SRI neagă implicarea conducerii în dosarul Black Cube. În presă s-a vehiculat că operaţiunea a fost susţinută de şeful SRI şi de preşedinte

SRI anunţă că instituţia respinge afirmaţiile referitoare la implicarea conducerii în dosarul Black Cube, precizările fiind făcute după ce în spaţiul public a apărut declaraţia directorului Black Cube, Dan Zorella, care susţine că operaţiunea firmei a fost susţinută de şeful SRI şi de preşedinte.

3563 afișări
Imaginea articolului SRI neagă implicarea conducerii în dosarul Black Cube. În presă s-a vehiculat că operaţiunea a fost susţinută de şeful SRI şi de preşedinte

SRI respinge afirmaţiile despre implicarea conducerii în dosarul Black Cube. În presă s-a vehiculat că operaţiunea a fost susţinută de şeful SRI şi de preşedinte

"Serviciul Român de Informaţii nu comentează pe marginea unor dosare penale aflate în lucru. Serviciul Roman de Informaţii respinge cu fermitate afirmaţiile apărute în spaţiul public referitoare la implicarea conducerii SRI în dosarul Black Cube. Menţionam că niciodată, în nicio situaţie şi în niciun context directorul SRI nu a discutat direct sau indirect cu persoanele cercetate de procurori în acest dosar. De altfel, SRI a contribuit determinant, cu aprobarea directorului şi potrivit competenţelor legale, la furnizarea de informaţii relevante care au condus la începerea urmăririi penale în acest caz", transmite SRI printr-un comunicat de presă.

O reacţie pe acest subiect a avut, vineri, şi preşedintele Klaus Iohannis.

''Au fost vehiculate anumite scenarii care sunt … cred că popular li de spune făcături. Pot să vă lămuresc integral şi definitiv asupra rolului preşdintelui şi Preşedinţiei. Aici vreau să fiu foarte clar şi să spun fără echivoc: preşedintele şi Preşedinţia nu au protejat, nu au fost implicat în absolut niciun fel în această acţiune numită Black Cube nici formal, nici informal'', a afirmat Iohannis la Bruxelles

Precizările vin după ce, recent, în spaţiul public a apărut declaraţia directorului general al Black Cube, Dan Zorella, care susţine că operaţiunea firmei a fost susţinută de şeful SRI şi de preşedintele României.

Audierea lui Dan Zorella, prin intermediul unei comisii rogatorii, a avut loc pe 27 iunie. Dan Zorella a afirmat că în ianuarie 2016 a fost abordat de un conaţional care i-a vorbit despre un român, Daniel Dragomir, fost şef în serviciul de informaţii românesc, ce avea o problemă importantă de cercetat în România în legătură cu suspiciuni de corupţie ale şefei DNA, scrie EVZ.ro. Zorella a acceptat să vină la Bucureşti pe 1 februarie 2016 ca să vadă despre ce proiect este vorba. Nu a venit însă singur, ci cu un important om din serviciile secrete israeliene, Uri Levi, ieşit şi el “la pensie” şi despre care se ştie că a lucrat aproape de Meir Dagan, fostul şef al Mossad din periada 2002- 2011.

Pentru a demonstra cele spuse, Zorella a depus la dosar biletele de avion, înregistrări ale discuţiei cu Dragomir, dar şi rezervările la un hotel din România. Mai mult, acesta a dat detalii despre măsurile pe care Dragomir i-a spus să le ia: telefoane securizate şi folosirea unei aplicaţii pentru a nu fi interceptaţi.

Au stabilit să se întâlnească la barul hotelului Hilton, unde Dragomir urma să îl aştepte cu un măr şi un ziar pe masă ca să fie recunoscut. După câteva discuţii, cei trei au plecat la un restaurant unde a fost pus în discuţie proiectul pentru care Black Cube fusese contactată. La masă, Uri Levi a înregistrat toată convorbirea, iar Zorella a predat CD-ul cu dialogul lor poliţiştilor israelieni în cadrul comisiei rogatorii.

Potrivit mărturiei directorului general Black Cube, Dragomir a vorbit despre “o problemă naţională extrem de importantă pentru România” şi greşelile din istoria şefului DNA, dar şi din cea a lui Florian Coldea, fostul său coleg cu care a acţionat în 2005 pentru eliberarea ziariştilor răpiţi în Irak. Menţionând relaţia de prietenie dintre Coldea şi Kovesi, Dragomir a cerut directorului de la Black Cube ca întreaga operaţiune să se desfăşoare departe de omul doi al Serviciului Român de Informaţii.

Cât priveşte oamenii care susţineau operaţiunea, Zorella a declarat că Daniel Dragomir i-a convins că are încă legături strânse cu SRI, cu agenţi americani cu care cooperase de-a lungul timpului, că este susţinut în demersul său de şeful SRI, Eduard Hellvig, dar şi de preşedintele Klaus Iohannis. Mai mult, existau unu-doi clienţi foarte interesaţi de proiectul lui, gata să plătească. Totodată, Dragomir susţinea că a primit aprobarea SRI ca agenţii Black Cube să lucreze ca o celulă a serviciului.

Israelienii au cerut 150.000 de lire sterline pe lună, estimând că operaţiunea va dura două luni. La final, urma să se mai achite o primă de succes în valoare de 750.000 de lire.

Pentru a fi siguri că operaţiunea este dictată de o autoritate guvernamentală, Zorella l-a contactat pe fostul şef al Mossad, Meir Dagan.

“Meir Dagan a avut relaţii bune cu serviciile de informaţii din România. M-am gândit că el ne poate verifica mai în profunzime despre esenţa proiectului. M-am consultat cu Udi Levi, dacă pot apela la Dagan pe acest subiect, şi el a spus că este o idee bună. Am mers singur la Meir Dagan acasă, la câteva zile după convorbirea cu Daniel, i-am explicat sensibilitatea proiectului şi am întrebat dacă va putea verifica cu relaţiile sale din România dacă este într-adevăr un proiect guvernamental. Dagan nu îl cunoştea pe Daniel Dragomir. Însă a spus că desigur va putea să verifice aceasta pentru noi. I-am explicat sensibilittea cu Coldea şi să nu îl abordeze pe Coldea din greşeală, i-am explicat lui Dagan că, din câte am înţeles noi din întâlnirea cu Dragomir, în spatele proiectului sunt Hellvig şi preşedintele. Dagan a revenit la mine după o zi, două, la telefon şi mi-a precizat că a efectuat toate verificările în România şi într-adevăr este vorba despre un proiect foarte important pentru statul român, noi trebui să desfăşurăm activitatea precum a spus Daniel doar din România şi astfel vom fi protejaţi de organizaţie. Vom funcţiona ca o celulă a SRI şi să avem succes, o misiune importantă” se arată în declaraţia lui Zorella, publicată de stiripesurse.ro.

Dagan a decedat în martie 2016.

Pe 16 martie, Zorrela a venit pentru a doua oară în România şi s-a întâlnit într-o casă conspirativă cu Dragomir, potrivit datelor evz.ro. “Acolo a primit banii, iar Dragomir i-a spus că ştie că Dagan a sunat în România. A reafirmat că şeful SRI a aprobat ca agenţii Black Cube să funcţionze ca o celulă a serviciului român”.

Black Cube avea sarcini clare: să umărească datele din declaraţia de avere ale Laurei Codruţa Kovesi, dacă acestea sunt corecte, să verifice suspiciunile de răzbunare faţă de Alina Bica, fostă şefă a DIICOT, posibila mită luată de tatăl lui Kovesi în numele fiicei sale şi posibile conturi bancare în Elveţia şi Cipru . Dan Zorella a declarat însă că oamenii lui nu au spart mailul de serviciu al Laurei Codruţa Kovesi.

Potrivit şefului Black Cube, activitatea de spionaj a continuat şi după arestarea celor doi angajaţi ai firmei, Ron şi David (Zorella credea că sunt neconcordanţe între instituţiile statului român) de la Bucureşti. Alţi doi agenţi Black Cube s-au întâlnit la Londra cu o româncă ce lucrase în apropierea şefei DNA, de la care sperau că vor obţine date importante despre fapte ilegale. Femeia nu a dat însă informaţii.

Între timp, Weiner Ron şi Geclowicz David, cei doi angajaţi ai firmei Black Cube cercetaţi pentru că ar fi încercat intimidarea Codruţei Kovesi, au încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu DIICOT, prin care s-a stabilit ca aceştia să primească pedepse cu suspendare, au precizat surse juridiciare.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că cei doi cetăţeni israelieni şi-au recunoscut faptele şi au încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii DIICOT, prin acesta stabilindu-se să primească pedepase de câte trei ani de închisoare cu suspendare. Acordul a fost înaintat Tribunalului Bucureşti, instanţă care va decide dacă îl avizează sau nu. Weiner Ron şi Geclowicz David au fost arestaţi preventiv timp de câteva luni pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, acces ilegal la un sistem informatic, transfer neautorizat de date informatice, alterarea integrităţii datelor şi operaţiuni ilegale cu dispozitive şi programe informatice. Ulterior, au fost puşi în libertate iar în prezent sunt cercetaţi sub control judiciar.

În acelaşi dosar sunt cercetate alte două persoane. Este vorba despre Yossi Barkshtein, cetăţean israelian, de urma căruia procurorii nu au reuşit să dea, şi despre Daniel Dragomir, fost angajat al SRI. Dragomir, fost şef în cadrul Direcţiei Generale de Prevenire şi Combatere Terorism din SRI, este arestat preventiv în acest dosar existând suspiciuni că acesta ar fi intermediat legătura între cei care voiau să afle informaţii despre Laura Codruţa Kovesi şi angajaţii firmei BlackCube, cei care ar fi avut misiunea de a o spiona şi intimida. Daniel Dragomir este trimis în judecată de DNA pentru fapte de corupţie.

 

 

 

 

 

 

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici