Vărul Simonei Halep s-a sinucis. Tânărul a fost găsit spânzurat în holul locuinţei

Vărul jucătoarei de tenis Simona Halep, în vârstă de 29 de ani, s-a sinucis, el fiind găsit spânzurat cu un cablu în holul locuinţei sale din municipiul Constanţa, transmite corespondentul MEDIAFAX.

9813 afișări
Imaginea articolului Vărul Simonei Halep s-a sinucis. Tânărul a fost găsit spânzurat în holul locuinţei

Simona Halep (Imagine: Ovidiu Iordachi/Arhiva Mediafax Foto)

Potrivit poliţiştilor constănţeni, vărul Simonei Halep, Nicia Arghir, a fost găsit spânzurat, luni după-amiază, în holul locuinţei sale din municipiul Constanţa, tânărul fiind descoperit de către un unchi care a anunţat poliţiştii.

Echipa de cercetare ajunsă la faţa locului a găsit trupul tânărului întins pe jos în holul locuinţei, în faţa uşii de acces.

Potrivit primelor date, pe trupul bărbatului nu au fost descoperite urme vizibile de violenţă, ci doar cele provocate de spânzurare, din zona gâtului.

Trupul acestuia a fost dus la morga Cimitirului Central Constanţa pentru necropsie şi stabilirea cu exactitate a cauzelor decesului.

Nicia Arghir nu a lăsat un bilet prin care să îşi justifice gestul. Tânărul este văr primar cu Simona Halep, mamele celor doi fiind surori.

Poliţiştii continuă cercetările în acest caz.

Simona Halep urmează să participe la turneul de tenis de la Indian Wells din Statele Unite ale Americii, care începe miercuri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici