Vlad Voiculescu îl contrazice pe Dragnea, referitor la banii alocaţi tratamentelor pentru victimele de la Colectiv

Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu îl contrazice pe Liviu Dragnea, care a spus că i-a cerut premierului prelungirea şi în 2018 a termenului prin care este finanţat de la buget tratamentul pentru victimele de la Colectiv, arătând că tratamentul este deja acoperit prin OUG nr. 74/2016.

1209 afișări
Imaginea articolului Vlad Voiculescu îl contrazice pe Dragnea, referitor la banii alocaţi tratamentelor pentru victimele de la Colectiv

Vlad Voiculescu îl contrazice pe Dragnea, referitor la banii alocaţi tratamentelor pentru victimele de la Colectiv

"Dragnea: I-am cerut premierului să prelungească termenul prin care este finanţat de la buget tratamentul pentru victimele de la Colectiv şi în 2018. Asta a declarat acum câteva minute Liviu Dragnea, înainte să intre la petrecere. Tratamentul în străinătate al celor de la Colectiv este acoperit prin OUG nr. 74/2016 aprobată de Guvernul Cioloş. Ce an este precizat aici? Iaca... tot 2018", a scris fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, pe pagina sa de Facebook.

În ordonanţa de urgenţă nr. 74/2016, distribuită de Vlad Voiculescu, se arată că "se aprobă plata din bugetul Ministerului Sănătăţii a cheltuielilor aferente tratamentului în străinătate pentru persoanele a căror stare de sănătate a fost afectată în urma tragicului eveniment din data de 30 octombrie 2015 produs în clubul Colectiv din municipiul Bucureşti, denumite în continuare victime, care beneficiază de tratament medical în străinătate în perioada 2015-2018, în continuarea tratamentului acordat în regim de spitalizare în unităţi sanitare publice din România şi din străinătate".

Reacţia fostului ministru vine după ce liderul PSD a precizat că în şedinţa coaliţiei de luni seara a pus problema prelungirii termenului de acordare a ajutoarelor acordate victimelor din Colectiv.

"Am discutat în coaliţie, l-am rugat pe premier şi el a fost de acord ca în perioada următoare să adopte Ordonanţă de Urgenţă să se prelungească termenele prin care bugetul de stat să suporte cheltuielile pentru victimele de la Colectiv. Mai e nevoie de tratamente în continuare şi în 2018 să poată beneficia", a menţionat Liviu Dragnea.

În 29 decembrie 2016, Guvernul a adoptat o hotărâre prin care persoanele grav afectate în urma incendiului din 30 octombrie 2015 în Clubul Colectiv, care beneficiază de servicii medicale cu internare sau în ambulatoriu, să fie sprijinite financiar şi după 1 ianuarie 2017. Mai exact, aceste ajutoare de urgenţă se acordă până la finalizarea perioadei de tratament, termenul limită fiind sfârşitul anului 2018, indiferent dacă tratamentul se efectuează în ţară sau în străinătate în state membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European sau în alte state.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici