Şeful Direcţiei credite a băncii Credit Europe Bank din Braşov a fost reţinut - VIDEO

Directorul Direcţiei de Credite al Băncii Credit Europe Bank, Otilia Negrilă, a fost reţinut de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), în cazul fraudării clienţilor băncii cu peste 1,5 milioane de euro, informează surse judiciare.

117 afișări
Imaginea articolului Şeful Direcţiei credite a băncii Credit Europe Bank din Braşov a fost reţinut - VIDEO

Şeful Direcţiei credite a băncii Credit Europe Bank - Braşov a fost reţinut (Imagine: Mihaela Cojocariu/Mediafax Foto)

Otilia Negrilă era numărul doi în banca braşoveană, au precizat sursele citate.

Conducerea instituţiei bancare din Braşov unde mai mulţi clienţi au fost păgubiţi, fiindu-le golite conturille, a făcut plângere penală împotriva unei angajate a băncii, care ar fi responsabilă de prejudiciul creat.

Comisarul şef adjunct al Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului Braşov (CJPC), Ionel Spătaru, a declarat corespondentului MEDIAFAX că până în prezent au fost depuse douăzeci de sesizări de către clienţi ai băncii care au reclamat că li s-au golit conturile.

Potrivit sursei citate, din conturile oamenilor au dispărut sume mari de bani, cea mai mare sumă sustrasă din contul unei persoane fiind de 70.000 de euro.

Spătaru a spus că reprezentanţii băncii au depus plângere penală împotriva unei angajate a unităţii, care ar fi responsabilă de prejudiciul creat.

Comisarul şef adjunct al Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului Braşov declara că frauda a fost descoperită după ce mai multe persoane care aveau depozite la banca respectivă au mers să extragă bani, fiind informaţi la ghişeu că nu au niciun leu în cont, deşi ei aveau sume importante.

Video Stirileprotv.ro

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici