REFERENDUM pe Justiţie: Uniunea Judecătorilor anunţă că participă la discuţiile de la Cotroceni

Uniunea Naţională a Judecătorilor din România participă, miercuri, la întâlnirea de la Cotroceni cu preşedintele Klaus Iohannis, anunţă asociaţia, precizând că tema discuţiei este situaţia actuală din sistemul judiciar determinată şi de modificările legilor justiţiei.

520 afișări
Imaginea articolului REFERENDUM pe Justiţie: Uniunea Judecătorilor anunţă că participă la discuţiile de la Cotroceni

Uniunea Judecătorilor anunţă că participă la întâlnirea de la Cotroceni. Discuţiile, pe tema justiţiei

Întâlnirea este programată pentru ora 17.00 iar tema este "situaţia actuală din sistemul judiciar determinată şi de modificările recente şi succesive ale legilor justiţiei, ce au generat reacţii în plan intern, cât şi european", anunţă UNJR care citează din invitaţia oficială primită de la Administraţia Prezidenţială.

"UNJR rămâne în continuare fidelă principiului cooperării între puteri, urmând ca şi pe viitor să contribuie prin poziţiile şi expertiza sa la consolidarea independenţei justiţiei şi a statului judecătorilor", mai spune asociaţia, într-un comunicat de presă.

Klaus Iohannis se va întâlni, miercuri, la Cotroceni, ora 17.00, cu reprezentanţi ai autorităţii judecătoreşti şi ai asociaţiilor profesionale ale magistraţilor pe tema situaţiei actuale din sistemul judiciar, unul dintre reprezentanţi anunţând că discuţiile vor viza referendumul pe justiţie.

Anterior, judecătorul Cristi Danileţ anunţase pe Facebook că reprezentanţii magistraţilor sunt invitaţi la o discuţie, miercuri, la Cotroceni cu şeful statului „pe tema reformei justiţiei şi a referendumului pe justiţie”.

Preşedintele Iohannis a avut şi marţi consultări cu reprezentanţii societăţii civile pe tema organizării unui referendum pe justiţie în aceeaşi zi cu alegerile europarlamentare, respectiv 26 mai.

Ulterior întrevederii reprezentanţii societăţii civile au declarat, după consultările de la Cotroceni, că preşedintele Klaus Iohannis va convoca „în mod cert” referendum pe Justiţie în ziua alegerilor europarlamentare, fiind „nu aproape, nu posibil”, ci hotărât în acest sens.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici