VREMEA redevine caniculară: Temperaturi de 37 de grade. SFATURILE MEDICILOR

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteorologică conform căreia vremea va redeveni caniculară, iar disconfortul termic va fi accentuat.

1823 afișări
Imaginea articolului VREMEA redevine caniculară: Temperaturi de 37 de grade. SFATURILE MEDICILOR

VREMEA redevine caniculară: Temperaturi de 37 de grade (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Sâmbătă şi duminică vremea va fi călduroasă în vestul, sudul şi local în centrul ţării. În Banat şi Oltenia valorile termice maxime vor depăşi pragul caniculei şi se vor situa între 35 şi 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi al disconfortului termic.

SÂMBĂTĂ

Vremea va deveni călduroasă în vestul, sudul şi local în centrul ţării, caniculară în Banat şi Oltenia, unde şi indicele temperatură-umezeală va atinge pragul critic de 80 al disconfortului termic. Cerul va fi variabil la senin, cu unele înnorări după-amiaza în estul teritoriului şi în Carpaţii Orientali, unde pe arii restrânse vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare în prima parte a intervalului la munte şi izolat în rest. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 de grade în nordul Moldovei şi 37 de grade în vestul şi sudul Olteniei. Minimele termice se vor situa, în general, între 11 şi 21 de grade.

LA BUCUREŞT: Vremea va deveni călduroasă, astfel încât temperatura maximă va fi de 33...34 de grade. Cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi 17...19 grade.

LA MUNTE: Vremea va fi caldă şi se va menţine în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări îndeosebi în Carpaţii Orientali unde, pe arii restrânse se vor semnala ploi slabe de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări izolate pe creste. Temperatura aerului va creşte uşor faţă de ziua precedentă.

LA MARE: Vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil cu unele înnorări după-amiaza când vor fi condiţii, pentru averse slabe şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 şi 29 de grade, iar cele minime între 19 şi 21 de grade.Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 23 şi 24 de grade.

DUMINICĂ

Vremea se va menţine călduroasă în vestul, sudul şi local în centrul ţării, caniculară în regiunile sud-vestice, unde şi indicele temperatură-umezeală va atinge pragul critic de 80 al disconfortului termic. Cerul va fi variabil la senin, cu înnorări trecătoare după-amiaza în estul teritoriului. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26 de grade în nordul Moldovei şi 37 de grade în sudul Olteniei şi al Banatului, iar cele minime se vor situa între 11 şi 21 de grade, uşor mai scăzute în depresiuni.

LA MUNTE: Vremea va fi în continuare frumoasă şi caldă. Cerul va fi variabil la senin, cu unele înnorări şi izolat ploi slabe de scurtă durată în Carpaţii Orientali. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura aerului nu va avea variaţii semnificative faţă de ziua anterioară.

LA MARE: Vremea va fi predominant frumoasă, cu cerul variabil, mai mult senin noaptea. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări trecătoare în timpul zilei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26 şi 28 de grade, iar cele minime între 19 şi 21 de grade.

Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 23 şi 24 de grade.

Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei să urmeze sfaturile medicilor şi să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11.00 şi 18.00.

Potrivit medicilor, în perioadele de caniculă, este recomandat consumul zilnic de lichide (între 1,5 şi 2 litri), fructe şi legume proaspete.

Medicii mai recomandă evitarea consumului de alimente uşor perisabile, alcool şi băuturi cu conţinut ridicat de cofeină sau de zahăr.

Cei pentru care este absolut necesar să se expună la soare după-amiaza sunt sfătuiţi să poarte pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici