Soluţie inedită. Tonomat pentru lumânări şi tămâie, la o biserică din Prahova. Vânzările au crescut / Preot: Este extrem de practic

Preotul Bisericii ”Naşterea Maicii Domnului” din Câmpina, judeţul Prahova, a găsit o soluţie inedită pentru cei care vin la cimitir sau biserică în afara orelor de program. El a amplasat un ”tonomat” de lumânări, candele, cărbuni sau tămâie, iar vânzările au crescut.

1882 afișări
Imaginea articolului Soluţie inedită. Tonomat pentru lumânări şi tămâie, la o biserică din Prahova. Vânzările au crescut / Preot: Este extrem de practic

Soluţie inedită. Tonomat pentru lumânări sau tămâie, la o biserică din Prahova. Vânzările au crescut / Preot: Este extrem de practic

Preotul paroh al Bisericii ”Naşterea Maicii Domnului”, Radu Nicolae, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că “tonomatul”, pe care l-a numit autoservire de lumânări, este amplasat la intrarea în cimitir. Ideea i-a venit după ce a observat că mulţi credincioşi veneau la morminte după ce locul în care se vând lumânările în biserică se închidea.

”La biserică este program de opt ore. E acelaşi program ca peste tot. Oamenii nu pleacă de la serviciu ca să vină la cimitir. Vin după serviciu, după ce trec pe la piaţă. După programul lui vine. Şi când vin pangarul e închis”, a spus preotul paroh.

Astfel că, preotul a decis să amplaseze ”tonomatul”, care deocamdată este împrumutat.

”Este extrem de practic. E ceva inedit. El nu e achiziţionat, e împrumutat şi chiar mă gândesc să cumpăr unul. Vindem lumânări, candele, tămâie, cărbuni, ce punem la pangar. Enoriaşii au avut o atitudine pozitivă. Avem şi capelă. Vin oamenii şi stau şi noaptea. Iau lumânări de aici”, a declarat Radu Nicolae.

Potrivit preotului, de când există ”tonomatul”, vânzările au crescut.

La aparatul respectiv, o candelă mică este vândută cu 3 lei, una mare cu 9 lei, iar pachetul de tămâie costă 4 lei. Aparatul nu dă, însă, rest.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici