mădălina Epure.

La ora transmiterii acestei ştiri, în zonă ninge, un utilaj de deszăpezire urmând să intervină pentru curăţarea zăpezii de pe şosea, între Refugiul Salvamont de la cota 2000 şi tunelul care face legătură între judeţele Argeş şi Sibiu.

Circulaţia pe Transfăgărăşan se desfăşoară îngreunat din cauza ninsorii, 30 de maşini fiind ajutate să înainteze de drumari.

Şoferii care intenţionează să tranziteze zona sunt sfătuiţi să se întoarcă dacă nu au maşinile echipate cu lanţuri şi cauciucuri de iarnă.

Şase autoturisme au rămas blocate, sâmbătă, pe DN 7 C Transfăgărăşan, judeţul Argeş, din cauza zăpezii de pe şosea care atingea aproximativ patru centimetri.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, şoferii celor şase autoturisme au sunat la 112 şi au sesizat că nu mai pot urca spre Bâlea din cauza zăpezii de pe şosea. În cele şase maşini se aflau turişti din Galaţi.

La faţa locului s-au deplasat drumari şi salvamontişti din Argeş.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici