Un avion cu 48 de călători a ieşit în afara pistei pe aeroportul din Craiova. Pasagerii au sărit din aeronavă

Un avion cu 48 de călători la bord a ieşit de pe pistă luni, pe Aeroportul din Craiova, după ce a derapat din cauza zăpezii când încerca să decoleze. O pasageră a fost rănită la un picior, ea susţinând că pasagerii au fost nevoiţi să sară din avion, de teama unei explozii, existând miros de gaz.

3893 afișări
Imaginea articolului Un avion cu 48 de călători a ieşit în afara pistei pe aeroportul din Craiova. Pasagerii au sărit din aeronavă

Un avion cu 48 de călători a ieşit în afara pistei pe aeroportul din Craiova. Pasagerii au sărit din aeronavă

Femeia, Maria Vasilache, afirmă că în avion era un miros puternic de gaz, oamenii s-au speriat, iar în momentul în care au fost anunţaţi că avionul nu va mai decola oamenii au decis să sară din avion, nemaiavând răbdare să fie pusă scara.

"Am simţit un miros de gaz, apoi am văzut cum avionul a derapat. Am fost nevoţi să coborâm fără scară şi în acel moment a căzut cineva peste mine. Era zăpada foarte mare, până la brâu", a spus femeia.

Ea s-a rănit la piciorul drept, iar la ora transmiterii acestei ştiri aşteaptă în aerogara avionului sosirea unei ambulanţe.

Potrivit directorului Aeroportului Craiova, Mircea Dumitru, avionul, cu destinaţia Timişoara, care trebuia să decoleze la ora 10.15 a încercat să plece la ora 11.00, însă nu a reuşit.

"În momentul în care avionul se pregătea să decoleze, din cauza zăpezii a derapat şi a ieşit de pe pistă, în dreapta. Pasagerii care urmau să plece la Timişoara sunt în siguranţă", declara directorul Aeroportului Craiova, Mircea Dumitru.

El susţinea că niciun pasager nu a fost rănit.

  • UPDATE 14:00 - Aeroportul Craiova a fost închis

Aeroportul din Craiova a fost închis în urma incidentului petrecut luni, a anunţat prefectul de Dolj, Nicolae Giugea, care a susţinut că reprezentanţii companiei aeriene îi vor despăgubi pe oameni.

"Avionul a intrat în zăpadă când mai avea 1200-1500 de metri până la capătul pistei. Am vorbit cu comandantul, cu reprezentanţii companiei şi au spus că îşi asumă responsabilitatea faţă de pasageri, care vor fi despăgubiţi. Reprezentanţii companiei aeriene au promis că vor lua legătura cu pasagerii şi că va fi rezolvată situaţia fiecăruia", a spus prefectul de Dolj.

El a precizat că Autoritatea Aeronautică va face o anchetă în acest caz pentru a stabili cauzele exacte ale incidentului, iar Aeroportul Craiova a fost închis.

La rândul său, directorul Aeroportului Craiova, Mircea Dumitru, a declarat că cel mai probabil incidentul s-a petrecut din cauza vizibilităţii reduse şi a stratului de zăpadă de pe pistă, care ajungea la 15-20 de centimetri.

"S-a lucrat continuu la deszăpezirea pistei. Pilotul a ajuns la capătul pistei, a făcut rulajul şi a decis că poate să decoleze. În urma incidentului s-au rupt cele două elice ale avionului, iar în acest moment se lucrează la curăţarea pistei", a spus directorul aeroportului.

Mulţi dintre cei 48 de pasageri de la bordul aeronavei ar fi urmat să plece în Italia, având programate zboruri de la Timişoara. Pentru a nu pierde legăturile, majoritatea pasagerilor au plecat de la Craiova spre Timişoara cu taxiuri.

Şi preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a susţinut că pasagerii vor fi despăgubiţi de compania aeriană Carpataier.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici