Alegerile înghesuie fotbalul. Două meciuri pe acelaşi stadion, în mai puţin de 24 de ore

Deficitar la capitolul sport local, Municipiul Drobeta - Turnu Severin va găzdui, în decurs de mai puţin de 24 de ore, două jocuri de Liga I. Motivul: în incinta tribunei oficiale a Stadionului Municipal din Drobeta Turnu Severin va fi amplasată, duminică, o secţie de votare.

396 afișări
Imaginea articolului Alegerile înghesuie fotbalul. Două meciuri pe acelaşi stadion, în mai puţin de 24 de ore

Alegerile periclitează fotbalul. Două meciuri pe acelaşi stadion, în mai puţin de 24 de ore (Imagine: Arhiva Foto Mediafax)

Dacă vineri, de la ora 20:30, pe Stadionul Municipal este programat meciul CS Universitatea Craiova - CFR Cluj, sâmbătă, de la ora 16:00, se joacă  Pandurii Târgu Jiu - Gaz Metan Mediaş. Cele două reprezentante ale Olteniei au mai jucat, în actuala stagiune, în alte două rânduri pe acelaşi stadion, pe parcursul aceleiaşi etape, dar partidele  s-au disputat la o distanţă de două zile. Astfel, Pandurii - FC Botoşani (2-1) şi CSU Craiova - Dinamo (2-1) s-au jucat pe 15 octombrie, respectiv 17 octombrie, iar Pandurii - Poli Timişoara (2-2) şi CSU Craiova - Astra (0-1) au fost programate pe 18 noiembrie, respectiv 20 noiembrie. De data aceasta, cele două jocuri de la malul Dunării se dispută la un interval de doar o zi, deoarece, în incinta tribunei oficiale a Stadionului Municipal din Drobeta Turnu Severin va fi amplasată, duminică, o secţie de votare, la fel ca la alegerile anterioare.

"Sper ca gazonul să reziste", au spus oficialii gorjeni, care, de data aceasta, ei sunt cei care joacă după CSU Craiova.

Aceeaşi situaţie se regăseşte şi la Sala Polivalentă din Drobeta - Turnu Severin, unde turneul zonal al Trofeului Gheorghe Ene a fost devansat cu 2 zile, tot din cauza faptului că secţia de votare este amplasată în sala de 1800 de locuri, potrivit prosport.ro.

Singurul judeţ fără echipe locale in ligile naţionale

Dacă e să alegem secţia sport, Severinul n-are ştampilă pe rubrica sport local. Pe stadionul de 19.000 de locuri nu joacă nicio echipă locală de seniori, deoarece judeţul Mehedinţi nu are fotbal în primele trei eşaloane, doar nici alt sport de echipă, gen rugby. Nici echipă locală de seniori, care să joace, handbal, baschet, volei sau futsal, măcar în eşaloanele inferioare, în Sala Polivalentă, nu există la Drobeta - Turnu Severin. Bineînţeles, polo şi hocheiul pe gheaţă lipsesc şi ele din peisaj, astfel că judeţul Mehedinţi este singurul din România fără echipe locale de seniori în ligile naţionale.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici