Tăriceanu, despre SPP: E grav dacă a devenit broker politic. Voi analiza

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, joi, că decizia premierului Viorica Dăncilă de a renunţa la protecţia SPP se aplică miniştrilor ALDE şi că este foarte grav dacă o instituţie de siguranţă naţională s-a transformat într-un broker politic, precizând că va analiza situaţia.

575 afișări
Imaginea articolului Tăriceanu, despre SPP: E grav dacă a devenit broker politic. Voi analiza

Tăriceanu, despre SPP: E grav dacă a devenit broker politic. Voi analiza

”Dacă doamna Dăncilă a luat această decizie, se aplică întregului Cabinet. (...) Suntem într-o situaţie foarte gravă pentru că ar însemna ca o instituţie a statului care nu are în atribuţii aşa ceva să se fi transformat într-un fel de broker politic. Şi acest lucru ar pune sub semnul întrebării corectitudinea funcţionării unor instituţii din sistemul de siguranţă naţională şi atunci voi fi în situaţia să analizez foarte serios şi voi comunica decizia mea”, a declarat preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, întrebat dacă şi miniştrii ALDE vor renunţa la protecţia SPP.

Călin Popescu Tăriceanu a afirmat că, personal, are cuvinte de apreciere pentru SPP.

”Fără îndoială că am cuvinte de apreciere pentru instituţie şi pentru modul în care a funcţionat şi pentru oamenii din instituţie. Am beneficiat şi beneficiez de serviciile instituţiei. Nu se pune problema despre utilitatea instituţiei, dar ceea ce s-a semnalat în presă ridică semne de întrebare foarte serioase pe care nu cred că putem să le trecem cu vederea (...)”, a răspuns Tăriceanu, întrebat dacă a fost mulţumit de serviciile SPP.

Tăriceanu a refuzat să spună ce este de făcut în contexul în care Paul Stănescu a confirmat că SPP i-a transmis că Liviu Dragnea va fi ”executat”.

”Nu pot să comentez. O să analizez şi o să comunic care este punctul meu de vedere”, a spus Tăriceanu.

Paul Stănescu a confirmat, miercuri, declaraţia liderului PSD Liviu Dragnea.

Liderul PSD Liviu Dragnea a relatat, luni, că un prieten al vicepremierului Paul Stănescu a fost trimis de şeful SPP, Lucian Pahonţu, pentru a-i spune că Dragnea va fi "executat", iar Stănescu va fi "protejat" şi va ajunge preşedinte al social-democraţilor.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici