Viceprimar Bucureşti: 80% din reţeaua de termoficare, încadrată la risc maxim. Nu rezistă la iarnă

Viceprimarul Capitalei, Cornel Pieptea, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că reţeaua de termoficare nu va rezista din punct de vedere tehnic şi în iarna următoare, întrucât 80% din reţea este încadrată la categoria "risc maxim", fiind alcătuită din tronsoane mai vechi de 20 de ani.

1542 afișări
Imaginea articolului Viceprimar Bucureşti: 80% din reţeaua de termoficare, încadrată la risc maxim. Nu rezistă la iarnă

Viceprimar Bucureşti: 80% din reţeaua de termoficare, încadrată la risc maxim. Nu rezistă la iarnă (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"Din punct de vedere tehnic, reţeaua nu va rezista şi în iarna următoare. Există risc de avarie, de spargere a conductelor. La «risc maxim» se încadrează peste 80% din reţea, care are o vechime de peste 20 de ani", a spus Pieptea.

El a spus că, în aceste condiţii, în iarna următoare bucureştenii nu vor mai beneficia de sistem centralizat de încălzire.

Pieptea a precizat că RADET se află într-o "situaţie gravă", fiind "în prag de faliment" şi "în colaps financiar", existând îndeplinite chiar şi condiţiile pentru declaşarea procedurii de insolvenţă.

"Situaţia e extrem de gravă. În această iarnă au fost patru avarii majore care au afectat câte două sectoare şi sute de mii de bucureşteni. Agent termic nu a ajuns la populaţie la parametrii contractuali", a spus Pieptea.

El le-a cerut premierului Victor Ponta şi primarului general Sorin Oprescu să-şi respecte promisiunile făcute bucureştenilor în ceea ce priveşte această temă a încălzirii centralizate privind finanţarea RADET şi transformarea rapidă a regiei în societate.

Pieptea a spus că Ponta şi Oprescu par să nu înţeleagă faptul că principala cauză a acestei situaţii este legată de subfinanţarea RADET.

"Îi somez pe Victor Ponta şi Sorin Oprescu să-şi respecte obligaţiile asumate, să ducă la îndeplinirea memorandumului privind fuziunea RADET cu ELCEN", a spus Pieptea.

El a arătat că grupul PNL din cadrul CGMB propune, pentru rezolvarea acestei situaţii, ca lucrările la reţeaua de termoficare să se facă direct de Primărie, fără a livra banii la RADET, începând din acest an.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici