Unsprezece turişti care făceau un tur al mănăstirilor, răniţi într-un accident de microbuz

Unsprezece turişti care făceau un tur al mănăstirilor din Moldova au fost răniţi, în noaptea de duminică spre luni, după ce microbuzul în care se aflau s-a izbit de un cap de pod, pe un drum judeţean din Neamţ, şase dintre victime fiind în stare gravă.

172 afișări
Imaginea articolului Unsprezece turişti care făceau un tur al mănăstirilor, răniţi într-un accident de microbuz

Unsprezece turişti care făceau un tur al mănăstirilor, răniţi într-un accident de microbuz (Imagine: Ciprian Sterian/Mediafax Foto Arhiva)

Toate victimele sunt din Focşani şi făceau un tur al mănăstirilor din Moldova, iar în momentul în care a avut loc accidentul oamenii, care se întorceau de la o mănăstire din judeţul Suceava, mergeau la Mănăstirea Petricani din judeţul Neamţ.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Neamţ, Cătălina Bădeanu, accidentul s-a produs pe un drumul judeţean din comuna Grumăzeşti, din cauza ceţii şi a imprudenţei în conducere.

În urma impactului, şase persoane au fost rănite grav, suferind diverse fracturi. De asemenea, alte cinci persoane, între care şi soferul şi soţia acestuia, au suferit leziuni uşoare.

Toate cele 11 persoane rănite au fost transportate la spital.

Conform sursei citate, în microbuzul implicat în accident se aflau zece pasageri şi şoferul, în timp ce numărul maxim de locuri era de 8+1.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici