Schwartzenberg, despre o discuţie cu Blejnar: Mi-a spus că vrea să mă ajute, dar sunt forţe deasupra, din sistem

Omul de afaceri Elan Schwartzenberg spune că a fost deposedat de afacerea sa - postul Realitatea Tv, deşi a achitat datorii istorice şi a achiziţionat echipamente, spunând că inclusiv Sorin Blejnar, fost şef ANAF, i-ar fi spus că există forţe deasupra sa, din sistem.

470 afișări
Imaginea articolului Schwartzenberg, despre o discuţie cu Blejnar: Mi-a spus că vrea să mă ajute, dar sunt forţe deasupra, din sistem

Schwartzenberg, despre o discuţie cu Blejnar: Mi-a spus că vrea să mă ajute, dar sunt forţe deasupra

"I-am spus (n.r: lui Sorin Blejnar, fost şef ANAF) că echipamentele de la Realitatea Tv sunt sub sechestru de ANAF, sediul televiziunii este la Willbrook, echipamentele la Casa Presei. Ori le iei şi le muţi la ANAF, ori la Willbrook, dar nu la RTV, la Sebi Ghiţă. A ridicat din umeri şi a spus că vreau să te ajut dar sunt forţe deasupra mea, din sistem. Nu ştiu la cine se referea, la Băsescu, SRI, DNA sau Sfântul Petru. Ridicau din umeri şi dădeau din ochi", a declarat omul de afaceri Elan Schwartzenberg, într-un interviu pentru B1 Tv.

Acesta spune că a preluat legal postul Realitatea TV de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu.

"Apoi m-am trezit deposedat de ea şi acuzat că nu am preluat niciodată staţia, acuzat de evaziune, spălare de bani. (...) Copiii lui Vîntu au spus public că tranzacţia s-a realizat. Am plătit datorii istorice, am plătit salarii, dacă nu credeam că e televiziunea mea, nu făceam investiţii", spune Schwartzenberg.

Acesta a mai declarat că a achitat datorii istorice, inclusiv unor jurnalişti care aveau de încasat sumele de la foştii patroni.

"Datorii istorice către Stelian Tănase, care avea de încasat din epoca Ghiţă sau Vântu o sumă de bani, era datoria Realităţii. I-am plătit banii, dânsul a optat să îi plătesc într-un cont privat din Franţa şi în 2012, Stelian Tănase a făcut un material mizerabil la adresa mea. Sper că şi-a plătit taxele pentru acei bani. Zeci de mii de euro", a afirmat Schwartzenberg.

În 2014, DNA îl căuta pe Elan Schwarzenberg pentru o presupusă fraudare în procedura de preluare a pachetului majoritar de acţiuni al Realitatea Media.

Procurorii anticorupţie au cerut şi au obţinut arestarea lui Elan Schwartzenberg pe 30 mai 2016, fiind acuzat de complicitate la dare de mită într-un dosar disjuns dintr-o anchetă ce îl viza pe Radu Mazăre, DNA motivând că omul de afaceri „s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală. Pe baza mandatului obţinut de la judecători, Elan Schwartzenberg figurează ca urmărit internaţional de statul român din iunie 2016.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici