Sindicate: Premierul a susţinut desfiinţarea contractelor colective, continuă discuţiile

Premierul Emil Boc a susţinut, în întâlnirea de miercuri cu sindicatele şi unele patronate, desfiinţarea contractelor colective de muncă la nivel naţional, aceasta fiind propunerea Ministerului Muncii avansată până în prezent de ministrul Ioan Botiş, au precizat reprezentanţii sindicatelor.

Sindicate: Premierul a susţinut desfiinţarea contractelor colective, continuă discuţiile (Imagine: Andrei Pungovschi/Mediafax Foto)

Vicepreşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Ion Pisc, a declarat, miercuri la finalul întâlnirii de aproximativ trei ore de la Guvern, că "s-au modificat câteva virgule în proiectul Codului Muncii", urmând ca discuţiile pe negocierile colective să continue.

"Cred că desfiinţarea contractelor colective de muncă este o prioritate pentru Guvern, dar este cea mai proastă soluţie. Azi (n.r. miercuri) varianta eliminării acestora a fost rostită de premierul Emil Boc, până acum ea fiind spusă de ministrul Muncii, Ioan Botiş", a precizat Pisc.

Partenerii sociali au ajuns la un consens pe nouă articole de modificare a Codului Muncii, dar "niciunul foarte important, care să aducă ceva nou", a subliniat liderul BNS.

Potrivit liderului UGIR-1903, Cezar Corâci, premierul nu susţine contractele colective la nivel naţional, dar spune că ar trebui să existe cele la nivel de ramură, ceea ce reprezintă, în opinia lui Corâci "un pas înainte".

Preşedintele CNSLR-Frăţia, Marius Petcu, a declarat că în momentul actual, în România, ramurile de activitate nu sunt suficient de solide pentru a negocia cu sindicatele.

În ceea ce priveşte disponibilizările colective, sindicatele spun că acestea pot fi făcute, iar la reangajare să se ţină cont de dreptul de preemţiune, adică acei angajaţi care au fost disponibilizaţi să fie primii solicitaţi la reangajare. A rămas în discuţie perioada pentru care angajatorul este obligat să nu mai facă angajări după disponibilizări colective. Perioada susţinută de sindicate, respectiv nouă luni, este considerată de premier prea mare, acesta propunând o variantă cuprinsă între trei şi şase luni.

Sindicatele au vrut să se asigure, în urma discuţiei de miercuri cu premierul, că şeful Guvernului va susţine varianta negociată cu partenerii sociali în Parlament. "Mesajul ministrului Muncii este acela că indiferent ceea ce vom conveni noi cu patronatele şi chiar în prezenţa premierului, el îşi va susţine varianta în Parlament. Avem angajamentul prim-ministrului că tot ceea ce am convenit în cele două întâlniri şi ce vom conveni în discuţiile viitoare vor fi susţinute în alianţă", a spus Petcu.

Corâci a subliniat că premierul a promis că vineri va discuta cu partenerii sociali "în sfârşit" pe teme economice privind măsuri de relansare a economiei româneşti.

La precedenta întâlnire între partenerii sociali şi Emil Boc, de joi, premierul a acceptat 17 propuneri ale sindicatelor şi patronatelor la Codul Muncii, printre care cea privind perioada de probă la angajare, care să nu depăşească 12 luni pe aceeaşi funcţie, cumulate pentru mai multe persoane, declara preşedintele "Cartel Alfa", Bogdan Hossu.

Printre cele 17 propuneri acceptate este cea care vizează perioada de preaviz, care să fie 20 de zile calendaristice pentru funcţiile de execuţie şi 30 de zile pentru cele de conducere, precum şi cea care se referă la perioada de stagiu pentru absolvenţi la angajare, a precizat Hossu. Guvernul propusese, în proiectul de modificare a Codului Muncii, 20 şi, respectiv, 45 de zile pentru preaviz.



comentează şi tu Momentan sunt 5 comentarii
Taguri:
CODUL MUNCII ,
SINDICATE ,
COMENTARII
  • andrei 2 feb 2011

    dA, ar trebui desfiinţate nu doar contractele colective ci şi contractele în general, toate drepturile civile, salariile, pensiile şi aşa mai departe, doar ele ne trag în jos şi în nici un caz incompetenţa, hoţia şi ticăloşia celor care ne conduc. Să pună boc pe aceasta…

  • Dan 2 feb 2011

    Epitaful lui Boc (cand va fi sa fie):

    "Tot binele facut l-a facut rau. Tot raul facut l-a facut.. OK."

  • stan 2 feb 2011

    probabil Boc nu e cel mai pregatit prim ministru, dar cel putin incearca sa faca ceva OK pt tara asta, ar trebui ajutat mai mult de misistri si de opozitie, decat sa tot puna bete in roate si sa instige la violenta fara sa vina cu o alternativa credibila. si sigur PSD NU reprezinta aspiratia romanului…

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa