Sindicaliştii din Transporturi resping informaţiile legate de nivelul salariilor la RATB

Sindicatul Transportatorilor din Bucureşti respinge informaţiile mediatizate privind salariile angajaţilor RATB şi susţine că un şofer are un venit de maxim 2.200 de lei, la care se adaugă însă o indemnizaţie pentru cei care pleacă în concediu, situaţie întâlnită lunar în cazul a 10% din salariaţi.

43 afișări
Imaginea articolului Sindicaliştii din Transporturi resping informaţiile legate de nivelul salariilor la RATB

Sindicaliştii din Transporturi resping informaţiile legate de nivelul salariilor la RATB (Imagine: Andrei Moise/Mediafax Foto)

Un conducător auto de la RATB are un salariu tarifar cuprins între 2.014 şi 2.200 lei, susţine Sindicatul Transportatorilor din Bucureşti (STB) într-un comunicat transmis duminică.

"În condiţiile în care acesta pleacă în concediu, beneficiază de o indemnizaţie care dublează venitul salarial pe luna respectivă. Cum în fiecare lună, aproximativ 10% din salariaţi sunt în concediu de odihnă, este cât se poate de clar că nu putem vorbi despre «salarii nesimţite». În ceea ce priveşte celelalte categorii profesionale, acestea sunt în raport cu activitatea prestată şi sunt sub nivelul conducătorului auto", potrivit sursei citate.

Ultima majorare salarială la RATB a avut loc în 2009 şi s-a raportat la rata inflaţiei, practic în 2010 veniturile salariale fiind îngheţate.

Declaraţiile directorului general al RATB, prin care solicita majorarea de tarif a biletului de călătorie, nu are nicio legătură cu salariile angajaţilor Regiei, ci ea este justifică de creşterea preţului la carburanţi, întreţinerea parcului auto, reducerea subvenţiei alocate de Primărie, subvenţie ce are ca scop menţinerea unui tarif accesibil, precum şi acordarea de reduceri sau gratuităţi anumitor categorii sociale.

"Suntem nevoiţi să facem aceste precizări faţă de reacţiile apărute la adresa salariilor conducătorilor auto din RATB, care ne semnalează o amplificare a agresiunilor verbale îndreptate împotriva lor, total nemeritate, ţinând cont de importanţa muncii lor, de responsabilitatea şi riscurile la care sunt supuşi în fiecare zi", potrivit sursei citate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici