Starea lui Cristi Borcea este bună. Nu au intervenit complicaţii după intervenţia chirurgicală

Starea lui Cristian Borcea este bună, nu au apărut complicaţii postoperatorii şi chiar s-a ridicat la marginea patului, a declarat, marţi, medicul Şerban Brădişteanu.

398 afișări
Imaginea articolului Starea lui Cristi Borcea este bună. Nu au intervenit complicaţii după intervenţia chirurgicală

Cristi Borcea (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax foto)

Şeful Clinicii de chirurgie cardiovasculară de la Spitalul de Urgenţă Floreasca, medicul Şerban Brădişteanu, a spus că preşedintele executiv al FC Dinamo, Cristian Borcea, este bine, a depăşit cu bine noaptea şi este în continuare sub supraveghere.

Cristian Borcea a fost supus, luni, unei intervenţii chirurgicale de by-pass pe o arteră coronară blocată, grefa fiind luată din artera mamară, a precizat medicul Şerban Brădişteanu.

Preşedintele executiv al FC Dinamo avea o malformaţie, probabil congenitală, artera coronară fiind strangulată de o punte musculară, a explicat medicul Şerban Brădişteanu, la finalul intervenţiei chirurgicale.

În cadrul intervenţiei a fost secţionată puntea musculară. De asemenea, a fost recoltată o porţiune din artera mamară internă şi apoi a fost grefată pe artera bolnavă. Artera grefată ocoleşte porţiunea blocată din artera coronară. Acest nou pasaj va aduce sânge bogat în oxigen pentru muşchiul cardiac, a explicat doctorul Şerban Brădişteanu, cel care l-a operat în august 2011 şi pe Cornel Dinu, administratorul delegat al FC Dinamo.

By-pass-ul coronarian este o intervenţie de revascularizare folosită pentru a îmbunătăţi fluxul sanguin al inimii la pacienţii cu afecţiuni severe ale arterelor coronare.

Afecţiunile arterelor coronare, care aduc sânge pentru muşchiul cardiac, apar atunci când acestea sunt blocate din cauza obstrucţiei cu un material numit placă de aterom ce se formează la interiorul vasului de sânge sau, în acest caz, de o punte musculară. Dacă blocajul este sever, pot apărea dureri toracice (angină), dificultăţi de respiraţie şi, în unele cazuri, infarct miocardic.

În 20 martie, Tribunalul Bucureşti urmează să anunţe sentinţa pe care o va da în cazul privind transferurile de judecători de forbal. Pentru Cristian Borcea, acuzarea a cerut condamnarea cu executare în regim de detenţie către jumătatea maximă a pedepsei, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, evaziune fiscală şi spălare de bani.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) i-au trimis în judecată, în 2 octombrie 2008, pe Gheorghe Copos, Ioan Becali, Victor Becali, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Gheorghe Popescu, Gheorghe Neţoiu, Cristian Borcea, în legătură cu efectuarea de tranzacţii ilegale la transferurile unor fotbalişti către cluburi din străinătate, ceea ce a produs un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului şi de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal.

În rechizitoriul DNA sunt prezentate 12 transferuri ale unor fotbalişti români efectuate de la cluburile Dinamo Bucureşti, Rapid Bucureşti, Gloria Bistriţa şi Oţelul Galaţi către cluburi din străinătate, în perioada 1999 - 2005. Este vorba despre transferurile jucătorilor Cristian Dulca - realizat în ianuarie 1999, de la clubul de fotbal Rapid Bucureşti la clubul sud-coreean Pohang Steelers, Iulian Arhire - de la clubul Oţelul Galaţi la Pohang Steelers, realizat în martie 1999, Cosmin Contra - de la Dinamo la Deportivo Alaves, realizat în iunie 1999, Ionel Ganea - de la clubul de fotbal Gloria Bistriţa la VfB.Stuttgart, din iulie 1999, Paul Codrea - de la Dinamo Bucureşti (împrumutat la FC Argeş Dacia Piteşti) la Genoa Cricket and Spa din Italia, realizat în ianuarie 2001, Florin Cernat - din februarie 2001, de la Dinamo Bucureşti la Dinamo Kiev din Ucraina, Bogdan Mara - din iulie 2001, de la Dinamo Bucureşti la Deportivo Alaves, Nicolae Mitea - din august 2003, de la Dinamo la Ajax Amsterdam, Lucian Sânmărtean - din august 2003, de la Gloria Bistriţa la Panathinaikos Atena, Florin Bratu - din septembrie 2003, de la Rapid Bucureşti la Galatasaray Istanbul, Dan Alexa - de la Dinamo Bucureşti la Guoan Beijing, în Republica Populară Chineză, realizat în luna iunie 2004 şi Adrian Mihalcea - din iulie 2005, de la Dinamo Bucureşti la Chunnam Dragons din Coreea de Sud.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici